02 сентября 2020

Selecție MOLDOX 2020: Filme despre femei, pentru femei și bărbați

Selecție MOLDOX 2020: Filme despre femei, pentru femei și bărbați

MOLDOX aduce în vizorul societății din Moldova problemele și prejudecățile cu care se confruntă femeile din întreaga lume, atît de relevante și pentru spațiul nostru mioritic, unde „valorile tradiționale” abundă în mai toate discursurile strigate prin difuzoare și televizoare. Și în acest an încercăm să depășim limitele tradiționalului și să contribuim la crearea unui mediu prielnic deschiderilor de minți, să trecem peste granițele geografice și să înțelegem ce ne unește, indiferent de grupul social sau comunitatea din care venim.

În cadrul celei de-a V-a ediții, oaspeții festivalului vor avea ocazia să urmărească mai multe filme despre femei, cu femei, dar adresate tuturor, care vor oferi o incursiune în viețile unor protagoniste de excepție, cu care se pot identifica și multe femei ale Moldovei.

Astfel, spectatorii vor putea afla istoria femeilor din satul Makoko, Nigeria, și acum acestea se implică într-un proiect de abilitare a femeilor împotriva inegalității de gen, inițiat și implementat de către Doamna F. „Ascultă cuvîntul” este piesa în care joacă și prin care își spun poveștile, își exprimă durerea, prin care vor să atragă atenția bărbaților asupra hărțuirilor constante, abuzurilor prin care trec încă din fragedă copilărie, asupra tuturor nedreptăților și inegalităților de care suferă. Este un strigăt prin care vor să se facă auzite, înțelese și respectate.

„Doamna F”, un film de Chris van der Vorm (2020, Olanda, Nigeria, 76 min)

Cahul: 9 septembrie, 22:00

Chișinău: 19 septembrie,  20:00

„Alergi ca o fată!”, „Plîngi ca o fată!” – sînt vorbe pe care fetele din toată lumea le aud de mici și, de multe ori, se conformează cu acestea și acceptă că nu sînt la fel de puternice ca băieții. Nu este și cazul celor patru fete brave din Vestul sălbatic al Americii – Maysun, Altraykia,  Ariyana și Tatyanna – care domină lumea tradițional bărbătească a rodeoului și care încearcă să-și găsească propria cale în acest proces, devenind, fără să-și propună, un exemplu pentru toate fetele și femeile din comunitatea lor. Într-o lume care le aparținea taților și fraților, ele demonstrează că expresia „călărești ca o fată” este de fapt un compliment.

„Sclipici și praf”, un film de Anna Koch și Julia Lemke (2020, Germania, 91 min)

Cahul: 10 septembrie, ora 22:00

Timp de decenii, Jola a făcut ce era așteptat de la ea. Mamă a șase copii, căsătorită cu un soț abuziv, ea mereu se prefăcea că totul e bine, ascunzîndu-se în spatele machiajului și a hainelor colorate. Într-o bună zi, ceva a plesnit și ea a găsit puterea să-și părăsească soțul și să înceapă să-și trăiască viața la maxim. Petrece cu prietenele ei, dansează în Café Smile, scrie poezii și cîntece. Ea cîntă mai ales despre dragoste – la care a visat toată viața, dar pe care nu a găsit-o niciodată. Pe neașteptate, îl întîlnește pe Wojtek, care o tratează ca o regină. Va reuși oare Lola să se deschidă și să îmbrățișeze dragostea pentru prima dată?

„Lecții de dragoste”, un film de Małgorzata Goliszewska și Kasia Mateja (2019, Polonia, 75 min)

Cahul, 13 septembrie, 20:00

Tradițional, MOLDOX aduce în prim plan probleme curente cu care se confruntă societatea în cadrul unor sesiuni de discuții publice cu diverși actori ai societății civile, autorităților publice, jurnaliști și specialiști din diferite domenii. Astfel, în ziua de deschidere a festivalului, publicul din Cahul va putea urmări trei scurtmetrajele documentare în regia Raisei Răzmeriță – istorii ale trei femei cu dizabilități din Republica Moldova care au candidat la alegerile locale din 2019. Participanții vor avea ocazia să discute cu ele despre problemele cu care se confruntă și cum au reușit să depășească stereotipurile tradiționale.

Discuție publică: „Femeile în acţiune – implicarea femeilor în politica locală”

Moderator: Vasile Ernu, scriitor și jurnalist

Invitaţi: Adela Postolachi, Consilieră Locală; Mariana Tihu, activistă pentru accesibilizarea infrastructurii; Lilia Puzderi-Căinăreanu, Consilieră Locală

Cahul: 9 septembrie, 18.00

Proiect susținut de UN Women Moldova și finanțate de Suedia.

Ediția a V-a, aniversară, a Festivalului Internațional de Film Documentar MOLDOX aduce în vizorul publicului mai multe filme documentare pe subiecte sociale importante atît la nivel global, cît și local.

Mai multe informații despre festival, găsiți pe pagina noastră web: Program, Catalog, Filme.

Informație importantă

În contextul situației actuale, Festivalul Internațional de Film Documentar MOLDOX, precum și activitățile din cadrul acestuia, se vor desfășura în aer liber, urmărînd toate măsurile de precauție: numărul maxim de spectatori – 50, distanța dintre scaune de 1 metru, obligativitatea purtării măștilor de protecție pe tot parcursul proiecțiilor și a discuțiilor publice.

Notează-ți în calendar!

9-13 septembrie, Cahul, Parcul central „Grigore Vieru”

17-19 septembrie, Chișinău, Digital Park (str. Mihai Viteazul 15)

Despre proiect

Festivalului de Film documentar pentru Schimbare Socială MOLDOX a fost fondat în 2016 și este dedicat în exclusivitate filmelor non-ficțiune cu relevanță socială semnificativă. Festivalul combină misiunea de culturalizare a populației – prin proiecțiile de filme cu acces gratuit, cu cea de instruire a filmmakerilor în devenire, interesați să creeze documentare cu impact social – asumată de MOLDOX LAB.

MOLDOX a fost conceput ca un festival de film internațional axat pe probleme sociale actuale, accesibil tuturor, motiv pentru care intrarea la festival este liberă, iar participarea la ateliere și master-class-uri nu presupune nicio taxă.

Organizatori: Asociația Obștească MOLDOX, Svenska Filmstudion

Cu sprijinul financiar: Institutul Suedez, Institutul Cultural Român, Centrul Național al Cinematografiei din Moldova, Primăria Cahul, Consiliul Raional Cahul, Ambasada Germaniei, Ambasada Olandei, Fundația Konrad-Adenauer-Stiftung, Forumul Cultural Austriac București

Parteneri festival: One World Romania, Balkan Documentary Center, Festivalul de Film Documentar de la Salonic, B2B Doc Network, Festivalul Internațional de Film Documentar pentru Drepturile Omului Docudays UA

Parteneri business: Digital Park, Racketa Production, Cahulpan, 7Days

Parteneri media: Unimedia, #diez, Locals, Ziua de Azi, NordNews, Noi.md, Infotag, Youth.md, Evenimentul, Democracy, GoodNews, Briciul

Susținători: Festivalul Strugurilor Timpurii „AuGust”, Festivalul de Film Documentar Chesnok

 

Подписывайся