De vorbă cu George Roșu

Sâmbătă, 5 iulie, la Muzeul Zemstvei va avea loc un eveniment inedit cu multă artă și muzică bună. Vor fi expuse lucrările lui George Roșu, iar în curtea muzeului va fi concert We Singing Colors, care au mai fost toamna trecută și ne-au plăcut mult.

George Roșu (vorbind despre el la persoana a treia) se ascunde după titlul de ilustrator. E din Brașov, România.
Ilustrează categorii de oameni inventate special pentru a fi ilustrate. Și dacă asta nu era deja destul, mai adaugă și niște urme de poveste sub formă de reproș sau chiar acuzații.

Ne place mult ce face George, dar ne-am gândit că cel mai bine ar fi să-l lăsăm chiar pe el să ne povestească despre lucrările sale și cum acestea prind viață, întrun interviu realizat de Veronica Țurcanu.

V.Ț: Ce-a fost la început, desenul sau cuvântul?

G.R.: A fost desenul dar cuvântul era pe aproape. Desenele aveau titluri care uneori erau explicaţia sau continuarea desenelor. Asta pentru că desenez foarte prost. Apoi titlul a intrat in desen şi câteodată desenul aşa cum îl ştiam lipsea, titlul devenind astfel desenul. Asta era acum vreo 18 ani dar nici în ziua de azi nu mi-e foarte clar când desenul e doar desen şi când cuvântul scris e doar cuvânt scris şi nu desenat. Am câteva desene despre asta. 😛

V.Ț: Când a început boala asta cu ideile?

G.R.: Vine din altă boală numită plictiseală sau mai nou ADHD. Din şcoală, unde orice om zdravăn la cap ar trebui să fie plictisit, deci să-şi caute ceva de făcut. Eu mi-am găsit asta în clasa a 7a.

V.Ț: Cum “ai știut” că ăsta e stilul care te reprezintă? Când s-a produs întâlnirea?

G.R.: Nu prea îmi dau seama dacă e stil. Oricum, cred că stilul este un mit. La fel şi talentul. E vorba de scris de mână şi de povestit. Se poate spune că cineva scrie de mână într-un stil sau altul? Sau că are talent la scris de mână? Fără să atacăm caligrafia care este trendy zilele ăstea. Cât despre desene, cum ziceam, desenez foarte prost iar neîndemânarea sau stângăcia nu ar trebui să fie stil. Singurul element de stil ar fi poate subiectele. Dar am mari dubii că e aşa. Am putea înlocui stil cu personalitate şi aia vine cu timpul şi se modifică în timp.

V.Ț: Mergi des la pescuit, bei ceai de mentă, sau de unde vine inspirația?

G.R.: Nici peşte şi în nici un caz ceai. Întrebările despre inspiraţie sunt cele mai grele. Habar n-am nici de unde, nici de ce, nici ce este. Ştiu doar că îmi plac poveştile şi cafeaua, fondantul şi pisicile, filmele vechi şi muzica, cărţile cu poze şi romanele traduse bine, poeziile adevărate şi poeţii reali, desenele de copii şi teatrul de păpuşi, teatrul serios şi umorul isteţ, Woody Allen şi Fraţii Grimm. Poate de acolo vine şi insipiraţia. Habar n-am.

V.Ț: Cum o trezești dacă doarme prea mult?

G.R.: Din păcate nu se poate controla dar am observat că cele mai bune idei îmi vin pe stradă în situaţii când nu am cum să le notez şi bineînţeles le uit.

V.Ț: Ai vreun gând pe care îl crești demult pentru un desen dar de care te-ai atașat prea mult iar acum nu mai poți să-l lași să plece?

G.R.: Sunt vreo două serii. Una despre viaţa lui Sherlock Holmes şi una despre o balenă în care locuia o familie. Sunt atât de multe idei strânse acolo încăt e foarte posibil să mă apuc de altceva. Mai e o carte pentru copii care nu cred că o să ajungă undeva. Se cheamă “ Ghidul otrăvurilor pentru copii”. 🙂

V.Ț: Despre ce n-o să desenezi niciodată?

G.R.: Despre asta.:)
Şi despre cât de snob sau cât de înfumurat sunt. Ar fi prea mult de desenat.

V.Ț: Sunt lucrări despre care ai vrea să uiți?

G.R.: Nu, dar sunt lucrări pe care le-am uitat. Iată că viaţa este totuşi fair.

V.Ț: Pentru cine desenezi?

G.R.: Nu am o ţintă precisă. Pentru poveste, pentru cine pricepe, pentru cine-şi pune mintea, pentru mine, pentru pisici.

V.Ț: Îți place să urmărești reacțiile pe care le trezesc lucrările tale? Care dintre medii e mai favorabil pentru asta, on/ offline?

G.R.: Ambele medii îmi plac dar reacţiile diferă. E normal să fie aşa. În online ne credem mult mai dezinhibaţi şi înţelepţi iar offline suntem cumsecade şi desigur prefăcuţi. Cred că se cheamă PR. Şi cum zicea un PRist dintr-un film (prost) “everything is PR”.

V.Ț: Ce te-ai fi făcut dacă nu erai desenator?

G.R.: Scriitorfotografdesigner. Prezentator de ştiri ca să pot să devin autor de carte. Sportiv ca să pot să devin om de cultură. Jurnalist de doi bani ca să pot să devin poet sau fotograf. Divă că asta e cel mai practic.

V.Ț.: Cum ti s-a parut ideea de a expune la Chisinau?

G.R.: Îmi plac toate ideile care au legătură cu expusul mai ales dacă implică şi trupa mea preferată din Bucureşti 🙂

V.Ț: Acum zi sincer, cine-ți face desenele și cine-ți scrie textele?

G.R.: Am 12 interni care fac asta în două schimburi şi o secretară care face cafea şi îmi citeşte ce au scris ei dimineaţa când ajung la hala pe care am cumpărat-o special pentru asta. Dacă îmi place ceva trimit textul şi desenul la PR Manager care îmi spune dacă şi când e bine să fac desenul public. Din când în când îmi împuşc PR Managerul. E greu să găseşti unul care ştie ce face. Plus că asta îi motivează pe interni. De acolo desenul ajunge pe contul de FB şi pe blog. Ambele fiind gestionate de pisica mea Suzuka care de fapt a răspuns şi la întrebările ăstea.