imago.fm este deja on line
Posturi de radio în Moldova au fost, sunt și cu siguranță vor mai fi. Acest lucru, însă, nu a fost o piedică pentru lansarea unui radio deosebit – unul rebel, underground, cu mintea și inima deschisă. Veți putea asculta muzica alternativă din playlist-ul imago.fm, precum și podcast-urile realizate de oameni de la noi, oameni care au ce spune, sau cu ce să se împarte.
Imago.fm este un post local de radio on-line care, pe lângă streamingul de muzică internațională alternativă, va promova tinerele talente autohtone. Postul este creat și lansat de Casa Imago, o agenție de marketing comunicațional, care susține proiectele de bun gust de la noi.
Olga Radu, Casa Imago
Ideea de a deschide un post de radio mai „rebel” s-a copt mulți ani în gândurile noastre. Acum se întâmplă foarte natural, pentru că nu putea fi altfel și altcândva. După 12 ani de comunicare vizuală, a venit timpul să contribuim și la îmbunătățirea spațiului fonic. Sunt sigură că în această țară este un potențial mare creativ, care, însă nu este hrănit și valorificat. Una din metodele de a educa bunul gust, dar și de a susține inițiativele clturale, este crearea ununi „spațiu” care generează conținut local de calitate, care ne învață, ne informează, ne dezvoltă, ne înaripează.
Toate inițiativele Imago sunt gândite și dezvoltate de oamenii de la Imago și prietenii noștri. Entuziasmul, căldura, creativitatea și inteligența celor implicați este o promisiune despre un conținut valoros și interesant. Câte puțin, dar ritmic, vom veni cu emisiuni făcute aici, la noi acasă. Deși, cu siguranță, vom avea conținut și de pe alte planete J.
Lansarea oficială a imago.fm va avea loc pe 21 mai în cadrul POT Music Fest, la Teatrul Eugen Ionesco începând cu orele 16:00.
Olga Radu, Casa Imago: Am decis să lansăm imago.fm la POT Music Fest. Acest proiect este atât de frumos! L-am susținut dintotdeauna. Iar sâmbătă, ei ne vor susține pe noi J.
Imago.fm va conține streaming-ul online, precum și podcasturile create de prietenii Imago, cu tematici diverse: de la podcasturi cu muzică din timpuri diferite sau din anumite culturi ale lumii, emisiuni cu recenzii la filme, la episoadele deja cunoscute și așteptate ale sesiunilor de muzică Etaj’Live.
Primul podcast de pe imago.fm este Etaj’Live, o platformă online de muzică vie, care a fost lansat în martie 2016, cu trupa Les Poissons Voyageurs/The Travelling Fish (Franța). Au urmat cei de la Subcarpați (România), după care – tânăra trupă de la FlashBlood (Moldova). Fiind o inițiativă comună a Imago și POT Music, aceasta apropie interpreții de publicul dornic să descopere muzică nouă, alternativă și de calitate, creată în Moldova sau peste hotarele țării. Platforma oferă sunet și imagine calitativă și dorește să aducă în scenă formații și vibrații noi.
Igor Buzurniuc, POT Music
Diferența dintre live-urile similare din alte țări și Etaj’Live este că noi ne propunem să promovăm tinerele trupe din Moldova, să le ajutăm să fie văzute și auzite. Astfel, cu resursele și experiența pe care o avem, primii lor pași devin mai siguri și mai simpli.
Un alt podcast activ deja este À Donf – ideea a două foste colege de facultate: Iris Crețu și Irina Lafois. Acest proiect ne mai demonstrează o dată că distanța nu are valoare în ziua de azi. Irina locuiește în Elveția iar Iris în Moldova și, cumva, proiectul s-a născut iar muzica se tot adună, discută și aprobă online.
Iris Crețu, Casa Imago
À Donf înseamnă circa o oră de muzică bună creată de artiști care au în ei cel puțin câteva grame de sânge francez. Aceștia pot fi belgieni, canadieni sau africani, dar ei cu siguranță vorbesc franceza și în somn. Prin À Donf o să vă demonstrăm că muzica francofonă nu înseamnă doar Kaas, Piaf, Dion sau Dassin.
Gonzo, în podcastul său, scoate periodic din Cuptoraș noutățile muzicale alternative. Pe site este deja prima ediție. Releasuri noi, proaspete, fierbinți încă.
Gonzo, Katana
Muzica bună îmi dă fiori. De fiecare dată mă scoate de pe fix. Vreu să împart cu voi acest sentiment, imediat cum aflu ceva nou.
Pentru a asculta imago.fm trebuie doar să accesezi site-ul postului și muzica va urma imediat. Deocamdată doar muzică, fără întreruperi. Iar pentru doritorii de conținut suplimentar, pot fi accesate podcasturile imago.fm care sunt amplasate pe site într-o secțiune specială.