Miercuri, 17 octombrie, la ora20:00va avea loc proiecţia filmului “Balkan Baroque” de artista iugoslavă Marina Abramovic.
intrare liberă
Încă de la începutul carierei sale în Belgrad, în anii ’70, Marina Abramovic a activat în perfomance-uri ca o formă de artă vizuală. Corpul său este în acelaşi timp subiect şi mediu. Pentru a-şi investiga limitele fizice şi mentale, acesta suferă de la durere extremă, pericole, la transformări emoţionale şi spirituale. Pentru Abramovic arta înseamnă un schimb direct de energie cu privitorii. Ea caută să iniţieze acest schimb într-o manieră cât mai personală, implicând activ publicul în performance-urile sale (ca în “Transitional Objects”): “Oamenii se pot schimba numai prin propriile lor experienţe.” Începând cu 1976 Abramovic a folosit video-ul pentru a documenta caracterul trecător al lucrărilor sale. Pentru artistă performance-urile, instalaţiile şi video-urile sunt subiecte de reflecţie în care oamenii se pot recunoaşte pe ei înşişi. Acestea se construiesc asemeni unor experimente de identificare şi definire a limitelor: ale controlului asupra propriului corp, a relaţiei dintre audienţă şi artist, a artei, prin extensie, ale codurilor ce guvernează societatea.
Abramovic s-a descris pe sine ca fiind “bunica artei performative”. Din acea generaţie de artişti de la începutul anilor ’70 ce au ales performance-ul ca mijloc de expresie artistic, artista este, probabil, singura care încă mai activează astăzi, şi cea mai de succes. În 1997 aceasta a expus instalaţia de video şi performance “Balkan Baroque” la Bienala din Veneţia, primind premiul Golden Lion pentru cel mai bun artist.
Imaginile video din “Balkan Baroque” sunt organizate spaţial asemenea unui triptic, în mijlocul căruia este portretul în mărime naturală ce o prezintă pe artistă într-o modalitate duală. În prima partea ceasta este îmbrăcată asemeni unui om de ştiinţă ce expune crearea şobolanilor-lupi în Balcani, animale care, atunci când sunt supuse unor condiţii de neimaginat (asemeni oamenilor în război, ar fi de părere unii critici), încep prin a se distruge unii pe alţii. În a doua parte artista se transformă într-o femeie care dansează – tipică cântăreţelor din taverne ce întreţin publicul (masculin) – de parca ar fi posedată, pe ritmurile unei melodii folclorice. În stânga şi în dreapta se află video-portrete cu părinţii artistei ce s-au îndepărtat de contextul religios, devenind partizani, participând în Războiul de Eliberare Naţională (1941-1945) şi alăturându-se Partidului Comunist. În timpul lecturii textului ştiinţific ambii părinţi stau liniştiţi şi nu se mişcă, însă când Abramovic îşi începe dansul tatăl acesteia ridică un pistol la nivelul capului, iar mama sa îşi acoperă ochii. Video-portretele părinţilor sunt instalate într-o cameră obscură cu trei sculpturi din cupru ce conţin apă, făcând astfel referire la purificarea spirituală. Actul de purificare spirituală este totodată efectuat de artistă care, timp de 6 ore în fiecare zi, 4 zile consecutive, spală cu ajutorul unei perii de sârmă o grămadă de oase de vacă, răzuind ultimele bucăţele de carne de pe os. Această purificare “până la os”, aşa cum sugerează şi expresia, această curăţare de balast (frumos sau urât, plăcut sau neplăcut, trecut personal sau colectiv), devine o lucrare de doliu fără de care nici un ritual de trecere nu poate avea loc.
