16 августа 2023

Privé Fashion Event –  eveniment de modă și artă, în premieră în România

Privé Fashion Event –  eveniment de modă și artă, în premieră în România

        Privé Fashion Events se extinde în România și va epata cu o nouă ediție pe 7 octombrie la Iași. În acel spațiu al contemplării și creației, privirile se vor îndrepta cu admirație către două expoziții de sculptură, semnate de artiștii Felix Aftene și Vladlen Babcinețchi.

Proiectul de artă și modă va renaște după o pauză de doi ani, aducând în lumina reflectoarelor mai mulți designeri de nișă, dar și branduri, atât din România, cât și din Republica Moldova, unul din scopurile spectacolului de modă fiind asocierea prietenoasă dintre designerii ambelor țări.

În cadrul evenimentului, invitații vor putea admira lucrări de sculptură realizate în bronz și semnate de artistul vizual Felix Aftene. Cu peste 40 de expoziții personale în portofoliu, Felix Aftene a expus în diverse țări, precum: Franța, Italia, Germania, Austria, SUA, Marea Britanie și multe altele.

De asemenea, va putea fi văzută și cea mai recentă expoziție realizată de Vladlen Babcinețchi. “Figuri celeste“ surprinde peisajul artistic contemporan prin determinarea cu care abordează teme universale, evidențiate printr-un limbaj unic, puternic înrădăcinat în locurile natale.

Vladlen Babcinețchi explorează tehnici noi , prezentate în expoziții și lucrări de for public din Iași, București, Chișinău, Lisabona, Ierusalim,  Betleem, remarcându-se drept un bun portretist, ale cărui creații emană expresivitate și vibrație proprie. Parte din creațiile prezentate în eveniment constituie o frumoasă colaborare cu atelierul de bijuterii Ousiai, reprezentat de designerul Sorina Cotea.

În premieră în România, Privé Fashion Events aduce în discuție un subiect incitant: influența pe care inteligența artificială o are asupra modei și artei. Pentru prima dată, afișul evenimentului este generat folosind inteligența artificială, sub coordonarea designerului grafic și pasionatului de AI, Dmitrii Iordachi.

La eveniment nu se va construi un podium, organizatorii având convingerea că defilarea modelelor la același nivel cu spectatorii este o invitație de a privi moda ca pe o formă de artă accesibilă tuturor, într-un cadru egalitarist. Înlăturarea unei separări fizice între creatorii de modă și public, pune accent pe valorile estetice și conceptuale ale modei, cât și pe libertatea de exprimare artistică. Manechinele ce vor defila în ținute excentrice provin de la cea mai mare agenție de modele din Iași – Academia Models, manageriată de Alina Cosoi.  Cu o istorie impresionantă începând din 1995, această agenție a dat industriei modei internaționale numeroase nume sonore. De asemenea, modele de top din Republica Moldova vor adăuga strălucire evenimentului.

Printre colecțiile ce pot fi urmărite la evenimentul ,,fără podium” se numără brandul Berrezzo, Cotton, Doris, Revelle, Ready by FortunaSisters, Nicole Storm,  Irene Vitali, Poison, 2Coat și mulți alții. Din programul evenimentului face parte și un pop-up store, ceea ce înseamnă că vizitatorii vor putea achiziționa piesele vestimentare exclusiviste prezentate de modele.

Locația aleasă pentru această ediție, este cea mai mare clădire de birouri din România. Accesul la evenimentul de pe 7 octombrie este pe bază de invitație, însă va exista și o zonă deschisă publicului larg, interesat de modă și cultură.

Privé Fashion Events a fost înființat în anul 2017 în Republica Moldova, inițial adresându-se designerilor de nișă și celor care crează ținute ,,made to measure” și bespoke.

 

 

 

 

Подписывайся