20 декабря 2023

Cum o școală din Sîngerei și-a micșorat facturile la energia electrică cu până la 30%

O școală din raionul Sângerei și-a redus facturile la energia electrică cu până la 30%, odată cu implementarea mai multor măsuri de eficiență energetică. Vorbim despre Gimnaziul „Iurie Boghiu” din s. Flămânzeni, instituție care a reușit să le ofere celor cca 300 de elevi un  mediu mai sigur pentru performanțe la studii și să scadă costurile pentru utilități. Gimnaziul a fost desemnat recent și unul dintre câștigătorii competiției „Moldova Eco Energetică ediția 2023”, la categoria „Cel mai bun proiect de eficiență energetică în sectorul clădirilor publice”. Aceasta are drept scop susținerea celor mai importante inițiative în producerea, transmiterea, distribuţia şi consumul eficient de energie, în implementarea, dezvoltarea şi promovarea tehnologiilor moderne, precum și a inovaţiilor în domeniu.

Lucrările de renovare au durat timp de 2 ani, perioadă în care instituția a implementat 15 măsuri de eficientizare energetică: izolarea pereților exteriori ai clădirii, instalarea panourilor fotovoltaice pe acoperiș, modernizarea bucătăriei, iluminarea pe exterior și a terenului aferent, instalarea unui sistem modern de ventilare și anti-incendiu, construirea căii de acces pentru persoanele cu nevoi speciale ș.a.

Aliona Neamțu, profesoară: „Nici nu vreau să-mi aduc aminte cum era până la renovare. Mi se pare că am fost într-un vis urât. Era o școală cu încălzire foarte slabă. Veneam la școală, era destul de frig și stăteam îmbrăcați în haine mai groase. Ferestre, încălzire, totul era într-o stare deplorabilă. Acum, după renovare, suntem ca de pe altă planetă, e foarte bine, e cald, e o atmosferă. Când e cald este mai bine și ai poftă de lucru, să vii și să faci ceva frumos.”

Demersul școlii a fost susținut de către Uniunea Europeană, care a finanțat lucrările de renovare cu 21.5 milioane de lei, în cadrul proiectului „Construcția infrastructurii de aprovizionare cu apă și canalizare, precum și de eficiență energetică în clădirile publice”, implementat de GIZ Moldova, în parteneriat cu ADR - Nord. Drept rezultat, școala a reușit să reducă risipa la consumul de energie, iar impactul școlii asupra mediului este acum mult mai mic. Emisiile anuale de CO2  au scăzut cu circa 102 tone comparativ cu cantitate de emisii de până la renovarea energetică a gimnaziului.

Lilia Cumpătă, directoarea gimnaziului: „Economie există în primul rând la energia electrică. Datorită instalării panourilor fotovoltaice, 3 luni nu am achitat lumina. Acest proiect este o realizare care la început, era un vis care ne părea nerealizabil. Suntem onorați să câștigăm această competiție, și știm că viitorul este aici, și responsabil de acest viitor este fiecare dintre noi.”

Măsurile de eficiență energetică au adus schimbări radicale pentru instituție. Izolarea pereților exteriori a redus pierderile de căldură, iar instalarea panourilor fotovoltaice pe acoperiș a asigurat o sursă de energie regenerabilă și accesibilă. Astfel, consumul de energie al gimnaziului a scăzut considerabil, permițând economii financiare care sunt direcționate spre asigurarea unui mediu de învățare mai plăcut pentru elevi și profesori.

Acum, gimnaziul „Iurie Boghiu” a devenit un model de integrare a energiei regenerabile și pentru alte instituții din țară, servind drept exemplu al potențialului și beneficiilor oferite de soluțiile energetice durabile și ecologice.

Gala „Moldova Eco Energetică” a fost organizată de Agenția pentru Eficiență Energetică (restructurată în Centrul Național pentru Energie Durabilă), în parteneriat cu Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO) și cu sprijinul: Ministerului Energiei al Republicii Moldova, Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova (UE), Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Moldova), Global Environment Facility (GEF), Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), Skat Consulting, ÎCS „Premier Energy”, SRL, Ambalaj Market și Solar Energy.

 

Молдова Эко Энергия

Подписывайся

Что ещё почитать

Что нам нужно знать о дезинфицирующих средствах, продаваемых в Молдове во время эпидемии

Economia Circulară pe scurt.Trei lucruri de știut și o invitație să schimbi lucrurile spre bine 

În premieră pentru Wine of Moldova: campanie de promovare a vinurilor în cea mai mare rețea de magaz...

Легендарный румынский цирк приехал на Рождественскую ярмарку в ОрхейЛэнд. Выступления проходят беспл...

Шор строит в Оргееве первый детский сад с бассейном и соляной комнатой

Центр Оргеева превратился в "Елисейские поля". Смотрим, как изменилась улица Эминеску

Инвестор Аэропорта запросил разрешение на строительство нового терминала

Более 100 дронов показали небывалое шоу в ОрхейЛанде

7 ani #DeAcasa Rockit Conference în 7 ședințe live alături de invitați cu ADN inovativ

O echipă de liceeni din Chișinău au triumfat la Copenhagen Democracy Summit 2024, câștigând prestigi...

Castel MIMI переведёт 30 леев от продажи каждой бутылки вина «Frații» в поддержку беженцев из Украин...

Cunoaște cine sunt speakerii conferinței „Finanțare Alternativă pentru Startup-uri și IMM-uri”