Primăria a reacționat, în sfârșit, la cererea privind Cinematograful de Vară
Primăria a reacționat, în sfârșit, la cererea privind Cinematograful de Vară
La inițiativa tânărului Nikolai Kirnev, Cinematograful de vară din Buiucani începe o nouă viață. În sfârșit, Dorin Chirtoacă a semnat certificatul de urbanism depus anterior.
Între timp, tinerii au desfășurat câteva proiecții de film, așteptând răspunsul Primăriei. Nikolai relatează că procesul s-a extins 5 luni și 2 săptămâni. „Certificatul nostru de urbanism pentru amenajarea Cinematografului în aer liber a fost semnat și de primarul general!”, exclamă echipa. Despre această tinerii au fost anunțați luni, 18 iulie, de către Primăria Chișinău.
Certificatul de urbanism trebuia să fie semnat de mai multe persoane, ultima semnătură fiind a Primarului. Certificatul a ajuns la Primar pe data de 24 mai. De atunci nu am avut nici un rezultat, chiar dacă am încercat să ajung la secretara lui sau la Dumnealui. Pe 18 iulie m-au telefonat de la Primărie și au spus să vin să iau certificatul, căci a fost semnat de d-l Chirtoacă. Acum arhitectul nostru va pregăti documentele pe care trebuie să le depun la Primărie pentru a obține autorizație de reparație. Cât va dura aceasta, idee nu am”, a spus pentru Locals.md Nikolai Kirnev.
Despre inițiativa de a reamenaja Cinematograful situat în Parcul „Butoiaș”, la intersecția străzilor Onisifor Ghibu și Nicolae Costin, am relatat în toamna anului 2015, pornit de tânărul Nicolai Kirnev, realizat datorită European Cultural Foundation din Suedia care au oferit o sumă de 7.000 de euro pentru acest proiect, ce este intitulat „Multifunctional Summer Cinema in Open Air”.
Nikolai Kirnev a oferit pentru redacția Locals.md câteva schițe de proiect:
Iată câteva imagini de la proiecția de film care a avut loc săptămâna trecută: