Mărțișorul, simbolul primăverii – celebrat într-un mod unic, la Casa Olarului „Vasilii Gonciari” din satul Hoginești
Mărțișorul, simbolul primăverii – celebrat într-un mod unic, la Casa Olarului „Vasilii Gonciari” din satul Hoginești
Unice în lume, tradițiile neamului nostru legate de primăvară și Mărțișor au fost celebrate într-un mod deosebit. În ajun de primăvară, Casa Olarului „Vasilii Gonciari” din satul Hoginești, raionul Călărași a găzduit un master-class tematic pe parcursul căruia, reprezentanți ai partenerilor strategici de dezvoltare au creat, cu propriile mâini, un clopoțel de lut, care a fost ulterior decorat cu mărțișoare lucrate manual. Experiența unică trăită de oaspeții străini combinată cu tradițiile comunităților rurale, face parte din oferta turistică a țării noastre, care se încadrează în trendurile globale axate pe turism cultural și de aventură ușoară.
Deja de mai bine de câțiva ani, Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia și UK aid, susține dezvoltarea sectorului turismului din țara noastră, prin oferirea suportului tehnic necesar pentru diversificarea produsele și serviciilor.Adam Amberg, șef, Secția Cooperare pentru Dezvoltare, Ambasada Suediei în Republica Moldova:
„Guvernul Suediei sprijină dezvoltarea sustenabilă a turismului în Moldova, sector ce poate genera o creștere economică. Mai mult, împreună cu partenerii noștri, USAID și UK aid, am oferit suportul tehnic necesar inclusiv meșterilor populari care continuă să creeze produse autentice și să păstreze tradițiile neamului. Anume acestea sunt cele mai importante semne distinctive ale unei țări, pe care turiștii din zilele noastre își doresc să le descopere.”
Andrei Chistol, secretare de stat, Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării :
După încheierea master-class-ului, oaspeții au luat parte și la un tur al complexului, cu vizitarea muzeului de ceramică tradițională și a sălii de oaspeți, iar ulterior s-au delectat cu bucate tradiționale autohtone.„Este într-adevăr o frumoasă și oportună posibilitatea de a dezvolta turismul prin intermediul elementelor culturale în Republica Moldova. Ne bucură faptul că aici, la Hoginești, la Casa Olarului, avem acest caz frumos al lui Vasilii Gonciari care salvează aceste frumoase tradiții ale olăritului, care trebuie exploatate și arătate turiștilor străini. Ne place că am avut ocazia să îmbinăm aceasta frumoasă tradiție a olăritului cu cea a Mărțișorului, inclus în patrimoniul cultural imaterial.”
Casa Olarului „Vasilii Gonciari” a fost modernizată, cu suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia și UK aid, care derulează un program complex de susținere a turismului local, axat pe experiențe autentice de explorare a tradițiilor, a vieții rurale, a gastronomiei și vinurilor.
În ultimii ani, cu suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova, Casa Olarului și-a modernizat facilitățile turistice și a deschis un atelier special amenajat, unde oaspeții care îi calcă pragul pot învăța să facă obiecte de lut. Mai mult, acum unitatea dispune și de o sală de mese cu o capacitate de 50 de locuri, amenajată în stil tradițional, unde sunt servite mâncăruri specifice localității, preparate în oalele de lut ale olarului.Casa Olarului „Vasilii Gonciari” este primul complex de olărit din Moldova, care își propune să reînvie și să promoveze arta fabricării olăritului tradițional prin diferite masterclass-uri și expoziții tematice. Totodată, olarul a inițiat târgul internațional „La Vatra Olarului Vasilii Gonciari”, care face parte din agenda cultural-turistică „Pomul Vieții”.Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia și UK aid susține dezvoltarea unei industrii turistice durabile, care favorizează prosperitatea economică și se aliniază la tendințele globale emergente, axate pe turismul rural ce se bazează pe experiențe autentice și de aventură.Natalia Țurcanu, director executiv, ANTRIM:
„Turismul de aventură ușoară, evenimentele submersive în viața localnicilor și ospitalitatea sinceră a localnicilor ademenște turiștii dornici să exploreze destinații mai puțin cunoscute, cum e și Moldova. La Casa Olarului, turiștii învață să-și confecționeze propriile obiecte din ceramică și se bucură de o experiență autentică de olărit, care păstrează tradițiile noastre.”
Datorită strategiei și a asistenței de marketing complexe implementate, numărul turiștilor străini a crescut cu 84% în 2019 față de 2015, ajungând la 174.000 de turiști străini găzduiți în structuri de cazare colectivă, în timp ce numărul turiștilor străini care au vizitat Moldova în 2019 se estimează la 1 mln 200 mii de cetățeni străini.