Festivalul rîului Bîc „Iubește-ți rîul!” 2014
Festivalul rîului Bîc – locul, unde natura şi dragostea se contopesc în folclor.
Pentru a readuce la viaţă rîul Bîc şi pentru a uni toţi oamenii care locuiesc în bazinul acestuia, CNM organizează cea de-a doua ediţie a Festivalului rîului Bîc cu genericul „Iubeşte-ţi rîul!”
Festivalul va avea loc pe 21 septembrie 2014, în cadrul complexului etno-cultural „Vatra”, la 32 km distanţă de Chişinău pe traseul Chişinău-Ungheni, unde peste 400 de artişti populari din regiune vor reînvia tradiţiile strămoşilor noştri pentru a transmite o suflare nouă rîului Bîc. Acesta va dura o zi, cu începere de la 11.00 şi se va finaliza la ora 19.00.
Alături de artiştii populari din localităţile bazinului rîului Bîc, la festival vă aşteaptă şi:
SURORILE OSOIANU – promotoare veritabile ale folclorului autentic, unic în tot arealul românesc, care vor delecta publicul cu o deosebită colecţie de cîntece populare.
MARIA ILIUŢ – artistă exemplară în Moldova, care cu ţinuta scenică, repertoriul, frumuseţea chipului ei şi timbrul vocal profund liric ne va bucura cu o selecţie de piese minunate.
DARA – minunata tînără interpretă, care va bucura publicul cu un recital de excepție, inspirat din muzica folclorică, compus din piese autentice, doine, muzică lăutărească.
Formația CATHARSIS – combinația perfectă a muzicii folk intelectual-sociale în câmpia show-biz-ului basarabean care are priză la publicul de toate vîrstele.
De asemenea, oaspeții și invitații festivalului vor putea savura bucate tradiţionale şi vin de casă, muzică bună, multă distracție, voie bună și atmosferă de sărbătoare. Pe copii îi aşteaptă distracţii pe măsură: body art, modelare în lut polimeric, teatru de păpuşi, plimbări cu poneiul, ateliere de arta olăritului.
Detalii pot fi găsite pe environment.md.
Vă aşteptăm cu drag!
Rîul Bîc are nevoie de noi!