World Expo Milano 2015 – prezentarea conceptului participării Republicii Moldova
Prezentarea conceptului Pavilionului Republicii Moldova la Expoziţia Mondială Milano 2015 publicului va avea loc la data de 5 iulie, ora 11.00, în Artiumul Shopping Moldova. Macheta va fi expusă aprecierii publicului pentru o perioadă de două săptămâni.
Pavel Brăila, artistul visual care a colaborat la crearea acestui concept, va explica tuturor celor interesaţi această construcţie inovativă pentru Republica Moldova.
Este pentru prima dată când Republica Moldova își propune să participe la WorldExpo cu pavilion propriu. Până în prezent, Moldova a mai participat de doua ori la expoziţii similare, în 2000 în Hanovra, Germania si în 2010 la Shanghai, China. Dar ambele participări au fost in cadrul unor pavilioane comune cu alte țări.
Ediția 2015 se va desfășura la Milano, Italia și are ca tema principala “Hrana pentru Planeta, Energie pentru Viata”. Aceasta își propune să abordeze tematici legate de viitorul planetei, de îngrijorarea privind creșterea continuă a populației şi respectiv creșterea necesităților de hrană şi resurse energetice. Până în prezent și-au confirmat pariciparea peste 130 de ţări. Sunt aşteptaţi peste 20 mln de vizitatori.
“Să Strălucească Lumina – Energia Soarelui, Energia Pământului, Hrană pentru oameni” este motto-ul pavilionului Republicii Moldova, rezultat a colaborării între artistul vizual Pavel Brăila și arhitecții studioului Gorgona. Manifestarea Expozițională va fi un eveniment universal ce se va desfăşura pe o durată de 6 luni în perioada 1 mai – 31 octombrie 2015, va oferi vizibilitate Republicii Moldova prin evidenţierea inovaţiei, creativităţii, tradiţiilor, autenticităţii sale şi necesitatea pragmatică de promovare a produselor autohtone.
Vă aşteptăm!