Taraba serviciilor moderne
Начало: 19/10/2016 - 12:00
Место: Biblioteca Municipală B.P. Hașdeu, Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 148
Цена: free
FACEBOOK

Miercuri, 19 octombrie 2016, #nevedemlabiblioteca Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, începând cu ora 12.00, la „Taraba serviciilor moderne”, desfăşurată în premieră, cu scopul de a prezenta comunităţii cele mai inovative servicii furnizate, care fac bibliotecile spaţii dinamice, vitale şi importante pentru dezvoltarea şi transformarea comunităţii.

La „Tarabă” livrează servicii filialele BM, care vor oferi cele mai bune practici de bibliotecă implementate în concordanţă cu necesităţile chişinăuienilor, solicitările utilizatorilor, ţinând cont de resursele informaţionale disponibile, dar şi de tehnologiile moderne. Noile servicii confirmă eficienţa şi evoluţia bibliotecilor într-o societate a progresului şi a transformărilor.

taraba-serviciilor-moderne

Vizitatorii vor putea lua cunoştinţă de serviciile din diferite domenii destinate diverselor categorii de vârstă, dialogând cu bibliotecarii-prestatori ai acestora, asistând la prezentări, la ateliere creative; admirând expoziţii de lucru manual ale utilizatorilor etc.

Pe parcurs se va lansa un serviciu nou implementat de Departamentul „Memoria Chişinăului” BiblioTur – descoperim Chișinăul altfel. Proiectul este o ocazie pentru tineri, adolescenți de a cunoaște şi a descoperi istoria orașului Chișinău şi este finanțat prin programul de granturi pentru democrație, oferit de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii şi susținut de Ambasada SUA în Republica Moldova.

În cadrul „Tarabei” vor fi organizate pentru bibliotecari trei concursuri, iar câştigătorii vor fi desemnaţi chiar de către participanţi: „Cel mai frumos stand amenajat”; „Cel mai eficient material promoţional”; „Cea mai convingătoare prezentare”.

La eveniment vor participa reprezentanţi ai Ambasadei SUA în Republica Moldova; Direcției Cultură a Primăriei Municipiului Chișinău; Asociației Bibliotecilor din Ucraina; Programului Novateca; bibliotecari şi utilizatori.

Evenimentul se desfășoară în cadrul campaniei naționale „Ne vedem la bibliotecă!”, care își propune să informeze publicul despre faptul că bibliotecile din Republica Moldova devin adevărate centre comunitare, unde fiecare, indiferent de vârstă și ocupație, poate beneficia de servicii moderne și activități interactive. Campania se desfășoară în perioada septembrie-noiembrie 2016, în cele peste 800 de biblioteci publice din rețeaua Novateca.

Aşteptăm cu drag toţi doritorii de a redescoperi Biblioteca Municipală, de a ne sugera noi idei, propuneri de viitor, dar şi de a „cumpăra” cele mai moderne servicii.

Telegram