Chișinău. Perimetrul Centrului Istoric al Chișinăului
Acum 70 de ani, Chișinăul nu avea acest “Centru Istoric”. “Centrul Istoric” de azi era însuși Chișinăul. În comparație cu Chișinău-2012, Chișinăul interbelic era un oraș mic, liniștit, variat, pitoresc, dar și contemporan.
Era orașul în care oamenii trăiau istoria, povesteau istoria, și dacă interveneau, o făceau cu grijă, respect si chibzuință. Cel puțin asta se vede în puținele exemple de arhitectură neo-românească și modernistă care azi fac parte din ansamblul arhitectural-istoric al Chișinăului. Probabil Chișinăul de până la război pentru ultima dată a fost un oraș pentru oameni, pentru istorie, pentru identități.
Simbol? Metafizica
Ce înțelegem prin noțiunea “CENTRU”? Ce “vedem”, ce “simțim”, ce “auzim” în acest cuvânt care are o istorie milenară, care poartă în sine zeci sau poate chiar sute de simboluri? Cineva zice că e CERCUL, altul zice PĂTRATUL, iar în mulțime (și la talk-showuri) se mai aude SOARELE, LUNA, COPACUL, CRUCEA, FEMEIA, BISERICA, CERUL, FÂNTÂNA, etc. Ce este acest “CENTRU”? De ce ne doare, de ce ne roagă, de ce ne atrage, de ce ne respinge?
“CENTRUL”
ca noțiune indispensabilă mitologiei universale, istoriei civilizației, culturii vernaculare, are două calități esențiale:
1. ORDONEAZĂ lumea noastră, după cum ordonează întregul univers.
2. LEAGĂ pe axul său cerul și pământul.
“CENTRUL” generează aceste calități.
Aceste calități mențin “CENTRUL”.
Aceste calități pot distruge “CENTRUL”.
Acolo unde în activitatea sa (matematică, religie, evoluție, cosmologie, urbanism, artă, viață și moarte…) OMUL fixează un “CENTRU”, se pornește un mecanism care schimbă totul în jurul său, chiar și pe OMUL-CREATOR.
CENTRUL lumii? sau ce facem cu spiritualitatea.
“La ce folosește o stradă care nu duce la biserică?”
Tenghiz Abuladze
Soarta Chișinăului a fost scrisă când pe lângă acel “prăpădit” târg de pe malul Bâcului a apărut prima Bisericuță. Acest “CENTRU” a început să ordoneze spațiul în jurul său, să-l consolideze, să-l lege prin străzile gheboase, care cu siguranță „te duceau undeva”.
“CENTRUL” în plan orizontal are trei componente:
1. Punctul central propriu zis, ca poziție geografică
2. Spațiul ordonat de Centru
3. Hotarul.
“Hotarul” pentru o localitate mică și compactă era distanța pe care o poți parcurge în intervalul dintre prima lovitură a clopotului bisericii și a treia. În condițiile în care populația târgului creștea și incapacitatea de a mări distanța sacră între “HOTAR” și “CENTRU”, se ridicau Biserici, una câte una. Astfel târgul medieval devine oraș, orașul ridică alte Biserici, care la rândul său schimbă spațiul, viața, îndeletnicirile, valorile, așteptările, adică orașul.
La sfârșitul secolului 18, orașul Chișinău, fostul târg medieval, avea 6 biserici de piatră, o tramă stradală inconfundabilă și un pitoresc unic. Aceste 6 “CENTRE” erau de o forță și influență echivalentă, ceea ce menținea armonia și echilibrul vieții, identității și logicii de dezvoltare a orașului Chișinău.
În momentul când a fost trasat “orașul de sus”, Chișinăul moldovenesc a devenit “orașul de jos”. Nu doar pentru că era în partea de jos a colinei, ci pentru că așa era privit. Era privit ca ceva murdar, neclar, urât, lipsit de logicâ, ca ceva ce este străin.
Reacța era una de așteptat. A apărut un nou “CENTRU”. Mai “mare” , mai “frumos”, mai “corect”, cel mai de centru “CENTRU”. Având o altă idee, un alt scop, un alt mecanism de influență și o altă putere, noul “CENTRU” al Chișinăului a eclipsat cele 6 mici, vechi, murdare “CENTRE” spre a le supune. În cele din urmă, asta e logica existenței “CENTRULUI”: a ordona și a lega…
Chișinău=CENTRU?
În ziua când a luat sfârșit marele și stupidul al doilea război mondial, Chișinăul s-a trezit orfan, fără “CENTRELE” sale vechi. El nu știa că peste noapte a devenit ”CENTRU”. Astfel, în jurul lui au început să se ordoneze satele, drumurile, stradelele, râurile, pădurile, oamenii, viețile, valorile. La fel cum “Ordonarea” pornită în perioada imperiului rus a făcut să minimizeze influența “CENTRELOR” Chișinăului medieval, “Ordonarea” făcută de “buldozerul” sovietic nu doar a ascuns sau a interpretat adevărul pentru noi, dar l-a și distrus.
Acest demolator sovietic nu doar a nivelat cu pământul ceea ce au facut și în ce au crezut bunicii noștri, dar și ceea ce au ridicat frații lor în secolul 19.
“CENTRUL” nou format s-a adeverit a fi un drum în mijlocul căruia s-a montat o piatra cioplită în formă de om care a venit să ne ordoneze orașul, viața și soarta dupa noile “valori”, “identități”, dupa noile “Biserici”.
Centru istoric?
Prin anii ’80, când vreo 70% din “orașul de jos” era deja demolat, iar o bună parte din “orașul de sus” era mutilat, a apărut ideea transformării centrului Chișinăului în unul istoric. Transformarea era probabil doar pe hârtie, căci deja existau planuri pentru demolări viitoare, prin intermediul bulevardului D. Cantemir și străzii Sfatul Țării. Ieri și azi, scopul nobil de conservare și dezvoltare se reduce doar la intervenții punctiforme.
Centrul Istoric al Chișinăului este și a fost o FANTOMĂ. Problema acestui sit istoric este că e prea mare. El nu este în stare să se autoregleze, și nici să “Auto-ORDONEZE” ceea ce este în jur. Oamenii care locuiesc sau activează în acest perimetru nu simt legătura cu “CENTRELE” ce l-au format cândva, lipsesc explicațiile și continuitatea vieții, lipsește memoria colectivă. Iar asta duce la indiferență, pierderea identității, pierderea valorilor și la incapacitatea de a alege între bine și rău.
Astăzi “CENTRUL” lumii noastre mici este combinația PUTERE-BANI, și cel mai rău este că acesta nu are o localizare în spațiu, ci este peste tot, în fiecare metru pătrat. La fel cum s-a întâmplat în cursul istoriei, atunci când pierdem legătura cu “CENTRUL”, sau când ni se propune altul, noi începem să DISTRUGEM tot ce a fost înainte.
Cum salvăm acest “Centru Istoric”?
Cu siguranță trebuie să o facem, nici nu se pune întrebarea dacă trebuie să o facem. O facem pentru noi, pentru urmașii noștri, pentru oraș, pentru țară, pentru turiști. Întrebarea este dacă putem sau nu. Dacă suntem capabili și suficient de inteligenți pentru această luptă decisivă.Cum să protejăm ce avem? Ce metode să aplicăm? Cum trebuie să schimbăm viziunea noastră asupra patrimoniului? Ce mecanisme trebuie pornite?
1. Trebuie să formăm un concept general de dezvoltare a Centrului istoric.
2. Trebuie să descentralizăm zona și să dezvoltăm concepte de renaștere pentru fiecare dintre “CENTRELE” pierdute: nu atât centrul politic/centrul universitar/centrul religios/ centrul executiv/ centrul de artă/ centrul public, pe care le avem în surplus, ci centrele în jurul cărora s-a format Chișinăul (actualmente fântâna de la care a pornit Chișinăul este bineînțeles înconjurată de gherete și are o plăcuță mică care îi confirmă valoarea istorică și cam atât.)
3. Trebuie să conectăm “CENTRELE” strategice pentru a obține un organism flexibil, capabil de dezvoltare si perpetuare.
4. Trebuie să restituim centrul istoric oamenilor, căci ei sunt cei ce țin minte și povestesc istoria. Să dezvoltăm spațiul public începând de la pietoni, locuitori, turiști, lucrători, pentru că ei sunt cei care îl vor îmbunătăți cu timpul.
5. Trebuie să avem o atitudine individuală pentru fiecare obiect de patrimoniu, fiecare stradă, fiecare intersecție, fiecare scuar (plăcile de curând instalate pe clădirile de așa-zisă importanță istorică sunt un prim pas, dar sunt superficiale și pe alocuri aleatorii: o plăcuță pe care scrie vilă din secolul 20 nu spune prea multe)
6. Trebuie să reabilităm patrimoniul în așa fel încât să fie util și nu doar un consumator veșnic de resurse (acum a început un proiect de îmbunătățire a managementului cultural în cadrul Proiectului de dezvoltare Moldova 2020, urmează să vedem în ce fel va fi inclus și patrimoniul în el)
7. Trebuie să formăm trasee pietonale, să dezvoltăm infrastructura pentru omul ce merge pe jos.
8. Trebuie rezolvată problema traficului, și nu prin mărirea capacității drumurilor, ci prin dispersare inteligentă a lui în jurul zonei de protecție si crearea parcărilor acolo unde este nevoie.
Ce e acest “CENTRU ISTORIC”?
De ce unii sunt nostalgici după el, iar alții reci? Cum să reconstituim acel spațiu organic și să minimizăm presiunea dezintegratoare a industrializării? Cum să ne învățăm să vedem diferența între calitate și cantitate, organic și mecanic, participare și indiferență, cultură și civilizație? Lupta pentru centrul istoric ne aduce de fapt, iar și iar, la lipsa sistemului de valori autentice în societate și în fiecare dintre noi.
Imaginile reprezintă centrele ce pot fi descoperite de-a lungul bd. Stefan cel Mare: Centrul științific, Centrul expozițional, Centrul comercial, Centrul de telecomunicații, Centrul administrativ, Centrul cultural, Centrul religios, Centrul politic, Centrul recreativ, Centrul universitar, etc.
Regimul sovietic a transformat bulevardul în centrul lumii locuite a Basarabiei (in acea periadă RSSM), și oare aceste Centre, în materializarea lor fizică, reprezintă o centralitate spirituală? Sau civică? Nu prea.
Andrei Vatamaniuc
via ospoon.eu