28 июля 2020

Descoperă lucrările artistei Ana Alexandru, în cadrul licitației de artă Ultima vineri din lună II

Descoperă lucrările artistei Ana Alexandru, în cadrul licitației de artă Ultima vineri din lună II

Revenim la discuțiile cu protagoniștii ediției noi a licitației de artă Ultima vineri din lună, organizată de către actorul moldovean Boris Cremene. Am reușit să discutăm cu Ana Alexandru, artistă și digital illustrator.

Ana, povestește-ne cum ai înțeles că ești pasionată de artă?

Pasiunea pentru artă cred că o aveam de mică , doar că asta s-a evidențiat treptat. Și aici nu e vorba doar de abilitatea de a desena, dar și de modul de a percepe frumosul, imaginația și relația cu tot ce ne înconjoară. Faptul ca m-am născut la sat, a influențat într-un anumit fel formarea mea spirituală. La 17 ani am fost admisă la Colegiul de Arte Plastice ”Al. Plămădeală” din Chișinău și cred că acesta a fost momentul care mi-a decis direcția artistică.

Ana Alexandru, ”Dragonfly”

Cine a fost mentorul tău care te-a ghidat în lume artei?

Fiecare profesor a contribuit într-un fel sau altul la formarea mea ca artist, începând cu profesorii de la Colegiul de Arte Plastice Al. Plămădeală, unde am studiat Pictura de șevalet, și mai târziu, 4 ani de Grafică la Academia de Arte, cu profesori extraordinari – Diaconu Gheorghe, Colîbneac Alexei, Cuțiuba Roman etc. Aici am studiat și una din cele mai complicate tehnici și anume gravura în metal, care mi-a trezit obsesia față de detalii și de grafica tradițională în general.

Dacă ar fi să trecem hotarele, cine din artiștii notorii te-a influențat să alegi calea de artist?

M-a impresionat mereu lumea fantastică și personajele grotești a pictorului flamand Hyeronimus Bosch. La fel și gravurile contemporanului Bosch – A. Durer. Din arta modernă țin să menționez neapărat pictorul austriac Egon Schiele.

Ana Alexandru, ”ADA”

Pe lângă pictură, ce alte proiecte sau inițiative ai avut care ți-au definit personalitatea?

Realizez că toate proiectele sunt defapt legate de artă . Deci, sunt deja 10 ani de când am început studiile în domeniul artei și în acest timp am încercat să-mi găsesc direcția proprie, așa și m-am implicat în diverse proiecte, începând cu pictura murală în interior, street art, ornament bisericesc și desigur digital, ca ilustrator. La sigur urmează și altele doar din simpla curiozitate de a le încerca pe toate, dar pictura în ulei pe pânză și grafica rămân a fi cele mai apropiate de suflet.

Ana, dar spune-ne cât de mult s-a schimbat viața ta pe timp de pandemie?

Practic nu s-a schimbat nimic. Chiar dimpotrivă, obligația de a rămâne în casă, mi-a oferit mai mult timp pentru creație, fără vreo remușcare că am ratat vreo expoziție sau un eveniment important. Dar, desigur, chiar și cel mai introvert artist, are uneori nevoie de o conexiune directă cu lumea exterioară.

Ana Alexandru, ”TIM”

Și ultima întrebare, după părerea ta, cum îți vezi activitatea în următorii 10 ani?

Suntem nevoiți să ne adaptăm schimbărilor și, cel mai important e sa ne găsim confortul spiritual în condițiile pe care le avem, ca creatori de artă. Și dacă fiecare artă în parte exprimă epoca ei, atunci la sigur avem ce spune . De aceea o sa continui să creez în primul rând pentru mine, ca hrană pentru suflet, iar timpul va arăta evoluția lucrurilor .

Ana, îți mulțumim mult pentru ocazia de a ne povesti despre viața ta de artist. Ne vedem pe 31 iulie!

Mulțumesc și eu 🙂

 

Licitația de artă Ultima vineri din lună la care își va expune lucrările Ana Alexandru, alături de artiști precum Vasiluța Vasilache, Ghenadie Popescu și Ștefan Eșanu va avea loc pe 31 iulie, începând cu ora 20:00, în regim online pe pagina de facebook UnArtOras.

Pentru a participa la licitație, este necesar să vă înregistrați.

Catalogul licitației poate fi vizualizat aici.

Această inițiativă este realizată cu suportul Biroului de Cooperare al Elveției.

Parteneri: Moldeco, Artcor.

Parteneri media: diez, Locals.md.

 

 

Подписывайся