02 ноября 2015

Global Citizen: Devino voluntar internațional în Ungaria sau Maroc

Devino voluntar internațional în Ungaria sau Maroc

Un motiv important pentru care tinerii fac voluntariat este pentru că vor să aducă un impact pozitiv în societate. Programul internațional de voluntariat Global Citizen creează, timp de șase săptămâni, un spațiu prielnic de dezvoltare, învățare și de acumulare a experienței în domeniul social și educațional. Organizația AIESEC îți prezintă două proiecte de voluntariat, la care poți aplica chiar acum.

global-citizen

Magellan school in Budapest

Proiectul se va desfășura în Budapesta, Ungaria, în perioada 7 ianuarie – 19 februarie 2016. Scopul proiectului este de a spori învățarea limbii engleze în instituțiile de învățământ maghiare. Responsabilitățile de bază ale voluntarului sunt: să desfășoare lecții interactive de limbă engleză, activități în timpul liber și exerciții suplimentare. Pe durata proiectului, împreună cu profesorii de limbă engleză, va pregăti și livra 4-5 lecții săptămânal. Se solicită cunoașterea bună a limbii engleze și cunoștințe de prezentare și predare. Cazarea și masa de trei ori pe zi sunt asigurate.

Drive Morocco to a Better Culture Understanding in Fes

Proiectul va avea loc în Fes, Maroc, în perioada 4 ianuarie – 15 februarie 2016. Responsabilitățile stagiarului constau în scrierea pe blog despre orașul Fes, lucrând pe tematici diferite în fiecare săptămână. Voluntarul va avea șansa să viziteze și să descopere orașe despre care va scrie, iar ziua de vineri și weekendul vor fi zile libere. Se solicită cunoașterea bună a limbii engleze sau franceze, cunoștințe de project management și turism. Cazarea și masa o dată pe zi sunt asigurate.

Pentru a vă înscrie la program, trebuie să completați formularul de înregistrare, pe care-l puteți accesa aici.

Global Citizen este un program de stagii internaționale de voluntariat care presupune un schimb cultural pe o perioadă de 6-8 săptămâni în peste 50 de țări ale lumii și se bazează pe două tipuri de proiecte: comunitare și educaționale. Cazarea este asigurată de țara-gazdă. Pentru a participa în cadrul programului, este necesară cunoașterea limbii engleze, vârsta minimă de 18 ani și dorința de a interacționa cu alte culturi.

Global Citizen este un program marca AIESEC. Pentru mai multe detalii despre program și organizația-gazdă, vizitați website-ul oficial: aiesec.md.

Подписывайся