25 ноября 2015

Cum să cucerești Elbrusul – Aventurile călătoare ale moldovenilor în Munții Caucaz

Elbrus 2015 Moldova from Egor Scripnicov on Vimeo. Dacă deja îți plănuiești următoarea vacanță, Locals te îndeamnă să te inspiri din istoria a patru oameni, care datorită insistenței și dorinței lor de a petrece un timp de neuitat, au ales să petreacă concediul de august nu la mare, așa cum cer clișeele văratice, dar cucerind cel mai mare vârf din sistemul montan al Caucazului.

DCIM102GOPRO

Andrei Misenschii, Egor Scripnicov, Alexandru Simonov și Vasilii Goian, cunoscut și ca Petrovici în cercurile alpiniștilor, au fost cei care au cucerit Elbrusul, cel mai înalt vârf montan din Caucaz. Pe 18 august 2015, băieții au reușit să atârne steagul Republicii Moldova la înălțimea 5.642 de metri. Potrivit unui articol mai vechi de pe Ancity, grupului i-a fost nevoie de 14 zile pentru a-și îndeplini scopul. După așteptări de câteva zile la unele stațiuni, după lungi escaladări și dificultăți de a respira la înălțimi enorme, după numeroasele gânduri că ei nu vor putea ajunge la capăt, grupul a montat steagul Moldovei pe vârful Elbrusului, acesta planând ușor asupra norilor de aer rece.

DCIM102GOPRO

„Se merită de investit într-o asemenea aventură. Absolut”, spun băieții la o distanță de câteva luni de la călătoria văratică. „În același timp, considerăm că trebuie să fii un pic dus cu acoperișul ca să mergi pentru prima dată într-o asemenea expediție ca a noastră. Totuși, dacă alegi să cucerești doar Elbrusul, fără ca să umbli prin locuri unde nu se recomandă de mers, atunci o asemenea călătorie poate fi destul de sigură”.

DCIM102GOPRO

„Orice om visează să facă ceva deosebit în viața sa. Astfel, deosebitul nostru poate fi proiectat și în cele două săptămâni, acolo unde am fost unu la unu cu natura și totul depindea doar de micul nostru colectiv. Apoi, la desert, să mai urci și cel mai înalt multe al Europei. Bineînțeles că și pe plajele din Turcia trebuie să ai sănătate destulă ca să supraviețuiești, dar fiecare își alege tipul de hodină după placul său”, afirmă băieții. Grupul explică că asemenea acțiuni nu se fac ca să se demonstreze unul altuia care îi este nivelul de eroism. O persoană alege o asemenea călătorie în primul rând pentru a-și încerca limitele sale, să vadă care-i sunt capacitățile și cât de departe acestea o pot duce.

DCIM102GOPRO

„Riscurile te pasc mereu”, spun băieții când venise vorba despre impedimente. „În Caucaz găsești pante destul de înalte, respectiv și riscurile de a cădea sunt mari. Sunt prin preajmă pietre care cad mereu, ghețari verticali pe care trebuie să-i urci, crăpături imense în ei, pe care trebuie să le treci extrem de atent, ca să nu cumva aluneci în ele. Aerul rarefiat deseori provoacă amețeli, mai ales în zonele montane. O mare problemă este că, în caz de accidentare, ajutorul se află la o foarte mare distanță, în jur nu găsești pe nimeni și foarte rar poți întâlni alți căutători de aventuri. Sfatul nostru este să fii foarte atent și să nu numeri zebrele pe cer. Iar dacă mai ești și norocos, atunci aceasta va fi călătoria ta perfectă”, explică băieții.

DCIM102GOPRO

Costurile călătoriei nu par a fi atât de mari, pentru că și băieții chiar o spun că au încercat să le reducă la maxim ca adevărați moldoveni. „Am cumpărat din timp biletele la avion și ne-au costat 250 de euro dus-întors. Toate cheltuielile adiționale, cum ar fi asigurarea medicală, accesul la frontieră, înregistrările și alimentele, au fost încadrate în 100 de euro. Desigur, prețul la muniția necesară escaladărilor nu este inclus, întrucât fiecare o achiziționa individual”, recomandă băieții.

DCIM102GOPRO

„Dacă o vei cumpăra nou-nouță, bineînțeles că cheltuielile, în acest caz, ar fi enorme, însă multe lucruri pot fi procurate la mâna a doua sau luate în chirie. Lista de muniție enumeră undeva 30 – 40 de poziții. Noi avea deja multe lucruri rămase din alte expediții mai simple, însă cu unele elemente importante, precum ruscacul, papucii și sistemele de protecție, nu trebuie de glumit și necesită investiții serioase”, povestesc ei.

DCIM102GOPRO

Astfel, dacă totul este organizat la timp și corect, cei patru spun că o asemenea „plimbare” poate fi planificată de câteva ori mai ieftin și nu vei avea nevoie să apelezi la serviciile mult mai scumpe ale intermediarilor sau diferitelor agenții care fac bani mulți pe asta. „Am avut noroc să avem printre noi o persoană cu experiență în așa expediții, care ne este și un ghid util, dar și un prieten bun. Informarea individuală, însă, este la fel de utilă”, explică băieții.

DCIM102GOPRO

Prin urmare, dacă dorești să vezi aventurile celor patru, privește mai sus filmulețul care încadrează în câteva minute cele 14 zile de aventuri. Nu uita să faci și alegeri corecte pentru viitoarele tale vacanțe.

DCIM102GOPRO DCIM102GOPRO DCIM102GOPRO DCIM101GOPRO

Autor: Ilona Spesivțev
Imagini: Alexandr Simonoff

Подписывайся