26 декабря 2023

Parc iluminat cu ajutorul energiei solare într-un sat din Moldova. Factura – 0 lei!

Odată cu acutizarea crizei energetice, tot mai multe autorități locale sunt în căutare de soluții pentru a reduce facturile la consumul de resurse energetice. Energia solară a fost „colacul de salvare” pentru primăria comunei Seliște, raionul Nisporeni, care în acest an, a instalat în parcurile din comună lămpi LED cu panou solar. Felinare au preluat rolul luminilor tradiționale și au permis comunității să-și reducă consumul de energie electrică cu 100%, transformându-se în locuri publice sigure și luminoase pentru cei cca 3000 de localnici.

În acest an, primăria Seliște a devenit câștigătoarea Competiției „Moldova Eco Energetică 2023”, la categoria „Cel mai bun proiect de eficiență energetică în sectorul iluminat stradal, cu includerea surselor de energie regenerabilă”. Competiția are drept scop susținerea celor mai importante inițiative în producerea, transmiterea, distribuţia şi consumul eficient de energie, în implementarea, dezvoltarea şi promovarea tehnologiilor moderne, precum și a inovaţiilor în domeniu.

Ion Popescu, primarul comunei Seliște: „Noi am calculat și am constatat că e mai bine să instalăm panourile solare, ca să reducem cheltuielile primăriei în fiecare an. Ele au zero cheltuieli, bateriile se încarcă de la soare și pe timp de noapte, iluminează. Parcul a fost dat în exploatare anul acesta, iar de atunci, toate evenimentele din localitate se fac pe loc, aici.”

Proiectul  este un exemplu  reușit de parteneriat între diferite niveluri de guvernare și comunitatea locală, sub umbrela Programului DAR 3+1. Cu un buget total de 492.000 de lei, finanțarea proiectului a fost asigurată prin contribuții diversificate: Guvernul Republicii Moldova a alocat 50% din fonduri, în timp ce 30% au venit din partea GIZ Moldova, o organizație de dezvoltare externă. Primăria locală a adăugat o contribuție semnificativă de 10%, demonstrând angajamentul său față de progresul comunității. Alte 10% din buget au fost colectate prin efortul comun al locuitorilor comunei, inițiativă care a accentuat importanța implicării tuturor cetățenilor în transformarea locală.

Maria Vrabie, bibliotecară din comuna Seliște: „Parcul acesta este ca o poveste. Mai ales de când sunt panourile fotovoltaice, a devenit un loc public și în timp de seară pentru copii, tineret și oamenii maturi. Era nevoie să fie luminat.  Ne aflăm în siguranță aici. Știm că nu ne paște niciun pericol, și străzile sunt iluminate de acasă până în parc. E de-o plăcere, e bine, e frumos.”

Fiind încurajată de succesul remarcabil obținut în cadrul proiectului de iluminare publică eco-friendly, autoritățile au decis ca pe viitor, să implementeze și mai multe proiecte de energie regenerabilă. Prin acestea sunt  instalarea lămpilor alimentate de panourile solare pe o stradă a localității, dar și să construirea unui parc fotovoltaic, care să conecteze toate instituțiile primăriei. Aceasta va permite nu doar  economii la energie electrică, dar și va contribui la protejarea mediului și la asigurarea unui viitor mai verde și mai curat.

Gala „Moldova Eco Energetică” a fost organizată de Agenția pentru Eficiență Energetică (restructurată în Centrul Național pentru Energie Durabilă), în parteneriat cu Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO) și cu sprijinul: Ministerului Energiei al Republicii Moldova, Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova (UE), Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Moldova), Global Environment Facility (GEF), Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), Skat Consulting, ÎCS „Premier Energy”, SRL, Ambalaj Market și Solar Energy.

По мере обострения энергетического кризиса все больше местных властей ищут решения по снижению счетов за потребление энергоресурсов.

Подписывайся