16 марта 2016

Un nou local: Elemente inspirate din pop-art la Korovva

Acum câteva zile, în Capitală a fost deschis un nou club, cu o tematică mai neobișnuită pentru oraș. Clubul Korovva, destinat în special iubitorilor curentului pop-art, este localizat la capăt de Botanică.

korovva7

„Suntem o echipă tânără, care își are scopul să onoreze curentul pop-art, atât de important în arta modernă”, spune co-proprietara Korovvei, Mașa Munteanu. „Ideea venise de mai demult, am încercat să o implementăm sub forma unui alt local încă la început de 2015, însă, din anumite motive, am eșuat. Acum am găsit și oamenii potriviți, și locul potrivit – deși mulți se plâng că e departe, și am creat un concept care încercăm să-l păstrăm pe parcurs”, adaugă Mașa.

korovva4

La decorul localului a lucrat viitorul designer de interior Nastea Colesnicov, care s-a documentat asupra conceptului de pop-art încă de pe băncile universității. Deși, per general, localul omagiază cartea și filmul „A Clockwork Orange”, scrisă de Anthony Burgess în 1962, iar zece ani mai târziu fiind ecranizată de către renumitul regizor Stanley Kubrick, decorul nu s-a limitat doar la ceea ce este văzut în film. Mai peste tot vei vedea imaginea văcuței, pictată pe pereți, masa de bar, masa DJ-ului, în picturile de pe piloni. Atmosfera intimă este creată și datorită iluminației mai calme.

korovva8

 

La Korovva deja au avut loc câteva evenimente, destinate zilei de 8 martie, unei zile de naștere, anilor ’90 și petrecerii bărboșilor. „Suntem deschiși la colaborări de orice gen, dar care nu contravin conceptului nostru. Ne dorim ca să nu rămânem doar un local, dar și să dezvoltăm Korovva și ca spațiu artistic. Noi chiar și muzica, cel mai important element al localului, o abordăm serios. Alegem art pop, progressiv rock și psihedelică, post-punk și techno. Ne dorim ca totul să fie la cel mai înalt nivel și muncim pentru asta”, explică Mașa. „Bineînțeles, mai este de lucru la anumite elemente de decor și promovare, dar muncim și cel mai important e că ne place ce facem”, punctează Mașa.

korovva2

Deja și pe site-urile de socializare poți observa mai des hashtagurile #MOO și #Korovva. Iată de ce ești îndemnat cu drag să vii să vizitezi localul și să faci cunoștință cu tinerii care au muncit și continuă să dezvolte conceptul de pop-art în țară.

korovva9

Korovva se află pe Independenței 28, sectorul Botanica.

korovva 10

korovva6

korovva3

Poze: Diana Erhan
Autorul textului: Ilona Spesivțev

Подписывайся