01 октября 2024

Alergătorii „Run for Children” au adunat 370 753 de lei, pentru a construi speranța unei CASE pentru o familie cu 5 copii

Pe 29 septembrie, a avut loc cea de-a zecea ediție Chisinau Marathon 2024, cea mai impresionantă competiție de alergare a anului, organizată de sporter.md. De șase ani, participăm la acest eveniment cu echipa „Run for Children”.

În acest an, echipa noastră a unit în cursa bunătății 345 de alergători, toți având același scop: să contribuie la schimbarea vieților copiilor.

Apreciem deschiderea și implicarea celor 23 de echipe corporative, precum și a celor 22 de alergători individuali, reușind astfel să acumulăm 370 753 de lei.

Ne-au fost alături patroni, prieteni, sportivi de performanță, atleți și amatori, toți uniți de dorința de a face o faptă bună.

Am alergat pentru a clădi speranța unei CASE pentru Maria, Gheorghe și cei 5 copii ai lor. Părinții duc o viață grea și plină de provocări, trăiesc în casa unei familii din localitate, plecată peste hotare, lucrează doar tata, cu ziua, iar mama e în concediu de maternitate.

Colegii noștri au intervenit atunci când părinții erau în culmea disperării, nu mai vedeau lumina de la capătul tunelului, iar copiii erau în risc de separare.

Acum, situația este ținută sub control de autoritățile locale și de specialiștii noștri, care monitorizează constant familia, psihologul face ședințe de consiliere cu mama și o îndrumă în educația și creșterea copiilor.

Maria e mult mai liniștită acum, când știe că este sprijinită și călăuzită de colegii noștri. Pentru a înlătura riscurile de separare, familia ar avea nevoie de o casă a lor, ca să se simtă în siguranță. Doar în propria lor locuință, vor simți siguranță și mai multă stabilitate.

Companiile responsabile social, care și-au încurajat și motivat angajații să facă parte din echipa „Run for Children”: KAUFLAND MOLDOVA, VICTORIABANK, CEGEKA, ENDAVA, LACTALIS, CAPAROL, AGROPROFI, RADISSON BLU LEOGRAND HOTEL, COURTYARD BY MARRIOTT, EFRIM ROŞCA ASOCIAȚII, AVON, MEDFAMILY, TRIGOR AVD, GLADEI ȘI PARTENERII, MOLDECO, MixBOOK, FUNDAȚIA FELICIA, SAFEGUARD GLOBAL, STEFANINI, TV8, TECHQUARTER, PURATOS, TC GROUP, TRAVOD.

Sunteți EROII copiilor! Împreună am reușit să ținem 5 copii ACASĂ și să le asigurăm o copilărie mai liniștită! Această locuință e mai mult decât un acoperiș deasupra capului, e speranța într-un viitor mai bun și mai sigur pentru familia lor. Suma rămasă va fi folosită pentru copiii în risc de separare, în familiile în care necesitățile sunt urgente.

#niciodatasingur

 

Подписывайся