Chișinău is Me a instalat indicatoare speciale care marchează „Locuri pentru sărutări”
De Ziua Îndrăgostiților, echipa de creație Chișinău is Me a instalat cinci indicatoare deosebite în Parcul Valea Morilor, ce marchează „Locuri pentru sărutări”.
„Ideea a fost susținută de toți cei care în acea zi au fost în parc, iar unele perechi au venit intenționat pentru a face o fotografie pe fundalul unui indicator. Doritori de a se săruta în acest loc special erau foarte mulți.
În total, am instalat cinci indicatoare în jurul lacului. Sperăm că datorită acțiunii noastre, perechile și-au amintit cum e a fi îndrăgostit și au petrecut o seară de neuitat”, afirmă echipa Chișinău is Me.
Iată câteva fotografii ce trădează entuziasmul chișinăuienilor de a simți dragostea plutind în aer:
Foto: Chișinău is Me