22 марта 2019

“Inițiativa METRO pentru Apă” – De Ziua Mondială a Apei, compania METRO atenționează societatea civilă despre deficitul de apă la nivel global

“Inițiativa METRO pentru Apă” – De Ziua Mondială a Apei, compania METRO atenționează societatea civilă despre deficitul de apă la nivel global

Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, compania METRO, împreună cu furnizori la nivel global cât si la nivel local (Moldova), încearcă să aducă în atenția opiniei publice problemele legate dedeficitul de apă la nivel global. Aflată la cea de-a doua ediție, ”Inițiativa METRO pentru Apă” continuă să informeze clienții și angajații companiei privind necesitatea utilizării raționale a apei prin intermediul diverselor activității și campanii de informare. Datorită prezenței sale la nivel global, compania METRO oferă o platformă largă prin care sprijină implementarea unor proiecte sociale inițiate de un număr mare dintre furnizorii săi.

 Compania METRO Cash & Carry își desfășoară activitatea în 25 țări, unele dintre care se confruntă cu un deficit acut de apă potabilă. De Ziua Mondială a Apei, diviziile METRO din 22 țări, inclusiv Republica Moldova, participă la diverse activități axate pe subiectul deficitului de apă.

Pentru anul 2019, compania METRO desfășoară la nivel global “Inițiativa pentru apă”, în intervalul 22 Martie-12 Aprilie,  perioadă în care se vor colecta împreună cu partenerii fonduri pentru a finanța un proiect de asigurare a accesul la apă potabilă a cca. 250.000 de oameni dintr-o regiune din India.

În acest context, compania METRO nu doar raționalizează consumul apei în magazinele și depozitele sale, dar, de asemenea, dorește să sensibilizeze în această privință furnizorii și clienții săi și să le ofere sprijin în efortul de a consuma mai puțină apă.

“Campania Inițiativa METRO pentru Apă”, se desfășoară pentru al doilea an Moldova și face parte din strategia de responsabilitate socială a companie, pentru a informa şi sensibiliza clienții și angajații companiei despre efectele consumului de apă potabilă, respectiv și despre impactul asupra mediului.

Compania METRO este un membru activ al comunității globale și depune eforturi pentru a contribui la crearea de plus-valoare și la atingerea Obiectivelor ONU privind Dezvoltarea Durabilă. “Apă curată și igienă pentru toată lumea până în anul 2030” este Obiectivul nr. 6 al Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă a ONU.

METRO este unul din specialiştii internaţionali în domeniul vânzărilor en-gros şi retail. Compania își desfășoară activitatea în 35 țări și angajează peste 150,000 de oameni din întreaga lume. În anul financiar 2017/18, compania METRO a înregistrat un volum al vânzărilor de €36,5 miliarde. Compania oferă soluții individualizate pentru a satisface cererea la nivel regional și internațional pentru clienții săi angrosiști și din vânzări cu amănuntul. Prin intermediul mărcilor sale comerciale METRO/MAKRO Cash & Carry și Real, precum și prin intermediul serviciilor de livrare și prin inițiativele privind digitalizarea, compania METRO stabilește standardele pentru viitor: focalizarea pe client, soluții digitale și modele de afaceri sustenabile. În Republica Moldova, compania METRO este prezentă din 2004, având trei magazine, peste 25000 de articole în fiecare magazin și peste 600 de angajaţi.

Pentru mai multe informații accesați paginile www.metroag.de; www.metro.md

 

Подписывайся