Chișinău Startup Week, Ziua 2: Învață din greșelile altora pentru a crea un startup de succes
Ziua de marți, a doua zi de Chișinău Startup Week, a întrunit atât antreprenori, specialiștii în IT, cât și pe cei din robotică în cadrul unor ateliere utile și informative, care schimbă percepția despre domeniul antreprenoriatului și startupurilor într-o direcție pozitivă.
Ziua a început cu o prezentare, condusă de către Vasile Putina, Agile Coach în compania Pentalog. „Cum iti poti creste sansa de success combinind Lean Startup cu metodele Agile” a fost o activitate, prin care tinerii entuiaști, dar și specialiștii, au aflat mai multe din experiența lui Vasile în ceea ce privește utilitatea Lean Startup și Agile și care metode sunt mai bune pentru dezvoltarea unui startup. „Fiecare din aceste metode se referă la necesități diferite, fie aceasta dezvoltarea companiei sau dezvoltarea produsului tău”, a menționat Vasile. Din spusele lui, agilitatea se concentrează pe produs și modul în care el este dezvoltat, însă una fără alta nu există.
Lean Startup este o metodă clasică, rezultată într-un domeniu dinamic, mai ales în IT și startupuri. Metodele Agile se focusează mai puțin pe edificarea unei companii. Ambele metode funcționează după anumite principii. Spre exemplu, Lean Startup se bazează pe o instruire validată, prin care se și regăsește întreaga comunitate de antreprenori. Construiește, evaluează, învață – aceștia sunt pașii corecți ai învățării validate. Mereu trebuie să acționezi la timp și în conformitate cu solicitarea clientului – de fiecare dată, un lucru trebuie executat când e necesar și la timpul necesar.
Atât Lean Startup, cât și Agile își trag originile din explicația menționată mai sus, supranumită și conceptul Just-In-Time. Aglilitatea, pe de altă parte, este factorul ce duce la satisfacția cerințelor clientului, chiar de acestea sunt, pe parcurs, schimbate. Softurile sunt, de obicei, livrate în intervale mici de timp.
Oricum, totul începe de la o viziune, în baza căreia și definește o ideii, se structurează ipotezele, se creează un backlog al produslui. A nu se uita de discuțiile cu echipa și întâlnirile zilnice, de validarea ipotezelor, analizele piețeii și, bineînțeles, livrarea produselor.
O altă activitate importantă a fost lansarea cărții tânărului antreprenor și fondatorului Retently Grigore Răileanu, carte ce poartă titlul „Build and run a global tech business from anywhere”. Grigore are o experiență vastă în ceea ce privește dezvoltarea startupurilor. De asemenea, ele călătorește pentru a aduna în pușculița sa nu doar amintiri frumoase, dar și informație utilă din discuție cu alți antreprenori. „Cuprinsul cărții l-am creat cu sprijinul comunității”, a menționat Grigore. „Prin această carte, îmi doresc să ajut entuziaștii să nu repete greșelile mele, să nu cheltuie bani pe ne-cunoașterea legislație. Cartea urmează a fi distribuită timp de un an în circa 10 mii de copii prin intermediul amazon.com sau alte platforme asemănătoare.
Workshopul de robotică începuse cu un video de promovare a roboticii și a modalităților de dezvoltare a unei afaceri eficienti din lucruri simple. Participanții au fost divizați pe echipe și au strâns roboți care, eventual, au fost programați pentru a executa diverse sarcini.
În cadrul panelului Funding Opportunities, participanții la discuții au aflat despre diverse metode de a obține investiții pentru ideile lor de afaceri. Dovydas Varkylevicius, Președinte al Consiliului de Administrare Lithuanian Private Equity and Venture Capital Association (LT VCA) și Kfir Nissan, co-fondatorul și CEO Distribyte, Matt Rutter, Director pe Operațiuni la Kingdom Paradigm au vorbit despre trendurile actuale în domeniul startupurilor, despre modul de divizare a capitalului. De asemenea, Dovydas a povestit despre modul în care Lituania își întrece vecinii la capitolul antreprenorial. Invitatul a mai vorbit despre diverse exemple de medii venture capital, cum ar fi cele prezente în Israel și Lituania.
Participanții și-au creat o imagine concretă a unui investitor — o persoană inteligentă, care te va ajuta nu doar să-ți dezvolți ideea și să o transformi într-un startup de succes, dar și te va sfătui cum să îl promovezi și să-l aduci mai aproape de alți investitori. Venture Capital nu este decât un pas, prin care vei pune bazele unei companii cu un cashflow pozitiv.
Acestea au fost activitățile pentru a doua zi de Chișinău Startup Week. Întreaga agendă a evenimentului o găsești pe Locals.md. Nu uita să te înregistrezi aici pentru a participa la o serie de ateliere și paneluri de discuție utile pentru viitoare ta afacere. Urmărește pagina de Facebook a evenimentului pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Chișinău Startup Week este organizat de către Tekwill și Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în cadrul Proiectului „Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC”, în parteneriat cu Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova, IBM, Pentalog, hub:raum Krakow. Evenimentul va fi găzduit de iHUB, Dreamups Innovation Campus, Generator Hub, Artico și Centrul Moldo-Corean de Informare și Acces.