22 сентября 2021

Focus Ion Sapdaru şi o retrospectivă Lucian Bratu, la ZFR Chişinău

Focus Ion Sapdaru şi o retrospectivă Lucian Bratu, la ZFR Chişinău

Un focus de trei filme dedicat actorului român de origine basarabeană Ion Sapdaru, două pelicule clasice ale regizorului Lucian Bratu, un film pentru copii şi mai multe scurtmetraje studenţeşti din arhiva UNATC completează programul celei de-a şaptea ediţii a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău, care va avea loc între 7 şi 10 octombrie.

Ion Sapdaru, unul din actorii reprezentantativi ai Noului Cinema Românesc, va fi invitatul special al ediţiei din acest an a ZFR Chişinău, care revine la Cinema Odeon, cu proiecţii cu intrare liberă.

ZFR îi dedică lui Ion Sapdaru un focus de trei fime. În „Berliner” (2020, regia Marian Crişan), care va fi proiectat la gala de deschidere, actorul joacă un politician pe care campania electorală îl prinde blocat într-un orăşel de provincie, unde este găzduit de un localnic.

Celelalte titluri din secţiunea Focus sunt două filme clasice ale Noului Val, premiate la Festivalul de la Cannes. În filmul care l-a făcut cunoscut în cinematografia română, „A fost sau n-a fost?” (2006), debutul regizorului Corneliu Porumboiu, Ion Sapdaru interpretează un profesor de istorie din Vaslui, care este invitat, alături de un pensionar, într-o emisiune a unei televiziuni locale pentru a răspunde unei întrebări esenţiale: A fost sau n-a fost Revoluţie în oraşul lor? Pentru acest rol, actorul a fost premiat la Gala Gopo.

În „California Dreamin` (Nesfârşit)” (2007), al regretatului regizor Cristian Nemescu, Ion Sapdaru joacă un primar dintr-un sat unde, în timpul războiului din 1999 din fosta Iugoslavie, şeful de gară opreşte un tren NATO cu echipament militar păzit de soldați americani, care traversează România fără acte de transport, dar având aprobarea verbală a guvernului român.

CALIFORNIA DREAMIN’ (NESFARSIT), from left: Andi Vasluianu, Ion Sapdaru, Armand Assante, 2007. ©Media Pro Film Distribution

Născut în 1961 la Doroţkaia, în Republica Moldova, Ion Sapdaru este actor, regizor de teatru şi dramaturg. A absolvit în 1983 Institutul de Teatru de la Chişinău, apoi, în 1989, VGIK din Moscova. Este stabilit de mai mulţi ani la Iaşi, unde are o bogată activitate teatrală la Teatrul Naţional, cât şi o activitate didactică. S-a afirmat pe marele ecran în special în filme semnate de regizori ai Noului Cinema Românesc, cum ar fi Corneliu Porumboiu, Cristian Nemescu, Cristian Mungiu sau Radu Muntean. Filmografia sa cuprinde până acum peste 30 de titluri.

O altă secţiune tradiţională a ZFR este Retro, dedicată filmelor clasice din cinematografia română. Ediţia din acest an îi aduce un omagiu regizorului Lucian Bratu (1924-1998), prin includerea în program a celor mai importante două filme ale sale, „Un film cu o fată fermecătoare” (1966), care o are în rolul central pe Margareta Pâslaru, şi „Angela merge mai departe” (1981), unde interpreta principală este Dorina Lazăr.

„Un film cu o fată fermecătoare”, o peliculă emblematică a anilor `60, are în prim-plan o tânără care a picat examenul la teatru şi îşi foloseşte farmecul personal pentru a dovedi că poate fi actriţă. Astfel, ea încearcă să se apropie de mai mulţi bărbaţi: un regizor de filme publicitare, un inginer descoperit la întâmplare în cartea de telefon şi un regizor secund.

Despărțită de un soț alcoolic și violent, protagonista din „Angela merge mai departe” este o șoferiță de taxi care duce o existență banală şi ale cărei puține evenimente țin de relația cu oamenii care i se urcă în mașină, în calitate de clienți. La un moment dat, ea întâlnește un muncitor petrolist, venit în Bucureşti, pentru specializare. Cei doi se căsătoresc, deși bărbatul urmează să plece pentru trei ani în India, la lucru, iar Angela nu-l poate urma.

Din program nu putea lipsi o proiecţie dedicată copiilor. Micii cinefili, dar şi părinţii lor vor putea vedea „Străjerii” (2018, r. Liviu Mărghidan), un film de aventuri despre peripeţiile unor copii aflaţi în vacanţă într-o tabără.

ZFR continuă în acest an şi parteneriatul de tradiţie cu Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, prin proiectarea la AMTAP a două calupuri de scurtmetraje din istoria UNATC, restaurate în cadrul unui proiect recent, intitulat „Arhiva activă”. Studenţii de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chişinău, dar şi publicul larg vor avea şansa să descopere scurtmetraje studenţeşti din perioada `60-`80, unele fiind realizate de mari regizori precum Mircea Daneliuc, Dan Piţa, Radu Gabrea sau Mircea Veroiu.

Mai multe informații sunt disponibile pe pagina de Facebook a Zilelor Filmului Românesc la Chișinău.

Proiecţiile se vor desfăşura cu respectarea regulilor de protecţie sanitară impuse de autorităţi.

Zilele Filmului Românesc la Chișinău sunt un eveniment organizat de Asociaţia Cineaştilor Independenţi „Alternative Cinema” din Republica Moldova și casa de producţie Rova Film din România.

Acest proiect este realizat cu sprijinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova, Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău și Uniunii Cineaştilor din România.

Parteneri: Arhiva Naţională de Filme din România, Moldova Film, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) „Ion Luca Caragiale” de la Bucureşti, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova.

Sponsori: Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova, Lucru Manual Moldova, Symbol Media, Idegraf, HaiKuTaTa, Raquette.

Parteneri media: Jurnal TV, TVR Moldova, Moldova 1, Realitatea TV, RLive, RLiveTV, Bani.md, Noroc TV, Radio Chișinău, Radio Noroc, Diez, Moldova.org, Agora, Ziarul de Gardă, Gazeta de Chișinău, Ziarul Național, Deschide.md, Thewoman.md, Unimedia, Ea.md, Moldpres, Observatorul.

 

Подписывайся