29 августа 2016

Aventură la altitudinea de peste 4000 de metri: Istoria a doi moldoveni care au cucerit muntele Mont Blanc

Aventurierii Alexandru Ralea și Vladimir Cernous au cucerit recent muntele Mont Blanc, având de parcurs o distanță de peste 4000 de metri altitudine. Despre traseul lor, dificultățile pe care le-au întâmpinat și emoțiile trăite în vârf, în interviul de mai jos.

Alexandru relatează că motivul principal care l-a motivat să pornească în această călătorie este de a atinge și a depăși limitele personale.

„În cazul de față, dragostea pentru munte s-a combinat cu o provocare a puterilor proprii. Și, cum vârfuri mai serioase în jurul Moldovei nu sunt tocmai multe, decizia a fost destul de ușoară, mai ales ca Mont Blanc, cel mai înalt vârf din Europa de Vest, este deja un simbol în rândul pasionaților de sporturi extreme.

Vladimir își amintește cum a fost aleasă această destinație, făcând trimitere la un tur comun din septembrie 2015 pe Lycian Way (Turcia) unde lui Alexandru i-a fost furat rucsacul chiar în prima zi.

„Este un caz excepțional în munți și aproape imposibil, dar s-a întâmplat. Spre seară tot grupul a încercat să-l ajute după posibilități, iar eu i-am promis ca vom urca pe un vârf mai serios. Tot atunci Alex a spus de Mont Blanc. A fost un scop bun, având în vedere ca acesta este un vârf de referință pentru alpiniștii din toată lumea. Aici, pe 8 august 1786, Jacques Balmat și Michel Paccard au reușit prima escaladare și au marcat debutul alpinismului contemporan”, afirmă Vladimir.

Mont Blanc are altitudinea de 4.810 m și se află la granița dintre regiunile Haute-Savoie (Franța) și Valle d’Aosta (Italia), ei făcând un popas în orașul francez Chamonix. Totuși, turul nu a fost o problemă pentru Alexandru, fiind în compania lui Vladimir – un profesionist în domeniul montan, ce a parcurs mai multe ascensiuni de peste 4000 de metri, recunoscut în rândurile pasionaților de munte din Moldova.

O asemenea ascensiune necesită și pregătire corespunzătoare, ce ia mult timp și forță.

„Moral, am început pregătirea practic cu un an în urmă: trebuie să realizezi și să înțelegi că vrei cu adevărat acest lucru, după care începi și pregătirea fizică. Aceasta este cea mai ușoară și plăcută parte: călătorii în munți mai puțin înalți. Pentru mine terenul de antrenament a fost România și Ucraina cu munții Carpați. Scopul este acomodarea organismului cu altitudini înalte și cu aer rarefiat. Acest tip de pregătiri l-am început la sfârșitul iernii, cu instructaj alpin, și l-am continuat până cu o săptămână înainte de călătoria de bază”, spune Alexandru.

Pregătirile lui Vladimir s-au desfășurat în Munții României, apoi cu un treking până la lagărul de bază de pe Everest, de 21 de zile, Muntenegru, exerciții tehnice periodice și sport zilnic.

Pentru a începe ascensiunea, inițial se pregătește o listă întreagă de obiecte și echipament necesar la mari înălțimi, printre care îmbrăcăminte specială și echipament de securitate.

„E nevoie de echipament montan specializat: bocanci de munte, haine, pioleți, sisteme de siguranță, sfori, carabiniere, mănuși speciale, lenjerie specială, cort montan, sac de dormit pentru temperaturi joase etc. Echipament este foarte mult și se alege în funcție de munte și de traseu”, explică Vladimir.

Scopul este protejarea cât mai eficientă împotriva condițiilor climaterice nefavorabile, potrivit lui Alexandru, cu o greutate totală a echipamentului cât mai mică.

Precum menționează Vladimir, cele mai complicate au fost 600 de metri pe verticala de la Tête Rousse la refugiul „Goûter”, prin Grand Couloir, unde sunt căderi de pietre, pe cabluri, cu asigurare.

„Pentru această porțiune am avut prognozat un timp bun până la masă, dar, după o oră de la începutul escaladării, a început ploaia și peste încă o jumătate de oră – o ninsoare cu vânt puternic. Vizibilitatea a scăzut practic la 0, traseul a înghețat și a devenit aproape imposibil. După noi urca un grup de polonezi și, împreună, am reușit să ajungem la Goûter, uzi până la piele și înghețați. Mai mult, în refugiu focul nu se făcea și nu am reușit să uscăm hainele. A trebuit sa înnoptăm și a doua zi să ieșim pe traseu cu echipamentul ud”, povestește Vladimir.

Pentru Alexandru, cele mai mari dificultăți au reprezentat „frica de nereușită (este mai mult o limită pe care trebuie să o depășești) și prognozele meteo incorecte. Peste astfel de prognoze am dat și noi și am avut de înfruntat niște riscuri, la care, în mod normal, nu ne-am fi expus, dacă am fi avut o prognoză mai exactă.”

Ajunși sus, au fost copleșiți de emoții, un sentiment profund de bucurie că au reușit, admirație față de piveliștea din jur – un aer deosebit, o oportunitate de a capta frumusețea naturii în fotografii.

„E un sentiment inexplicabil de bucurie și exaltare. Scopul propus a fost atins. Cum se observă: oamenii practic nu se văd, eram în doi și nici nu am reușit să facem o poză de grup. Vântul puternic, temperaturile extrem de joase făceau ca mâinile să înghețe instantaneu. În plus, ne aștepta o coborâre lungă spre lagărul de bază, unde am ajuns la 22:30, coborând 1650 de metri pe verticală. La final, am căzut rupți de oboseală”, răsfoiește prin amintiri Vladimir.

„Gândurile de a ajunge pe vârf s-au transformat în bucuria reușitei doar pentru câteva secunde și imediat au trecut înapoi în concentrarea din timpul escaladării. Și pentru că lupta nu luase sfârșit, urma o lupta la fel de grea, de a coborî cu bine de pe vârf. Cum se vede lumea de sus? Mică. E foarte frumos, e diferit de ce vezi în mod normal. În primul rând, e o altă perspectivă, alt aer, alte culori. E foarte greu de redat în cuvinte. Cel mai bine e să vezi și la acest capitol regret faptul că din cauza frigului și a vântului extrem de puternic nu am reușit să scot aparatul foto și sa fac unele fotografii. Toate puterile mi-au ajuns doar pentru a utiliza telefonul în calitate de aparat foto”, afirmă Alexandru.

Pentru Alexandru, călătoriile în munți se combină cu pasiunea sa pentru fotografie, totuși, un loc special în inima sa îl are și muntele. Vladimir face escaladări, alpinism în timpul verii și schiat pe piste negre iarna. Pentru vara viitoare și-a programat o ascensiune pe Kilimanjaro – cel mai înalt vârf din Africa. Vizita în muzeul alpinismului din Chamonix i-a împins spre scopul de a urca câte un vârf reprezentativ de pe fiecare continent.

„Atunci când vrei ceva cu adevărat – nimic nu te poate opri. Aș îndemna lumea să se oprească să viseze și să înceapă să-și realizeze visele”, spune Alexandru.

„De trăit trebuie aici și acum, nu sa amâni visele pe un termen nedefinit. Și vă urez să ne vedem pe traseu, în munți”, conchide Vladimir.