27 апреля 2023

Atelier gastronomic METRO: bucate naționale pe motive internaționale

Pentru o zi, 18 profesori, din diferite instituții de învățământ tehnic din întreaga țară și-au ocupat locurile în bănci, devenind elevi la cel mai interesant și util atelier gastronomic. Master-classul s-a desfășurat pe data de 5 aprilie, în laboratorul gastronomic al Colegiului de Comerț ASEM, alături de Alexandr Julavschi, bucătar-șef la Chateau Cojusna. Maestrul și-a ascuțit cuțitele, și-a făcut plinul cu produse delicioase din cămara METRO și a pornit într-o adevărată aventură culinară, alături de ucenicii săi gata să învețe lucruri noi pe care să le transmită mai departe elevilor ce vor deveni și ei, la rândul lor, bucătari. Din meniu n-au lipsit rețetele și tehnicile bucătăriilor internaționale, gastronomia franceză și italiană făcând masă bună cu produsele locale, moldovenești.

Evenimentul face parte dintr-o serie de ateliere ale proiectului „Dezvoltarea culturii gastronomice în Moldova, prin formarea continuă a resurselor umane pentru sectorul HoReCa”, organizat de METRO și susținut de Asociația Obștească „Educație pentru Dezvoltare” (AED), Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Comitetul Sectorial pentru Formare Profesională în Comerț, Hoteluri și Restaurante (CSFPCHR).

Alina Dusciac, Manager Experiență Clienți, METRO Moldova: ”Am avut o sală de clasă plină, cu 18 profesori, din toate colțurile țării. Deși afară a plouat, noi am avut căldură în suflete, am avut arome deosebite care ne-au încântat prin magia făcută de Alexandr Julavschi care, a fost bucătarul-șef invitat la noi. Încercăm să cumulăm meniul și  curricula de învățământ, ca ceea ce învață aici profesorii, să transmită copiilor în clasele practice. Continuăm să investim în cadrele didactice, în învățământ, în cultură și încercăm să schimbăm comunitatea, și tot ce facem, este pentru oameni. Rețetele sunt deosebite. Se solicită niște ingrediente și preparate speciale și asta este cea mai mare provocare, ca noi să reușim să punem la dispoziție tot de ce au nevoie bucătarii în aceste master-classuri.”

Meniu internațional cu produse naționale, din cămara METRO

Bucătarul-șef Alexandr Julavschi și-a împărtășit experiența cu profesorii participanți la atelier și le-a povestit despre ingredientul secret din bucătărie. Master-classul a fost pentru el oportunitatea de a arăta participanților pasiunea sa pentru gătit și de a-i inspira și pe profesori să creeze experiențe culinare memorabile. Cu trucuri doar de el știute, a transformat atelierul într-o bucătărie a lumii, aducând un strop de magie din gastronomia internaționala, un pic de chimie, multă dragoste și doar produse de la METRO.

Culori aprinse, arome savuroase, toate s-au adunat și s-au transformat într-un meniu impresionant și simplu de gătit, în același timp. Profesorii, ghidați de bucătarul-șef au gătit patru feluri de bucate. Au început călătoria gastronomică  cu  un  carpaccio de roșii cu supă de rucolla, jeleu de roșii albe și telemea afumată. A urmat mielul înăbușit și piureul de țelină cu sos de vin roșu. Au experimentat pe motive tradiționale cu șalău si sparanghel, icre din smântână afumată, jeleu din mujdei și specialitatea bucătarului – sosul “Borș”. Iar la final s-au delectat cu Tarte “Tatin” cu mere, semifreddo de vișine și miere crocantă.

Alexandr Julavschi, bucătar-șef: ”Ingredientul cel mai important în bucătărie este dragostea. Iar eu vreau să mă împart cu experiența mea și această dragoste pentru gătit cu toți profesorii cu care astăzi am făcut aici o echipă. Consider că așa este corect. Mai ales că acești oameni învață viitorii bucătari. Datorită lor și eu am devenit bucătar.”

Timpuri noi – tehnici noi

Pentru profesori, master-classul a fost o ocazie de a însuși tehnici noi de gătit, moderne, despre care doar au auzit sau au citit în cărți. Au experimentat, au testat și au descoperit complexitatea aromelor și a texturilor din fiecare farfurie gătită de ei. Tot ce au învățat în cadrul atelierului va fi transmis mai departe către elevii lor.

Cristina Ciumaș, Școala Profesională nr 2, Chișinău: ”Pentru mine este foarte important să dau copiilor o informație actuală, nu ceea ce era în Uniunea Sovietică și ceea ce învățăm noi din rețetar. Eu sunt prima dată la așa experiență. Am avut așteptări mari și acestea au fost întrecute, învățăm și învățăm pentru că bucătăria nu stă pe loc, evoluează în fiecare zi.”

Arina Furculiță, CESPA: ”Este o experiență foarte bună, cu un bucătar-șef foarte iscusit, care astăzi ne-a învățat lucruri interesante, din care noi putem să ne îmbogățim cunoștințele și abilitățile pentru a le transmite mai departe viitorilor bucătari. Noi, ca profesori, nu activăm în restaurante sau în unitățile de alimentație publică, și ceea ce am văzut aici cu ochii noștri, am exersat cu mâinile noastre, se memorizează altfel, mai ales când în fața noastră este un profesionist cu experiență.”

Prin intermediul proiectului „Dezvoltarea culturii gastronomice în Moldova, prin formarea continuă a resurselor umane pentru sectorul HoReCa”, METRO și partenerii săi își propun să dezvolte cultura gastronomică în țara noastră, ca formă de exprimare a diversității culturale locale, mizând pe formarea continuă a resurselor umane din sectorul HoReCa, dar și să motiveze agenții economici din domeniu să investească în formarea echipelor și în cultura responsabilității sociale.

 

Despre METRO

METRO este unul dintre liderii internaționali în domeniul vânzărilor en-gros, cu un sortiment de produse alimentare și nealimentare, dedicate clienților din industria HoReCa. La nivel global, METRO servește peste 17 milioane de clienți, care pot alege din mixul de canale de vanzare (magazin, livrare, comerț online). METRO susține competitivitatea întreprinzătorilor cu soluții digitale și contribuie astfel la diversitatea culturală din comerțul engros și sectorul ospitalier. Sustenabilitatea este un pilon al afacerii METRO. Compania METRO fiind apreciată de către Indicele Sustenabilității Dow Jones, FTSE4Good, MSCI, CDP. Compania operează în 31 de țări și angajează peste 94.000 de oameni în întreaga lume. În anul financiar 2021/22, compania METRO a înregistrat un volum al vânzărilor de 29,7 miliarde EUR. În Republica Moldova, compania METRO este prezentă din 2004, având peste 600 de angajați, trei magazine și peste 20000 de articole în fiecare magazin. Pentru mai multe informații, vizitați www.metro.md.

 

Подписывайся