11 августа 2021

Tradiție și inovație acasă la Taraboste – la Chateau Vartely 

Tradiție și inovație acasă la Taraboste – la Chateau Vartely

Tradițiile și inovațiile renasc într-un cupaj armonios acasă la Taraboste. Marți,  10 august 2021, vinăria Chateau Vartely a lansat, în premieră, în sala de baricuri a complexului din Orhei, o nouă atracție turistică.

Cu ajutorul și talentul deosebit al unor tineri artiști de la centrul Artcor: Oxana Capatina și Karen Grigorean, Chateau Vartely a realizat în premieră o proiecție fascinantă de realitate augmentată care vine să redea, prin efecte speciale, istoria vinăriei. Povestea este proiectată pe un ecran din butoaie adevărate, din acelea în care se odihnește vinul înainte de a fi îmbuteliat, iar apoi, se extinde și acaparează toată suprafața beciului cu tot cu spectatori. O experiență interactivă și o dimensiune senzorială unică fundamentată de senzorii vizuali, auditivi și olfactivi care, puse împreună, se metamorfozează atât de frumos.

Vinul iubește povești iar în spatele lui stau mai mereu oameni și legende. Iată de ce am ales ca legenda să meargă mai departe. Am căutat-o adînc în pasiunea oamenilor care au muncit și muncesc aceste vii, în sufletele și în izbînda lor și am ancorat-o prin inovație și mult talent, în zilele noastre, in beciurile și vinurile noastre. Astfel, amprenta legendară devine mai umană, mai personală, mai aproape și mai tangibilă, fără a-i schimba esențialul – seva. A spus directorul comercial A. Digolean.

Această nouă viziune plină de încredere a vinăriei Château Vartely este de fapt despre regenerarea continuă a vieții, a vinificației prin intermediul pasiunii și inovației. Cu aceste valori, ca proiecție și prin proiecție, Château Vartely aduce tuturor iubitorilor de vin cultura vinificației și legenda vinului Taraboste într-o nouă interpretare, păstrînd totodată cu  multă grijă – substanța tradițiilor seculare din care se trage.

In această proiecție,  imaginativul nu dureză doar o clipă, iar sentimentele ce le trăiești nu dispar rapid, ci dimpotrivă te cuprind cu toată forța lor, te răscolesc adânc, iar puterea lor creativă și de interpretare,  profund personală depășește cu mult momentul și te leagă parcă, cu un fir de eternitate.

Vinăria Château Vartely se mândrește cu faptul că beneficiind de serviciile acestei comunități de profesionisti creativi participă la susținerea lor și vă invită să vă teleportați în trecut prin inovații din viitor. Veniți în vizită la vinărie aici veți avea parte de o experiență unică, care vă va oferi senzații deosebite și va rămâne în memorie pentru mult timp. Experiența este înclusă gratuit în tururile vinicole iar pentru detalii și rezervări puteți apela 068500555.

Vă așteptăm!

 

Подписывайся