Practici artistice noi – un factor al democratizării sociale, prezentare de Vladimir US
Practici artistice noi – un factor al democratizării sociale
Prezentare de Vladimir US
Începînd cu anul 2007 Asociația Oberliht a început să se preocupe de transformările urbane, care au marcat într-un mod negativ Chișinăul și spațiile publice din oraș. Privatizarea și concesionarea unor spații și terenuri publice a dus la dispariția infrastructurii culturale (cinematografe, galerii, cluburi de creație) și sportive (stadioanele, piscinele), a redus suprafața spațiilor verzi (parcuri, lacuri) și altui tip de infrastructură socială (terenuri de joacă, cantine, surse de apă). În consecință aceste spații au devenit inaccesibile pentru majoritatea locuitorilor, fapt care a discriminat populația cu venit mediu și cea săracă, producînd o societate inegală.
În cadrul acestei prezentări mă voi opri asupra proiectelor artistice implementate și prezentate pe parcursul ultimilor 5-7 ani în spațiile publice din Chișinău și nu în galerii de artă sau în muzee. Vom analiza artiști ce au propus noi modalități de lucru, ce s-au raportat într-un anumit mod la locul în care s-a intervenit cu mijloace artistice (proiecte site-specifice, artivism, partizaning etc.) și care problematizează subiecte sociale relevante, optînd pentru un oraș mai democratic și mai accesibil pentru toți.
Vladimir US este un artist și curator stabilit în Chișinău, Moldova, membru fondator al Asociației Tinerilor Artiști Oberliht. A studiat artă, curatoriat, management cultural și politici culturale la Chișinău, Grenoble și Belgrad. Prin lucrările și proiectele sale recente, Vladimir explorează procesele de transformare a spațiului public în orașele post-sovietice, fiind totodată interesat de nevoia de conceptualizare a rețelei spațiilor publice alternative din Chișinău.
New artistic practices – factor of social democratization
Presentation by Vladimir US
Starting with year 2007, the Association Oberliht began to be concerned by the urban transformations that marked in a negative way the city of Chisinau and the public spaces of the city. The privatization and concession of some public spaces and terrains has led to the disappearance of the cultural infrastructure (movie theaters, art galleries, creative clubs) and of sports (stadiums, swimming pools), has reduced the surface of green areas (parks, lakes) and other types of social infrastructure (playgrounds, cantinas, sources of water). In consequence, these spaces became inaccessible for most of the inhabitants, which discriminated the population with average and low income, shaping an unequal society. Within this presentation, I will emphasize the artistic projects implemented within the last 5-7 years in the public spaces of Chisinau, outside of art galleries and museum spaces. We will analyze artists who proposed new ways of working, who related themselves in a certain way to the places in which they intervened with artistic means (site-specific projects, activism, partisaning etc.) and which tackled relevant social issues, opting for a more democratic and more open city for everybody.
Vladimir US is an artist and curator based in Chisinau, Moldova, founding member of Oberliht Young Artists Association. He studied art, curating, cultural management and cultural policy in Chisinau, Grenoble and Belgrade. Through his recent works and projects he examines the processes of transformation of the public space in post-Soviet cities along with the need for conceptualizing an alternative network of public spaces in Chisinau.