06 февраля 2015

Expoziţia de #colaje despre glod, suflet şi răsărită a fotografei Natalia Gârbu

Vă invităm la prima expoziţie de colaje din Moldova, organizată de fotograful Natalia Gârbu – Expoziţie de #colaje despre glod, suflet şi răsărită.

cover-photo-Propaganda

Natalia Gârbu creează colaje creative despre societatea în care trăim, ca mijloc de a-şi exprima ideile, atunci când pictura sau fotografia nu sunt suficiente. Ea foloseşte pentru asta imagini din reviste, bucăți de stofă, rămăşiţe de hârtie, seminţe de floarea soarelui, etc. Vedeţi mai jos câteva din lucrări.

Colajele abordează elementele de politică, aparenţe şi esenţă sau cultură urbană şi au în prim-plan omul şi trăirile sale.

Evenimentul de lansare va avea loc sâmbătă, 7 februarie 2015, de la ora 19:00, la Propaganda Cafe, strada Şciusev, 70.

Ce au în comun Pablo Picasso şi Natalia Gârbu?

Natalia-Girbu-04Colajul. Este o formă de artă modernă, foarte apreciată la începutul secolului XX. Primii care au poziţionat colajul ca artă au fost Pablo Picasso şi George Braque, care au început să realizeze colaje din materialele disponibile în studioul lor.

Expoziţia de #colaje despre glod, suflet şi răsărită este un eveniment în care poţi vedea cu alţi ochi realitatea care te înconjoară. Poţi descoperi ceva nou în tine prin colaj şi dincolo de el. Eu cred că un artist viu este un artist care experimentează. Mai ales cu sine. Cu toate că în Moldova este foarte tentant să fii un artist modest, eu am decis să împart ideile mele cu oamenii. Sper că aceste colaje vor aduce noi sensuri şi inspiraţie pentru participanţii la eveniment. Sunt aşa momente în viaţă când simţi că e timpul. să…” consideră Natalia Gârbu.

Natalia Gârbu a studiat la Institutul de Studii Fotografice din Catalonia, Spania, iar din 2012 a fondat studioul Codobelc, unde realizează proiecte fotografice inedite despre copii în lumea lor. Unele din acestea vor fi expuse la eveniment.

Подписывайся