Expoziția „Cad din cer mărgăritare pe orașulul adormit”
Biblioteca Naţională a Republicii Moldova / National Library of Moldova vă invită să vizitați Expoziția personală de pictură și grafică a artiștilor plastici #AntoninaGRIȘCIUC și #VitalieGRIȘCIUC „Cad din cer mărgăritare pe orașulul adormit”. Expoziția include 30 de lucrări executate în diferite tehnici ale artei vizuale: ulei pe pânză, acuarelă, peniță tuș, gravură pe hârtie. Acestea sunt inspirate din motivele satului basarabean, din peisajele plaiului natal și din extraordinara arhitectură al Chișinăului Vechi, artiștii plastici rămânând fideli părții vechi ale Chișinăului și încercând să imortalizeze arhitectura acestuia. Sunt expuse și tablouri care reprezită lumea florilor și diferite anotimpuri ale anului.
Artiștii plastici Antonina Grișciuc și Vitalie Grișciuc peste 25 de ani participă la expoziții de artă de grup și organizează expoziții personale. Lucrările lor au fost expuse în numeroase țări : Moldova, România, Rusia, Israel, Spania, Luxemburg, Belgia, Germania, Japonia, Franța etc. Lucrările artiştilor se află în colecţii de stat şi particulare din numeroase ţări, printre care: Moldova, România, Rusia, Israel, Spania, Polonia, Cehia, Norvegia, Ucraina, SUA, Vietnam, Elveția ş. a.
În ultimii ani artiștii participă predominant la expoziții personale organizate în țară și peste hotare. Antonina Grișciuc şi Vitalie Grișciuc sunt artiști plastici liberi profesioniști, care au absolvit instituții de invățămînt de prestigiu din Republica Moldova și România.
Doritorii vor putea admira lucrările artiștilor, începînd cu 16 decembrie 2020, la Biblioteca Națională a Republicii Moldova (str. 31 August 1989, nr. 78 A, blocul central, spațiul expozițional, etajul II).
Vă așteptăm cu drag!