13 Zodii
Telegram

Atunci când uita să-şi pregătească textul pentru rubrica “Horoscopul zilei” colega mea descurcăreaţă găsea repejor în sertar prezicerile de câteva săptămâni în urmă, alegea una din cele “expirate” şi le citea oamenilor în emisie directă. Din acea perioadă a vieţii mele eu nu mai cred în horoscop şi întotdeauna las să treacă pe lângă mine ceea ce se spune despre Gemeni: oameni creativi, cu dispoziţie des schimbătoare, care iubesc libertatea, sunt flexibili şi culmea – suntem cu două feţe.

Dar ce-ar fi dacă într-o bună zi să aflu că deja nu mai sunt Gemeni ci în zodia Taur? Pe unii i-ar speria o schimbare bruscă de zodie, se vor gândi la sensul vieţii, vor lua alte decizii, se vor vor uita suspicios la perechea lor pentru că deja oficial nu mai sunt compatibili. Mie avea să-mi fie mai interesant acum să mă obişnuiesc cu gândul că voi fi considerată de toţi deja un om cu picioarele bine puse pe pământ, că sunt răbdătoare, încăpăţânată desigur şi stabilă. Practic opusul a ceea ce am fost timp de 30 de ani.

13_zodii_01

Toate astea s-ar fi întâmplat dacă ar fi existat o a treisprezecea zodie care ar împinge ca într-un microbuz restul zodiilor ca să încapă şi ea cu un picior în transportul public.

Se zvoneşte de mai bine de 60 de ani că ar exista o posibilă zodie în rezervă numai că majoritatea astrologilor o refuză şi au foarte mult argumente de ce o fac. Şi totuşi, cât de argumentate şi logice n-ar fi negaţiile să nu uităm că prin anii 1600 oamenii erau arşi pe rug pentru ideile lor care răsturnau convingerile mondiale cu privire la pământ, soare şi rotaţii. Şi până la urmă acei „nebuni”: Giordano Bruno, Galileo Galilei ş.a. au avut dreptate … totuşi.

Aşadar, haideţi să fim open minded şi să citim ce-i mai jos ca pe un documentar sonorizat de Morgan Freeman la care vom reflecta un pic după ce finisăm de citit articolul.

Ofiucus

13_zodii_02Grupul zodiacal, care, în opinia astrologilor, ne influenţează în mare măsură viaţa, a fost stabilit încă din cele mai vechi timpuri ca fiind alcătuit din 12 zodii. Denumirea fiecăreia a fost dată după constelaţiile pe care le străbate Soarele în mişcarea sa aparentă de rotaţie în jurul Pământului. Babilonienii cunoşteau existenţa acestei constelaţii cu numele de Ofiucus (sau Ophiuchus), oarecum aceasta fiind prea departe de ecliptică de aceea fusese omisă din zodiac. Ştiaţi că există de fapt 12.5 luni dar până la ora actuală, zodiacul nu s-a împărţit în 13 sectoare şi nici nu există 13 luni ale anului.

Acest Ofiucus este una dintre cele 88 de constelaţii moderne şi una dintre cele 48 de constelaţii amintite de Ptolemeu. De fapt, astrologic vorbind, constelaţia Ofiucus nu aduce nici o schimbare sau cel puţin nu a fost recunoscută până la ora actuală. Dar oamenii de ştiinţă au tendinţa să argumenteze că Ofiucus este o descoperire recentă pentru a contra-ataca astrologia.

Reorganizarea zodiacului

Mai mulţi astrologi din cadrul Uniunii Astrologice Internaţionale au observat atent constelaţiile străbătute de soare şi au demonstrat că Soarele traversa şi constelaţia Ofiucus care este situată între constelaţiile Scorpion şi Săgetător. În opinia unora din ei, zodia respectivă ar trebui să urmeze imediat Scorpionului, fiind de fapt a 11-a din grupul zodiacal. Acei care au susţinut această idee au fost numiţi “astrologi moderni” dar, în cele din urmă, idea lor nu a fost acceptată de majoritatea astrologilor. În 1995 această ipoteză “modernă” a fost relansată dar din nou a fost considerată drept scandaloasă şi iar refuzată. Ipoteza acceptată de cei mai mulţi dintre “astrologii moderni” este aceea că, zodia Ofiucus este cuprinsă anume între 29 noiembrie şi 18 decembrie. Această reorganizare ar face însă ca zodia Scorpionului să fie foarte scurtă, de numai 6 zile. Mai exact, prin acceptarea celei de a 13-a zodii, perioadele tuturor zodiilor s-ar modifica cu mult.

Această reorganizare a zodiacului este principalul motiv pentru care astrologii adepţi ai teoriilor tradiţionale au refuzat să accepte ipoteza celei de-a 13-a zodii. Ei au susţinut că este imposibil ca numărul zodiilor să fie mai mare decât cel al lunilor anului şi că o asemenea reorganizare a perioadelor ar da peste cap întreg sistemul zodiacal. Astrologii tradiţionali preferă să se bazeze pe evidenţele predecesorilor lor din timpuri străvechi, care au fixat grupul zodiacal de 12 semne.

13_zodii_03

Apropo, ştiaţi că mărimea constelaţiilor este foarte diferită. Ca de exemplu Peştii şi Fecioara sunt atât de mari ca suprafaţă, încât Racul şi Berbecul par constelaţii minuscule pe lângă ele. Şi cu toate astea astrologii au împărţit ecliptica astrală în 12 perioade aproximativ egale.

În această fâşie imaginară de cer traversată de Soare, constelaţia Ofiucus pătrunde şi ea într-o anumită măsură. Adevărul este că în aceeaşi măsură (poate mai mică), sunt şi alte constelaţii care “intră” pe ecliptică, ca de exemplu Orion şi Pleiadele. Putem să le numim atunci şi pe ele cea de a 14 şi 15 a zodie, dar nu. Totuşi din antichitate, de peste 3000 de ani, s-a stabilit că sunt 12 zodii, şi aşa se pare că vor rămâne încă mult timp.

Aşadar, rămân eu în zodia nebunaticilor şi a oamenilor “coloraţi” – Gemenii. Şi totuşi, din curiozitate, dacă ar fi apărut acea a 13-a zodii ar fi intervenit decalarea întregului grup zodiacal şi asta ar fi arătat cam aşa:

  • Berbec 19.04-13.05
  • Taur 14.05-19.06
  • Gemeni 20.06-20.07
  • Rac 21.07-09.08
  • Leu 10.08-15.09
  • Fecioară 16.09-30.10
  • Balanţă 31.10-22.11
  • Scorpion 23.11-29.11
  • Ofiucus 30.11-17.12 (în unele menţionări: 29.11 – 17.12)
  • Săgetător 18.12-18.01
  • Capricorn 19.01-15.02
  • Vărsător 16.02-11.03
  • Peşti 12.03-18.04

Aceste constelaţii pot fi decalate câteva ore sau chiar zile depinzând de rotaţia aparentă a soarelui pe modelul geocentric.

Caracteristicile “celei de-a 13 zodii”

Zodia Ofiucus este cunoscută şi sub denumirea de “Purtătorul de Şerpi” şi este simbolizată printr-un bărbat tămăduitor care ţine în mână un şarpe sau pe al cărui trup este încolăcit un şarpe.

%%

Se spune ca persoanele născute sub semnul Ofiucus posedă înţelepciune şi spirit de geniu iar principalul lor scop este să aducă pace omenirii şi să vindece pe cei în suferinţă. Un Ofiucus nu are înclinaţii spre politică sau posturi de conducere, ci par mai potriviţi pentru lumea spectacolului, fiind foarte talentaţi în special în domeniul muzicii. Persoanele născute sub acest semn sunt foarte nehotărâte şi iau decizii în funcţie de părerea celor din jur, ceea ce le face să fie foarte influenţabile. Unui Ofiucus îi place teribil să fie mereu în centrul atenţiei. Este un bun povestitor şi întotdeauna ştie să întreţină atmosfera la o petrecere sau la o ieşire cu prietenii. Persoanele născute sub acest semn sunt foarte sociabile, îşi fac repede prieteni şi la fel de repede renunţă la cei din jurul lor. Sunt firi sensibile, talentate şi au pretenţia să fie mereu înţeleşi şi apreciaţi de cei din jur chiar şi atunci când nu au dreptate.

  • Ben Stiller (Nov 30, 1965)
  • Bette Midler (Dec 1, 1945)
  • Britney Spears (Dec 2, 1981)
  • Amanda Seyfried (Dec 3, 1985)
  • Jeff Bridges (Dec 4, 1949)
  • Jay Z (Dec 4, 1969)
  • Tyra Banks (Dec 4, 1973)
  • Adam Brody (Dec 16, 1979)

text: Iris Creţu

Telegram