In Da Wood Fest 2017: Program și Informații Practice
Telegram

Prima ediție a festivalului de muzică alternativă și camping In Da Wood, care va avea loc în Pădurea Durlești, se apropie de start.

În primul week-end de august, iubitorii de muzică vor putea urmări evoluția a peste 30 de artiști locali și internaționali. Programul In Da Wood din timpul zilei oferă teren muzicii rock, metal, hip-hop, în timp ce nopțile sunt rezervate muzicii electronice. Festivalul își va deschide porțile vineri, 4 august, începând cu ora 13, și va continua în regim non-stop pe parcursul celor două zile.

Spațiul festivalului este dotat cu o zonă de camping și o zonă de parcare, în imediata apropiere, care ar putea găzdui 200 de mașini. Locul desfășurării evenimentului este amplasat în vecinătatea stației terminus a microbuzului 125. Organizatorii festivalului anunță că, între orele 8 și 20.00, ruta de microbus 125 își va prelungi traseul până la locația festivalului, stradela Codrilor, în cazul în care vor fi grupuri de minim 6 oameni și în schimbul unei taxe de 5 lei. Totodată, o serie de indicatoare pentru a ghida participanții la festival vor fi amplasate pe traseul dintre stația terminus și intrarea la festival. Vezi aici cum să ajungi la In Da Wood din diverse zone ale Capitalei.

Festivalul In Da Wood va oferi acces gratuit vizitatorilor străini a evenimentului. Aceștia vor trebui să prezinte un document de identificare valid, pașaport sau buletin, care confirmă că s-au născut într-o altă țară decât Republica Moldova. Totodată, grupurile de participanți la festival care numără cel puțin 50 de persoane vor beneficia de o reducere de 50% la procurarea biletelor.
În ziua fstivalului, biletul de o zi va costa 200 de lei, iar cel pentru întregul week-end muzical – 400 de lei. Biletul pentru o singură zi de In Da Wood presupune accesul pe teritoriul festivalului până la ora 12 în ziua următoare.

In Da Wood Fest își propune să familiarizeze publicul cu scena muzicală alternativă, oferind un spațiu confortabil de manifestare artistică a celor mai reprezentative trupe locale de artiști, dar și de peste hotare. Biletele pot fi procurate online pe iTicket.md, și fizic la partenerii festivalului Katana Record Shop, Funky Mămăliga Hostel și Inkaholic Tatoo & Piercing Studio. Pentru mai multe informații, accesați pagina de Facebook a evenimentului In Da Wood Fest 2017.

Telegram