26 октября 2016

Spectacolul “Piaţa Libertăţii”, regizor Lech Raczak, Polonia

Vă invităm să vedem împreună versiunea televizată a spectacolului regizat de Lech Raczak, “Piaţa Libertăţii” după romanul “Piazza Italia” de Antonino Tabucchi.

lech-rackzak

“Piaţa Libertăţii”, considerat cel mai important eveniment al celei de-a XV-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru „Malta” din Poznań(2005), este o poveste de 100 de minute a celor 100 de ani ai secolului XX, în care monstruozitatea istoriei a atins apogeul. Acţiunea are loc într-un orăşel mic prin care trece Istoria Mare. Scena constituie o arenă de circ, regizorul considerînd circul cea mai nimerită metaforă pentru a reda întreaga poveste.

piata-libertatii-01

Lech Raczak, regizor (peste 70 de spectacole în Polonia şi Italia), mulţi ani director artistic al Festivalului Internaţional de Teatru „Malta” din Poznań, iniţiator şi creator al multor spectacole cu răsunet ale Teatrului din Ziua a Opta -unul din cele mai importante teatre alternative din Polonia şi Europa Postbelică. Cu acest teatru a iniţiat în Polonia perioada de contestare teatrală, de protest artistic împotriva dictaturii existente, împotriva structurilor sociale şi împotriva schematismului în artă („Întroducere în…” – 1970 şi „Dintr-o suflare” – 1971). Şi-a elaborat limbajul teatral propriu, individual, recogniscibil, care se bazează pe acţiunile actoriceşti pline de emoţie şi de expresie, folosind întregul spaţiu teatral ca spaţiu de joc şi apelînd la contactul apropiat dintre spectatori şi actori. A creat o metodă de lucru originală care constă în improvizaţiile spontane de echipă. A realizat numeroase spectacole teatrale pentru televiziune. “Piaţa Libertăţii” s-a difuzat în premieră pe TVP Kultura, pe 12 februarie 2008.

piata-libertatii-02

regia: Lech Raczak
scenografia: Bohdan Cieślak şi Piotr Tetlak
costumele: Małgozata Bulanda
muzica: Lech Jankowski

Spectacolul filmat va fi subtitrat în limba română.

Acces liber!

Подписывайся