“Chişinău – City Difficult to Pronounce” by Pavel Braila

A dus Chişinăul la Viena. Un Chişinău calm, dar plin de griji, un Chişinău trist, dar relaxat – un microcosmos al contrasturilor prezentat în trei dimensiuni, adică pe trei ecrane simultan.

Pe 18 octombrie a avut loc vernisajul expozitiei personale a lui Pavel Braila „Chişinău – City Difficult to Pronounce” în cadrul galeriei Art Point, Kultur Kontakt Austria. Aceasta va continua până pe 25 noiembrie. În showul de la Viena, Braila prezintă filmul ce a dat nume expoziţiei, dar şi alte lucrări şi instalaţii artistice, toate având o temă comună – oraşul Chişinău.

Ideea de a filma oraşul în care s-a născut i-a venit în 2010, atunci când a descoperit că acesta nu a mai fost documentat din 1986, de 24 ani adică. Perioadă în care arhiva naţională video nu a fost completată cu niciun cadru din viaţa de zi cu zi a oraşului – lucru ce se făcea sistematic şi obligatoriu până atunci. Ai spune că după 1986 Chişinăul a dispărut complet pentru 24 ani. În caz că cineva cumva în viitor va dori să afle cum a arătat oraşul Chişinău în perioada 1986-2011, va da vid.

Apoi, într-o zi în iarna lui 2010 stătea la o intersecţie de străzi la Ciocana Veche şi aştepta microbuzul 116. Împrejur – blocuri de locuit din care apar figuri ale oamenilor îndreptându-se  spre aceeaşi intersecţie, mini-marketuri de plastic, curăţătorie chimică, barul „Ivuşka”, drum înzăpezit, frig. Trebuia să imortalizeze cumva această „poezie vizuală”.

În primăvară au început filmările. Inspirat de filmele lui Walter Ruttman şi Dziga Vertov, alegea meticulos locaţiile şi subiectele de filmare împreună cu operatorul Radu Zara. Până la urmă instalau camera acolo unde vedeau că oraşul respiră şi o lăsau să filmeze. Calm. Fără grabă. Lăsau camera să contempleze oraşul, aşa cum nu o facem noi. Nu ne oprim niciodată să ne uităm ce se face în jurul nostru, pentru că nu avem timp, dar şi pentru că ne displac aceste imagini ale Chişinăului în fază de distrugere trepatată, dar sigură. Oameni simpli, arhitectură pe cale de dispariţie, monumentul lui Kotovski, blocuri gri, câini, ploaie, terase, Piaţa Centrală.

„Chişinău – City Difficult to Pronounce” a devenit titlul lucrării inspirat din experienţa vestică. Pentru că străinii, chiar dacă ştiu în cazuri foarte rare de existenţa Moldovei, nu cunosc care e capitala acesteia, şi e aproape imposibil pentru ei să pronunţe corect acest nume propriu: Şizino, Şisinau, Kişiniov, Chişinău. Greu de pronunţat, pentru că e pierdut în spaţiu şi timp; greu de privit, pentru că se distruge; greu de locuit, pentru că e în tranziţie cu întreaga ţară de mai mult de 20 de ani. Aspecte pe care artistul nu vrea să le aducă direct pe tavă în lucrarea sa. El încearcă totuşi să vadă partea pozitivă în toată povestea asta. Iată de ce în film apar secvenţe cu doamna ce aranjează un buchet de flori pe tejgheaua din hala de carne  în Piaţa Centrală, câinele admirând oraşul de sus, copiii râzând, pâinea ce se coace, ziarele ce se tipăresc zi de zi în pofida la tot. Artistul încearcă să distreze publicul cu cele trei ecrane pulsând în ritm urban (e de menţionat aici montajul lui Denis Bartenev).

Ideea filmului a fost de a prezenta un an din viaţa oraşului ca pe o zi. Răsăritul filmat de pe un bloc al capitalei, oamenii plecând în grabă la lucru, lucrul propriu-zis al locuitorilor capitalei (fabrica de pâine, tipografia, fabrica de plastic), apusul de soare, distracţiile şi instaurarea nopţii, când oraşul respiră uşurat după o zi grea. Până acum s-au filmat trei episoade: iarna, primăvara şi vara. În curând, se va filma revelionul. Work in progress.

Revenind la expoziţia de la Viena, odată ce nimereşti în spaţiul galeriei, te vezi faţă în faţă cu hotelul „Cosmos” şi monumentul lui Kotovski, pictate monocrom pe un perete imens. Pe pereţii laterali sunt două fotografii – „Sky Tower”, ilustrând o parte a clădirii cunoscute ca Romaşka pe fundalul cerului albastru, şi „The Hero” – monumentul eroului care salută soarele vizavi de cinematograful Gaudeamus. Două simboluri neobservate ale oraşului – unul al convieţuirii într-un spaţiu practic imposibil a fi locuit, şi altul al rezistenţei împotriva indiferenţei, absurdului, inertului, birocraţiei etc, etc,etc. Întorcând capul la 180 grade vezi proiecţia filmului. Filmul rulează incontinuu, fapt ce permite să privesti filmul cu pauze, să ieşi şi să revii la un alt anotimp sau alt colţ al oraşului.

Mergând mai departe, nimereşti în alt spaţiu. Iniţial observi trei televizoare instalate pe piedestale, retranslând cronici de arhivă a Chişinăului de altădată, poate mai bun, poate nu. Un caleidoscop tridimensional din trecut de această dată. Pe perete – un tablou-performance „Sweet Time” – cutia cu bomboane „Chişinăul de seară” şi timpul recomandat de consumare – de la 17:00 la 23:00 (vizitatorii galeriei primesc şi ei bomboane după 17:00). Vizavi e un alt tablou „Untitled” – cu o pungă de plastic ilustrând Chişinăul – o metaforă a unui Chişinău de plastic greu de privit, greu de perceput, aşa cum e el în realitate, de fapt. Cel de-al treilea spaţiu proiectează o altă lucrare a artistului – „Kick off” – un tablou în acţiune, un performance filmat cu o minge de fotbal ce loveşte poarta unui garaj din Chişinau, lăsându-şi amprenta şi creând astfel tabloul (la final, mingea dezbate camea video, pentru a prezenta imaginea cerului, a unei dimensiuni cu totul diferite de cea vizionată anterior). Lucrarea e un flashback din copilăria lui Braila, unde fotbalul în stradă cu puştii din cartier echivala cu o fericire naivă, dar absolută.

Expoziţia e până la urmă o declaraţie de dragoste acestui oraş, dar şi un protest al artistului împotriva dispariţiei acestuia. Protest care a pornit de la ruinarea Stadionului Republican, unde a fost la cel mai extraordinar meci de fotbal din viaţa sa cu Renat Dasaev. Împotriva distrugerii parcului Valea Morilor, unde a fost la cel mai extraordinar concert – formaţia Kruiz la Teatrul de vară. Protest împotriva distrugerii circului şi a terenurilor de joacă pentru copii. Împotriva construirii mall-urilor de plastic şi a blocurilor de beton. Ş.a.m.d.

Între timp lucrul asupra filmului continuă…

articol de Olga Ghilca