Geta Bagheta photography: Umbre, Sex si funduri goale
Telegram

Ceva timp în urmă am făcut o selecție de fotografii “Tema e dezvaluită: ART NUDE – FOTOGRAFI AUTOHTONI“, printre comentarii a apărut și următorul: “da Geta Bagheta? ea tot are poze de genul”. Uite că astăzi am hotărît să ne corectăm greșeala și să vă prezentăm o selecție de fotografii ale Getei și nu doar nuduri.

contrast
Geta Bagheta: “Am început să fotografiez mai insistent din 2011, atunci când mi-am cumpărat propriul aparat foto. (Nikon D7000).

Cel mai mult îmi place să fac portrete, să redau emoțiile oamenilor și starea lor de spirit, să prind mimici expresive, să fotografiez în special femei, și să scot în evidență tot ce au ele mai frumos.
Spre sfârșitul anului 2012, m-am plictisit de fețe, și am încercat ceva nou pentru mine – nudurile.

Nudul feminin. Mi-a plăcut să mă joc cu formele, umbra, lumina și de această dată să scot accentul de pe față.

La moment mă atrage foarte mult stilul soft, fashion, grunge cu nuanțe de vintage în poze.
Nu știu ce urmează. Mă plictisesc ușor și mereu caut ceva nou, ceva interesant, în primul rând pentru mine, iar dacă asta le place și celor care urmăresc pagina mea de fotografii, nu pot decât să mă bucur.”

 

 

1.

Geta-Bagheta-photography-12

2.

Geta-Bagheta-photography-04

3.

Geta-Bagheta-photography-03

4.

Geta-Bagheta-photography-17

5.

Geta-Bagheta-photography-09

6.

Geta-Bagheta-photography-07

7.

Geta-Bagheta-photography-19

8.

Geta-Bagheta-photography-18

9.

Geta-Bagheta-photography-16

10.

Geta-Bagheta-photography-20

11.

Geta-Bagheta-photography-15

12.

Geta-Bagheta-photography-14

13.

Geta-Bagheta-photography-13

14.

Geta-Bagheta-photography-11

15.

Geta-Bagheta-photography-10

16.

Geta-Bagheta-photography-01

17.

Geta-Bagheta-photography-08

18.

Geta-Bagheta-photography-06

19.

Geta-Bagheta-photography-05

20.

Geta-Bagheta-photography-02

21.

Geta-Bagheta-photography-21

Photo: Geta Bagheta 

Telegram