16 сентября 2020

Al cincilea an de MOLDOX s-a încheiat cu succes!

Al cincilea an de MOLDOX s-a încheiat cu succes!

Am avut un festival deosebit și în acest an, cu filme nemaipomenite, cu ateliere de creație, cu un public cald și invitați deosebiți. Timp de 5 zile, parcul din orașul Cahul s-a transformat într-un cinematograf în aer liber, cu seri pline de discuții interesante pe diverse subiecte importante pentru societatea noastră, filme documentare în care s-au povestit istorii de viață și multitudinea de aspecte la care poate nici nu ne gîndim.

În cadrul panelurilor de discuții publice moderate de către jurnalistul și scriitorul Vasile Ernu, au fost prezentate subiecte importante, cum ar fi rolul și accesul femeilor în administrația publică locală, măsurile de prevenire și combatere a pandemiei în mun. Cahul, situația ecologică în rezervația naturală „Lunca Prutului de Jos”, învățămîntul tehnic și nu în ultimul rînd – investițiile și proiectele susținute de Uniunea Europeană în mun. Cahul și în întreaga țară.

Nu doar orașul Cahul s-a transformat într-un centru cinematografic, ci și tabăra de vară din satul Moscovei, care pe parcursul a cinci zile a devenit un adevărat laborator de creație documentară, unde tineri regizori și entuziaști în domeniul cinematografic au avut 5 zile de lucru intens asupra proiectelor sale documentare. Aceștia au fost instruiți de renumitul producător suedez Hjalmar Palmgren, care a fost mentorul în cadrul atelierului Inspiration, susținut online de regizoarea americană Melody Gilbert. În urma unui pitch public (online), tinerii regizori au fost evaluați de către un juriu internațional din industria filmului documentar, care au selectat patru proiecte pentru a participa la ateliere și forumuri de pitch prestigioase din Europa:

  1. Premiul One World Romania (un loc de observatory la Civil Society Pitch) a fost oferit lui Mihai Nichiforeac pentru proiectul „În termen”;
    Premiul Balkan Documentary Center (program de un an de training cu module în Sofia, Prizren și Leipzig, loc de observator) și premiul Festivalului Internațional de Film din Salonic (acces la toate proiecțiile și evenimentele din cadrul festivalului în 2021) au fost oferite Andreei Udrea pentru proiectul „Cu mîinile legate”;
  2. Premiul Documentary Association of Europe (două abonamente anuale și pînă la 4 sesiuni de mentorat cu DAE) a fost oferit regizoarei Ioana Trifu și producătorului Ion Gnatiuc pentru proiectul „Poarta dintre noi”.

Alte două premii, de la Baltic to Black Sea Documentary Network (B2B Doc) și DOCUDAYS UA vor fi anunțate în scurt timp.

În cadrul MOLDOX Lab a avut loc și atelierul Exploration, condus de regizoarea Nora Agapi, la care au participat 8 tineri din Cahul, dar și din Chișinău și Rezina. Aceștia au lucrat la două scurtmetraje documentare, folosind imagini din arhivă, dar și povestind ei înșiși despre subiectele pe care s-au axat: situația dezastruoasă a apelor din țară – „Apa”, și diversitatea etnică și lingvistică în Republica Moldova – „Vorbește omenește”. Creațiile finale au fost prezentate publicului din Cahul în cadrul ceremoniei de încheiere a festivalului, dar în curînd vor fi publicate și pe pagina festivalului!

Acum ne pregătim și pentru ediția specială de la Chișinău (17-19 septembrie), unde în trei zile ne dorim să oferim și cinefililor din centrul țării posibilitatea să savureze poamele cele mai dulci ale unui festival din sud!

Vă așteptăm cu drag și celelalte zile de festival, să ne vedem și să vedem filme care inspiră, care trezesc emoții și care provoacă discuții.

Mai multe informații despre festival, găsiți pe pagina noastră web: Program, Catalog, Filme.

Informație importantă

În contextul situației actuale, Festivalul Internațional de Film Documentar MOLDOX, precum și activitățile din cadrul acestuia, se vor desfășura în aer liber, urmărind toate măsurile de precauție: numărul maxim de spectatori – 50, distanța dintre scaune de 1 metru, obligativitatea purtării măștilor de protecție pe tot parcursul proiecțiilor și a discuțiilor publice.

Notează-ți în calendar!

17-19 septembrie, Chișinău, Digital Park (str. Mihai Viteazul 15)

Despre proiect

Festivalul de Film Documentar pentru Schimbare Socială MOLDOX a fost fondat în 2016 și este dedicat în exclusivitate filmelor non-ficțiune cu relevanță socială semnificativă. Festivalul combină misiunea de culturalizare a populației – prin proiecțiile de filme cu acces gratuit, cu cea de instruire a filmmakerilor în devenire, interesați să creeze documentare cu impact social – asumată de MOLDOX LAB.

MOLDOX a fost conceput ca un festival de film internațional axat pe probleme sociale actuale, accesibil tuturor, motiv pentru care intrarea la festival este liberă, iar participarea la ateliere și master-class-uri nu presupune nicio taxă.

Organizatori: Asociația Obștească MOLDOX, Svenska Filmstudion

Cu sprijinul financiar: Institutul Suedez, Institutul Cultural Român, Centrul Național al Cinematografiei din Moldova, Primăria Cahul, Consiliul Raional Cahul, Ambasada Germaniei, Ambasada Olandei, Fundația Friedrich-Ebert-Stiftung, Forumul Cultural Austriac București

Parteneri festival: One World Romania, Balkan Documentary Center, Festivalul de Film Documentar de la Salonic, B2B Doc Network, Festivalul Internațional de Film Documentar pentru Drepturile Omului Docudays UA

Parteneri business: Digital Park, Racketa Production, Cahulpan, 7Days

Parteneri media: Unimedia, #diez, Locals, Ziua de Azi, NordNews, Noi.md, Infotag, Youth.md, Evenimentul, Democracy, GoodNews, Briciul

Susținători: Festivalul Strugurilor Timpurii „AuGust”, Festivalul de Film Documentar Chesnok

Подписывайся