The Amsterdams – ”olandezii” din indie-inima Bucureștiului

Sunt din București și se numesc The Amsterdams. E și normal, pentru o trupă indie. Sincer, auzisem câte ceva despre The Amsterdams, însă nu prea am avut posibilitatea să-i ascult live.

Îmi aduc aminte că au fost și la Chișinău, dar, din motive necunoscute mie așa și nu am ajuns la concert. Cu siguranță o să ajung vinerea asta. Și vă îndemn și pe voi s-o faceți. Voi – cei care vă tot lamentați că nu avem concerte ca lumea cu trupe live. Iar atunci când concertele ca lumea cu trupe live au loc, sunteți plecați pe la carlasdreams-uri și whitenight-uri. Așa că vinerea asta, poftim, un concert live cu o trupă ca lumea. Biletul costă puțin, cât două beri de calitate dubioasă într-un local trendy din Chișinău, iar băieții sunt foarte interesanți și ne promit o demonstrație de indie-excelență.

Până atunci, poftim un interviu realizat on-line cu Andrei Hațegan, Andrei Ungureanu, Augustin Nicolae și Ovidiu Bejan de la The Amsterdams.

 G.: De ce The Amsterdams? Vă pasionează cumva Olanda?

A. H.: Trupa a apărut în urmă cu 9 ani. Pe atunci căutam un nume care să vorbească de la sine despre muzica din spate, dar am vrut să fie neapărat un nume care să sune bine în toate limbile, pentru că țintim mereu și în publicul internațional. Cum Amsterdamul reprezenta o oază de inspirație în momentul ăla, ni s-a părut potrivit, deși nu ajunsesem pană atunci acolo. Cât despre Olanda, da – ne place, mai puțin când ne bat la fotbal.

O. B.: Am fost odată în Amsterdam și Utrecht, am avut concerte acolo. Motivația a venit mult după hotărârea numelui, asta mi se pare mai interesant decat o explicație asupra “de ce The Amsterdams?”. 🙂

A. N.: Oamenii i-au găsit numelui nostru mult mai multe semnificații decât am reușit sau ne-am fi gândit noi, iar asta e ceea ce îl face interesant. Oricum, numele unei formații prezintă interes și naște semnificații în măsura în care muzica este interesantă. Altfel, vorbe goale!

A. U.: Căutam un nume “rebel”, care să ridice sprâncene la auzirea sa, la fel ca muzica… și asta a fost.

G.: Ce e cu moda asta a trupelor indie de lua nume engleze și neapărat la plural? The Black Keys, The Killers, The Hives?

A. H.: Sigur…sau ce e cu moda asta de a da din cap în timp ce cânți la chitară? 🙂 Intuiesc că sună mai bine și este mai ușor de pronunțat pentru toată lumea decât un nume indigen.

O. B.: Nu știu, ce pot spune este că moda asta ține de multă vreme (The Beatles, The Rolling Stones, The Zombies … etc.) și încă o să mai țină. E mai degrabă tradiție decât modă.

A. N.: În general, numele astea au legătură cu un revival al sound-urilor din anii `60, `70. Trupele asociate, în general, cu titulatura indie au scos adesea “de la naftalină” stiluri și maniere vechi de a cânta, reașezate în interpretări moderne. Probabil, numele astea au menirea să semnaleze (și) treburi de genul ăsta.

A. U.: Nu cred că e o modă , există și vor exista mereu trupe cu “The”, la fel cum există mereu trupe cu nume lungi, foarte lungi, scurte și foarte scurte. Prin “liberalizarea” muzicii din era internetului s-a ajuns tocmai la abolirea vreunei “mode”.

G. Să înțeleg că Winds Apart este un album acustic. Ce va făcut să treceți la acustică?

A. H.: Faptul că suntem bătrâni. 🙂 Am început prin a cânta acustic în unele locații, unde nu se preta să dăm sunetul la maxim, așa am descoperit că ne simțim bine și pe scaun. Acustic, unele piese sună mai clar, versurile se înțeleg mai bine, iar energia e diluată, lasând loc muzicii și atât. A venit logic, e un pas pe care l-am facut, iar pe următorul album revenim la electronică.

O. B.: Una din marile noastre pasiuni este să ne cântăm piesele în feluri și abordări diferite, căutând ocazii să facem asta. Așa am descoperit că melodiile stau în picioare. Într-o prezentare mai simplă ne-am gândit să exprimăm și latura asta a lor, definită în tradiționalul “acustic”.

A. N.: E un exercițiu de extragere a esenței, a “melodiei goale” din piesele noastre. E o reorchestrare stilizată a ceea ce ar putea reproduce din piesele noastre electrice un om cu o chitară pe o plajă, cantând la un foc de tabără.

A. U.: Nevoia de a cânta altfel piesele noastre. Electricul înseamnă în general layere de sunete peste layere de sunete. Se simțea nevoia de ceva care să ne ducă la origini.

 G.: Ce muzică ascultă cei din The Amsterdams? Ce albume din ultima vreme v-au impresionat?

A. H.: Ascult radio online destul de mult și muzică veche, pe care am ignorat-o din lipsa de internet la vremea ei. “Hunting high and low” de la A-HA, ar fi unul din albumele care au stat pe repeat multă vreme.

O. B.: Acum ascult mai mult muzică clasică, nu știu de ce. Câteodată new-age.

A. N.: Generic, ascult “de toate”. “Mirrored” de la Battles, “In Rainbows” de la Radiohead, “Hunger” de la Born Gold, “Visions” de la Grimes, “Be Brave” de la Auditorium.

A. U.: Am 3 albume pe care le repet în ultima vreme : “Blood Orange – Cupid deluxe”, “Four Tet – Beautiful rewind” și “Theme Park – Theme Park”. Ocazional și guilty pleasures, gen Iggy Azalea sau Kendrick Lamar

G.: Ce se mai întâmplă în scena indie din România? Ce nume noi merită atenția?

A. H.: Sunt surprins zilnic de câte trupe pot să apară. Din cele noi aș numi Theory of Mind, Lights Out, Moebius, Kaleidonescu, trupe care vorbesc pe limba mea.

O. B.: Pot să spun că sunt profund impresionat de o trupă tânără din Timișoara, pe nume Rubik’s Cube. Mă trimite la aceleași stări ca atunci când ascult Pixies sau Beatles. Recomand celor care vor să audă ceva inedit în România.

A. N.: Există! Nume noi… La Timișoara sunt niște băieți tare faini, pe care îi cheamă Rubik`s Cube, iar la Cluj îi avem pe cei de la Kaleidonescu. Din Bucuresti, îi remarc pe Silent Strike. Dar lista e mai lungă!

A. U.: Trupa mea all time preferată din România e o trupă care din păcate nu mai există : Rubik’s Cube din Timișoara. Căutați-o!

G.: Există vreo piesă din creația altor artiști pe care ați fi vrut s-o compus voi?

A. H.: Wonderwall – Oasis.

O. B.: Sunt multe, dar acum îmi vine în minte doar Sleeping In – Postal Service.

A. N.: Multe! “No One Knows” – Queens Of The Stone Age, “Nude” – Radiohead etc.

A. U.: Probabil Ariel Pink – Round and Round.

G.: Nu vă sperie invazia muzicii electronice din ultima vreme? Nu credeți că trupele live, care cântă cu instrumentiști, sunt pe cale de dispariție?

A. H.: Nu neapărat, o văd doar ca pe o sursă nouă de inspirație. Știu că e inflație momentan, dar lucrurile bune se cern în final.

O. B.: A prevăzut bine Jim Morrison o imagine (pe atunci) a muzicii viitorului – un singur om înconjurat de mașinării, adică DJ-ii de azi. Nu cred că formațiile cu instrumentiști vor dispărea, își vor avea locul într-o varietate muzicală mai vastă – așa cum multe genuri sau componente își au locul, de la muzica clasică, folclorică, pană la math-rock sau complextro.

A. N.: Nu și nu! Muzica evoluează!

A. U.: Nu pentru că și în electro se cântă live. Eu am un mare respect pentru artiștii electro care caută sunete până ajung la perfecțiune. E un lucru mult mai complicat de făcut, decât urcatul pe scenă, datul drumului la distors și cântatul de power chords

G. Ce melodie de-a voastră ar caracteriza cel mai bine Chișinăul?

A. H.: Stai, ca e de gândit aici. Cum e Chișinăul… hmm, frumos, oameni foarte deschiși, mereu în schimbare. Cred că în căști, prin Chișinău ar merge “Where to go”.

O. B.: Telescope mi se pare cea mai potrivită pentru ceea ce simt față de Chișinău.

A. N.: Ha, nu m-am gandit! Cred ca “Part of It”.

A. U.: Twin Song ! – o piesă electrică ce-o să apară în toamnă.

The Amsterdams @ Tipografia 5// 21.03, facebook event 

autor: Gonzo