12 ноября 2016

Chișinău Startup Week, Ziua 5: Competiția Bluemix și start #SWM2016

A cincea zi de Chișinău Startup Week fusese una plină de activități interesante și provocatoare pentru unii participanți, întrucât aceștia au avut parte și de workshopuri și paneluri de discuție intensive, dar și de o competiție Bluemix, în cadrul căreia participanții și-au testat abilitățile sale antreprenoriale și ideile de startup.

Competiția Bluemix, susținută de IBM, a supus provocărilor participanții pentru ca aceștia să vină cu o idee, să adune echipe și să încerce să facă un prototip de soluție a unei probleme. Și toate astea timp de o zi și prin utilizarea platformei IBM Bluemix. După câteva ore de lucru intens, echipele formate încă în dimineața zilei de vineri, au prezentat ideile și prototipurile lor. Clemence Lebrun și Andrii Vasylchenko le-au fost mentori și consilieri tehnici. Trei echipe și-au prezentat ideile, rezultatele fiind următoarele:
# Locul trei, echipa Impulse – O aplicație, care permite utilizatorilor să vadă care localuri sunt deschise 24 de ore, pentru ca să mănânci ceva;
# Locul doi, echipa Cyber Noobs – Aplicația easyPack îți va permite să găsești un loc de parcare liber în regiunea în care te afli;
# Local întâi, MoldMix – easyGo, o soluție de e-ticketing pentru transportul public.

Premiul mare erau bilete pentru participarea la Startup Weekend Moldova, accesul la IBM Global Entrepreneurs Program, dar și goodies pack de la IBM.

swm-1


Mircea Vadan, Manager de Programe de Startup la How to Web și MVP Academy, Co-founder la Cluj Startups, a vobrit despre evoluția unei idei la produs. Cel mai important este să începi facerea ta de la o problemă prezentă în societate, ca mai apoi să găsești cine ar fi potențialii utilizatori. Mai apoi, se conturează ideea și se construiește modelul de business ca să poți face o afacere de succes. Este foarte important să-ți cunoști publicul-țintă, iar pentru acest lucru vei avea nevoie de cercetări și păreri.

Workshopul „Before you code: Digital Growth Strategies using Social Network”, care a fost mai mult o discuție neformală în baza experienței acumulată de către invitații speciali, Ciprian Ailenei și Marius Istrate, ambii de la People Centric, și participanți. Ambii au explicat evoluția platformelor de socializare, care sunt plusurile și minusurile Facebook-ului, Twitter-ului și LinkedIn-ului, ce tooluri se folosesc pentru fiecare în parte.

Activitățile de vineri au luat sfârțit cu începutul celui mai așteptat weekend antreprenorila al anului, ediția Startup Weekend Moldova 2016, unde specialiștii și entuziaștii au vorbit și luptat pentru ca ideea lor să fie adusă la viață. Astfel, au urmat 54 de ore de coding, unde se lucrează la fiecare idee.

Iată care au fost ideile Startup Weekend Moldova 2016:
1. Un proiect de e-commerce, în bază de aplicație mobilă și web, unde vor avea loc vânzări speciale prin intermediul geo-targettingului.
2. O platformă pentru a crea campanii de marketing petru chabot-uri.
3. O aplicație, ce ar permite utilizatorilor să împărtășească pe hartă unde ei se află la moment și ce piesă ascultă, dar și să vadă ce ascultă alți utilizatori ce se află prin preajmă.
4. O aplicație care va oferi o nouă viață transportului.
5. Crearea opțiunii de electronic ticketing în trasportul public.
6. Un proiect, ce ar permite crearea protezelor 3D pentru a salva pacienții suferinzi de boli de inimă.
7. O aplicație, ce ar permite utilizatorului să conecteze sau deconecteze anumite funcționalități din produsul ce-l dețin.
8. Optimizarea cheltuielilor personale pentru ca să aduni bani destui ca să-ți îndeplinești visul.
9. O aplicație, ce-ți va permite să faci o comandă prealabilă la un restaurant, iar când ajungi pe loc – ești deodată servit cu bucatele tale favorite.
10. O aplicație, ce-ți va permite să găsești cele mai interesante și apropiate petreceri în weekend.
11. O platformă, ce-ți va permite să afli mai multe despre utilizatorii tăi.
12. Crearea unei paltforme, care va oferi locuri de muncă prin diverse activități, cum ar fi Farmville, dar versiunea reală.
13. O aplicație, creată de către psihologi, care va avea exerciții practice, pentru a putea trece printr-o despărțire.
14. Un chatbot, care va trimite notificări despre schimbările în infrastructura locală.
15. O aplicație, ce va permite artiștilor să creeze un catalog al lucrărilor proprii, pentru alte prezentări.

Ideile finale, care vor obține sau nu sponsorizare, dar și sprijin din partea comunității IT locale, pentru realizarea lor, le vei afla duminică. Urmărește pagina de Facebook Startup Weekend Moldova 2016.

Chișinău Startup Week este organizat de către Tekwill și Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în cadrul Proiectului „Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC”, în parteneriat cu Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova, IBM, Pentalog, hub:raum Krakow. Evenimentul va fi găzduit de iHUB, Dreamups Innovation Campus, Generator Hub, Artico și Centrul Moldo-Corean de Informare și Acces.

Подписывайся