Ținute inspirate pentru Crăciun printre creațiile Sekana, Georgette și Premiera Dona
Publicul din Chișinău a avut ocazia să admire creațiile brandurilor autohtone Sekana, Georgette și Premiera Dona în cadrul unei prezentări ce a avut loc în incinta magazinului „MODA”.
Defileul servește drept inspirație pentru sărbătorile de iarnă, colecțiile fiind alcătuite din câte 12 ținute de cocktail pentru femei. Evenimentul a adunat un public numeros, ce a descoperit noile colecții create de trei branduri locale. Iată ce au văzut:
Premiera Dona
În colecție predomina vestimentația în culorile: albastru, roșu și auriu.
Georgette. Colecția „Crăciunul de catifea”
Ținutele Georgette sunt create din catifea, mătase, în culorile: mov, verde pastelat, bej și șampanie.
Sekana. „Christmas collection”
Ținutele rafinate ale brandului Sekana sunt create preponderent în negru și bej.
Magazinul „MODA” a găzduit o mulțime de oaspeți ce au admirat creațiile designerilor autohtoni. Ministrul Culturii Monica Babuc a onorat cu prezența sa și a apreciat colecțiile prezentate.
„Ținute sunt foarte frumoase și elegante, la fel ca și multe creații ale designerilor de la noi. Din cele prezentate am văzute câteva care mi-ar plăcea și mi s-ar potrivi. Felicit designerii Natalia Melnic, Georgeta Mir și Galina Gavrilenco pentru crearea unor ținute de cocktail reușite”, a afirmat Ministrul Culturii, Monica Babuc.
Evenimentul s-a încheiat spectaculos, cu o explozie de culori de sărbătoare care au învăluit întreaga sală. Oaspeții au avut ocazia să își aleagă cele mai preferate piese din magazin și să le achiziționeze, să discute cu creatoarele ținutelor, să savureze atmosfera prietenoasă și rafinată a serii.
Autor foto/text: Locals.md