21 августа 2015

LOCALS’ LOOKS: VICTOR ZUCKER

Victor, 24 ani,  model, absolvit Facultatea de jurnalism.

11 (4)

De fapt, cred că mai puțin mă interesează brandul, atât timp cât acea haină ori accesoriu mi-a plăcut. De asemenea, am obiceiul să procur sau să am haine de la second hand. Consider că acolo poți găsi, cu un pic de noroc, haine interesante și faine. Iată anume în acea zi pe mine erau îmbrăcate haine de la second: șorturi albaștri foarte comozi pentru timpul călduros din aceste zile; o curea cafenie care se poartă pe două părți, una e din material, cealaltă e din piele; o cămașă sau bluză neagră cu mânecile scurte, până la cot, care mai pare a fi unisex, fiindcă foarte simplu ar putea să o îmbrace și o domnișoară; ciorapii roșii, poate preferații mei, care sunt ca o pată de culoare în acest outfit și deja ghetele.Rucsacul este de la un prieten, iar desenul de pe el este făcut manual. Plus, brățările, tatuajul, pletele lungi, barba și zâmbetul pe buze completează toată compoziția. Îmi plac hainele de culoare neagră, deși mai rar le îmbrac, poate pentru că e vara. Nu aș îmbrăca ceva care găsești la orice colț pe la piață sau magazin, aș încerca să găsesc ori să combin ceva astfel încât să mă simt bine și confortabil, indiferent ce zic alții. Nu copiezi, dar cred că mă inspir uneori din anumite site-uri cu look-uri de la festivaluri de modă de peste hotare. Îmi plac mult plimbările, de aceea zilnic ies și merg prin oraș, mai ales, prefer sectorul unde locuiesc, ca de altfel și centrul istoric, cu clădirile și arhitectura care, din păcate, nu este protejată și se distruge.

 

18 (1)

 

17 (1)

 

19

 

12 (3)

 

14 (2)

 

16 (1)

 

15 (3)

 

13 (3)

 

 

Фотограф: Саша Плешко 

Подготовила: Lena Sle

Подписывайся