25 ноября 2016

Mihai Stamati, câștigătorul concursului fotografic „Descoperă Moldova”

Fotograful și designerul Mihai Stamati este câștigătorul concursului fotografic „Descoperă Moldova” ce s-a desfășurat online pe parcursul lunii octombrie.

Concursul a avut loc pe platforma vernisaj.moldovaholiday.travel, iar fotografia câștigătoare a lui Mihai Stamati, originar din Republica Moldova, a acumulat cel mai mare număr de voturi – 785.

Aceasta fotografie s-a evidențiat printre cele 40 de imagini participante în concurs, captate în cadrul turului fotografic „Gustar Experince” ce s-a desfășurat în vara acestui an.

Chiar dacă a fost numit învingător, Mihai Stamati îi consideră câștigători pe toți cei 11 fotografi autohtoni și străini care au făcut echipă în cadrul acestui tur.

mihai-stamati-7

 

Am avut parte de o vacanță frumoasă, am legat prietenii și am redescoperit țara. Faptul că în urma votării online fotografia mea a acumulat un număr mai mare de aprecieri, mă bucură, dar sunt conștient că, în mare parte, e datorită subiectului sensibil pe care am avut șansa să să îl surprind. Asta cred că face fotografia deosebită… momentul ludic, metafora, relația copil – păsări, natură și probabil nostalgia pe care o provoacă celor care au copilărit la țară.

mihai-stamati-4

 

În fotografiile captate în această vară sunt peisajele pitorești ale Moldovei, locuri interesante, oamenii țării, tradițiile și meșteșugurile poporului moldovenesc, multe dintre acestea fiind nevalorificate până în prezent.

În acest tur am încercat mai multe lucruri despre care nu m-am gândit că le pot fac în Moldova. Spre exemplu, a fost o primă experiență să vâslesc continuu 20 km cu caiacul pe Nistru. Am „escaladat” stânci la Butuceni, sau cel puțin am încercat, până când nu mai rezistau mâinile. Am descoperit o frumoasă tabără de sculptură, inițiată de tineri artiști la Cuhnești, care a devenit tradiție și despre care sunt sigur că vom auzi tot mai des în anii următori. Multe destinați excelează prin gastronomie, dar toate mai au un plus de valoare datorită oamenilor pe care îi întâlnești cu poveștile și istoriile lor de viață.

mihai-stamati-9

 

Fotografii alături de care am făcut echipă, vin din diferite domenii de activități. Asta a făcut să fim un grup divers prin viziuni și foarte interesanți ca subiecte de discuție. Au fost foarte captivante focurile de tabără și poveștile până în orele târzii. Ne-am împărtășit din experiențe, ne-am cicălit, dar și încurajat, am glumit unul pe seama altuia, dar cel mai important, am legat prietenii.

mihai-stamati1

 

Mihai Stamati este cunoscut printre chișinăuieni drept creatorul designului a câtorva bănci din capitală, amplasate în Scuarul Rareș și în parcul UTM. Totuși, fotografia a fost mereu pasiunea sa, colectând în imagini momente și peisaje, cel mai des întâlnit fiind satul său de baștină – Ciutești.

Eu sunt de formație designer de obiect, dar fotografia este un domeniu pe care îl practic de mic. Sunt pasionat de fotografia de gen și obișnuiesc să pornesc în căutarea de subiecte, așa că de-a lungul anilor am acumulat o colecție importantă de fotografii de prin satele Moldovei, mai ales istorii din satul meu de baștină – Ciutești.

mihai-stamati-8

 

Arta fotografică este un mijloc eficient prin intermediul căruia se poate dezvolta turismul în Republica Moldova, întrucât frumusețea țării captată în imagini sporește promovarea meleagurilor moldovenești ca atracție pentru turiștii străini.

Turismul în Moldova s-a urnit încet din loc și se dezvoltă vizibil. S-au făcut multe lucruri despre care nu se știe, pentru că e vorba de mici inițiative care își câștigă clienții cu pași mici, dar care cu siguranță va da roade mari într-un viitor apropiat. Este nevoie de mai multă susținere și promovare pentru ca schimbările spre bine să aibă loc mai rapid. Fotografia este o mică parte din modalitatea de promovare a locurilor, oamenilor și poveștilor de vizitat din Moldova. E importantă, dar ea trebuie să fie însoțită și de alte instrumente pentru a-i spori eficiența.

mihai-stamati-1

 

mihai-stamati-5

 

mihai-stamati-3

 

mihai-stamati-2

 

mihai-stamati4

 

mihai-stamati

 

mihai-stamati2

 

Autor foto: Mihai Stamati

Подписывайся