Vernisarea expoziției „Firul Timpului. Amintiri și Aspirații”
Cartego Bookstore & Art Gallery anunță deschiderea expoziției de artă „Firul Timpului. Amintiri și Aspirații” , semnată de artistă Natalia Yampolskaia.
Expoziția „Firul Timpului. Amintiri și Aspirații” reprezintă o călătorie artistică în universul complex al legăturilor dintre generații și modul în care acestea se întrețes în amintirile din trecut și aspirațiile pentru viitor.
În ansamblu, aceasta creează un dialog între trecut și viitor, între moștenirea pe care o purtăm și visele care ne ghidează.
Prin combinația dintre lucrările din pâslă și cele realizate în ulei și tehnici mixte, expoziția aduce în prim-plan complexitatea umană, cu toate amintirile sale pline de învățăminte și aspirațiile care ne duc mai departe.
Este o călătorie artistică profundă și emoționantă, care ne invită să reflectăm asupra propriilor noastre conexiuni arhetipale.
Natalia Yampolskaia (1982) este conferențiar, profesor asociat în Arte plastice la Colegiul Superior de Artă, membră a Uniunii Artiștilor din Moldova. Artista a absolvit Colegiul de Artă din Tighina cu diplomă în Pictură și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău cu diplomă în Arte Decorative (Master).
În prezent, Natalia Yampolskaia are o activitate expozițională internațională activă, cu participări la numeroase expoziții colective. Lucrările ei au fost expuse în Germania, Austria, Franța, Ungaria, Rusia, Ucraina, Moldova, România, Bulgaria, Turcia, Albania.
Printre expoziții putem menționa expoziția Internațională de Artă Contemporană „Imnul Independenței” (Konya, Turcia, 2022); expoziția internațională „Aller – Returs” (Franța, Le Havre, 2022); expoziția „Orașe europene” Consiliul Europei (Strasbourg, Franța, 2022); expoziția „Lumile Femeii” (Guvernul Republicii Moldova, 2023); în cadrul unei delegații din Republica Moldova, picturile sale au fost prezentate la a 3-a Bienală Internațională de Artă „Salonul Internațional de Pictură și Sculptură” (Vittel, Franța, 2023). Între 2019-2023, în Moldova au avut loc expozițiile personalei: „Labirinturi de reflecții”, „Atingeri de viață”, „Gustul pentru viață”.
Natalia Yampolskaia lucrează în ulei și acril, precum și tehnici de artă decorativă din pâslă și batik. Picturile pitorești și decorative artistei transmit frumusețea și variabilitatea lumii, fragilitatea și inconstanța ei. Multe din lucrările Nataliei Yampolskaia se află în colecții private în Moldova și peste hotarele ei.
Vă invităm să vă alăturați nouă la vernisajul expoziției „Firul Timpului. Amintiri și Aspirații” de Natalia Yampolskaia, care va avea loc la Cartego Bookstore & Art Gallery în data de 20 septembrie 2023, ora 18:00.