“Moldavian Traddictions” – Travel Summer University
Начало: 22/07/2013 - 10 : 00
Место: -
Цена: Participare liberă
FACEBOOK

Vrei sa ai parte de o experienţă internaţională vara aceasta? Vrei să cunoşti tineri din diferite ţări ale Europei şi să practici limba engleză?

Ei bine, AEGEE Chişinău şi AEGEE Iaşi te invită să participi cu noi la un eveniment unic, Universitatea de Vară “Moldavian Traddictions” care este organizată în perioada 22 iulie – 5 august. Acest proiect este menit să unească tineri din întreaga Europa, curioşi de cultura noastră pentru a realiza diferite activităţi tradiţionale dar şi non-formale, având ca obiectiv promovarea tradiţiilor şi culturii moldoveneşti de pe ambele maluri ale Prutului.

În perioada 22-28 iulie, timp de o săptămână, Moldova va deveni casă pentru 30 de studenţi europeni din Spania, Italia, Olanda, Germania, Finlanda, Slovacia, Marea Britanie, Cehia şi România, în calitate de participanţi la Universitatea de vară Mulţi dintre studenţii europeni vor vizita Moldova pentru prima oară. Pentru ei, ţara noastră, în special Transnistria, rămân locuri neexplorate.

Obiectivul acestui proiect este să spargă orice barieră şi stereotipurile pentru a demonstra că Republica Moldova şi UE sunt mai aproape decât se crede. De asemenea, participanţii vor mai petrece încă o săptămână în România, în perioada 29.05 august.

Programul Universităţii de vară include lecţii de limba română şi rusă, dansuri populare, improvizare a nunţii moldoveneşti, ateliere tradiţionale în următoarele meşteşuguri: olărit, ţesătorie, împletituri şi lemnărie, şi altele. Pe lângă aceasta, participanţii vor face cunoştinţă cu simbolistica culturii moldoveneşti şi româneşti, vor vizita diverse destinaţii turistice precum: Orheiul vechi, Mileştii Mici, Tiraspol, etc. A doua parte a programului include ecoturismul prin Bucovina, unde participanţii vor avea parte de activităţi sportive montane, de aventură sau chiar de tip tradiţional.

În acest context, AEGEE-Chişinău invită tinerii din Moldova să participe în calitate de voluntari la Universitatea de vară „Moldavian Traddictions”.

AEGEE (Association des Etats Généraux des Etudiants de l’Europe) este o organizaţie nonguvernamentală de tineret, non-profit şi cu profil interdisciplinar, fiind una dintre cele mai importante organizaţii interdisciplinare pe plan mondial. Promovând ideea integrării europene şi a unei Europe unite în rândul tinerilor, conştiinţa europeană, precum si creşterea nivelului de cultură si informare a studenţilor, AEGEE îşi desfăşoară activitatea prin intermediul a 200 de oraşe, răspândite în 200 de centre universitare din 40 de ţări ale Europei, având peste 13.000 membri.

Contactează-ne

Telegram