28 октября 2016

Descoperă Moldova: Impresiile fotografilor care au valorificat comorile țării (partea I)

Moldova tăinuiește comori ce merită a fi valorificate. Fotografii atât din țară, cât și de peste hotare au călătorit în turul „Gustar Experience” și au redat prin intermediul imaginilor ce redau frumusețea și autenticitatea plaiului moldovenesc. Creațiile sale pot fi votate acum online.

Participanții proiectului „Descoperă Moldova” și-au exprimat impresiile sale în urma călătoriei din perioada 1 — 6 august 2016.

mosaics_razdelitel

Mihai Stamati – Moldova

mihai-stamati

M-a impresionat multitudinea de posibilități de a explora Moldova. Este adevărat că multe destinații se rezumă la gastronomie, dar toate până la urmă câștigă un plus de valoare datorită oamenilor pe care îi întâlnești cu poveștile și istoriile lor de viață. Am văzut și am trăit în acest tur fotografic mult mai multe decât m-aș fi așteptat.

M-au făcut să râd glumele din jurul focului de tabără, bucuria copilărească a colegilor de se cățăra pe stogurile de paie pe care le întâlneam pe traseu, felul în care colegii fotografi din străinătate mâncau miezul de nuci încă verzi și multe alte mici peripeții.

Turismul în Moldova s-a urnit încet din loc și se dezvoltă vizibil. S-au făcut multe lucruri despre care nu se știe, pentru că e vorba de mici inițiative care își câștigă clienții cu pași mici, dar care cu siguranță va da roade mari într-un viitor apropiat. Este nevoie de mai multă susținere și promovare pentru ca schimbările spre bine să aibă loc mai rapid.

Fotografia este o mică parte din modalitatea de promovare a locurilor, oamenilor și poveștilor de vizitat din Moldova. E importantă, dar ea trebuie să fie însoțită și de alte instrumente pentru a-i spori eficiența.

mihai-stamati4

mihai-stamati2

mihai-stamati1

mihai-stamati

mihai-stamati3

Sursă foto:  Mihai Stamati

mosaics_razdelitel

Stefano Zuliani – Italia

stefano-zuliani

Mi-a plăcut să o întâlnesc pe Antonina Tocarienco și să vizitez ferma sa Eco din Bahmut- o grădină plină de plante și fructe. Am fost foarte surprins să descopăr varietatea plantelor care există în Moldova. Aromele și culorile acestora denotă cât de frumos și bogat poate fi acest pământ.

Locul care m-a impresionat cel mult este, cu siguranță, Lacul Costești. Am petrecut o noapte sub cerul liber plin de stele. A fost atât de frumos încât mi-a tăiat respirația și m-a făcut să trăiesc o experiență de neuitat. Fotografiile mele nu vor reda niciodată această splendoare.

Acest tur a dat naștere unor fotografii pe care le-am prezentat cu succes la un festival din Italia. Pentru mine, acesta este doar începutul. Vreau să aflu mai multe lucruri despre acest pământ, să descopăr tradițiile, viața cotidiană și să vizitez câteva mănăstiri despre care am auzit anterior.

Voi merge în Moldova în curând, deoarece îmi doresc să captez culorile altor anotimpuri pentru a-mi completa proiectul care a inițiat grație Gustar Experience. Sunt sigur că frumusețile nedescoperite ale acestei țări trebuie să fie descoperite și arătate tuturor oamenilor care nu au auzit niciodată despre această țară.

stefano-zuliani4

stefano-zuliani3

stefano-zuliani2

stefano-zuliani1

stefano-zuliani

Sursă foto: Stefano Zuliani

mosaics_razdelitel

Andrei Paul – România

andrei-paul

Am rămas impresionat de calitatea oamenilor pe care i-am întâlnit, într-o țară a contrastelor de tot felul, de la cele culturale la cele materiale. Un exemplu ar fi cel al doamnei Lidia Vidraşco, din Cuhnești, care, în ciuda sărăciei și a faptului că doar cu o zi sau două înainte avusese apa de jumătate de metru în casă, ne-a primit la ea fără ca asta să fi fost programat în excursie și a găsit suficientă mâncare și timp pentru a ne omeni cum trebuie și a ne face să ne simțim foarte bine în casa ei.

Aș fi vrut să văd domeniile Cricova și să petrecem mai mult timp în Chișinău. Întregul tur a fost plin de bună dispoziție, în ciuda programului foarte obositor și a drumului lung, pe șosele proaste. Deși toți cei din grup îmi erau străini, am fost un grup unit, interesant, cu povești de viață frumoase și caractere foarte diferite. Ne-am simțit foarte bine împreună, o parte ne-am despărțit prieteni și sper să ne revedem cât mai curând.

Organizatorii ne-au pregătit o experiență complexă și diferită de la un loc la altul. Totul a fost nou și interesant pentru noi. Aș putea spune că nu m-a impresionat extraordinar Cetatea Soroca, care, deși renovată, pare pustie și seacă. În plus, am ratat copia sabiei lui Ștefan cel Mare, despre care nu am știut că este acolo și nici nu am văzut vreun semn către această atracție.

andrei-paul

andrei-paul1

andrei-paul2

andrei-paul3

andrei-paul4

Sursă foto: Andrei Paul

Подписывайся