MOLDEXPO: Festivalul “TULBUREL” // 4-6 octombrie 2013
Начало: 04/10/2013 - 16 : 00
Место: CIE MOLDEXPO, str.Ghioceilor 1
Цена: -
FACEBOOK

De la 4 până la 6 octombrie a.c. Centrul Internaţional de Expoziţii MOLDEXPO S.A. invită toţi chişinăuienii şi oaspeţii capitalei la prima ediţie a Festivalului “TULBUREL”, care se va desfăşura în cadrul Sărbătorii Naţionale a Vinului.

tulburel2

Festivalul “TULBUREL”, organizat în perioada când de mii de ani pe aceste meleaguri se dă cep la butoaie, se anunţă a fi un eveniment pitoresc, plin de vervă şi voie bună.

Pe Teritoriul Moldexpo, decorat festiv cu această ocazie deosebită, vizitatorii vor avea posibilitatea să ia loc la mesele aranjate sub o arcadă acoperită imensă şi să guste din varietatea de bucate tradiţionale, savurând şi primul vin al acestei toamne, tulburelul. Fără a neglija savoarea deosebită a tulburelului, vizitatorii vor putea gusta şi din faimoasele vinuri mature moldoveneşti de la producători cunoscuţi ca Chateau Vartely, Cricova, Еuro-Alco, Vinăria Mileştii Mici, Albăstrele Wines, Orhei-Vin, Ampelos, Fautor, Mold-Nord şi mulţi alţii. Vor fi prezenţi la Festival şi viticultorii individuali, delectând vizitatorii cu minunatele vinuri de casă.

tulburel1

În toate zilele Festivalului pe Teritoriul Moldexpo vor evolua fanfare, tarafuri, ansambluri de muzică şi dansuri populare care vor completa atmosfera de sărbătoare.

Programa festivalului:

4 octombrie: 16.00 – Deschiderea Festivalului
4 octombrie: 16.00 – 22.00
5-6 octombrie: 10.00 – 22.00 

Festivalul se va desfăşura paralel cu Ziua Naţională a Vinului care va avea loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Organizator: CIE MOLDEXPO

Suport oficial: Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova

Partener: Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova

Telegram