Mediacor invită companiile din domeniile creative și media să devină rezidenți
Primul centru de inovații și tehnologii digital media din Moldova este pregătit să-i găzduiască pe viitorii rezidenți, care vor avea privilegiul să-și pună în practică ideile inovatoare și să experimenteze cu tehnologiile new media în cadrul spațiilor moderne și generoase ale Mediacor.
A fi rezident Mediacor și, implicit, membru al comunității creative, înseamnă a avea parte de o mulțime de beneficii, inclusiv accesul la mentori sau proiecte de colaborare în domeniile conexe, acces la spațiile de co-working, implicarea studenților în diverse proiecte, dar și anumite reduceri de cost pentru platourile de filmare sau studiourile de post-producție.
Mediacor – nucleul industriilor creative și new media din Moldova
Mediacor oferă un spațiu de peste 3000 de metri pătrați, cu studiouri și platouri de filmare construite conform standardelor internaționale de calitate și condiții pentru a realiza produse multimedia care pot plasa Moldova pe harta globală a domeniilor creative și new media.
Procesul de selecție și abonamentele Mediacor
Rezidenți Mediacor pot deveni companiile din sectorul creativ, digital media sau mass-media care produc conținut multimedia, sunt apolitice și înregistrate în Republica Moldova, doritoare de a beneficia de oportunități educaționale, de dezvoltare, evenimente speciale pentru comunitatea creativă și media din țară, dar și de spațiile destinate producției new media.
Mediacor oferă o grilă de abonamente la alegere, doritorii de a fi rezidenți Mediacor urmând să completeze online acest formular. Cererile depuse vor fi examinate de către un Consiliu format din reprezentanți ai Asociației Industriilor Creative COR și ai Universității de Stat din Moldova, care va analiza respectarea criteriilor de eligibilitate, contribuția la dezvoltarea comunității creative și digital media, dar și impactul pe care îl va avea Mediacor asupra dezvoltării afacerii, creșterii vânzărilor, inclusiv pentru export. Companiile preselectate, vor fi invitate la o sesiune de pitch cu Consiliul.
Fiecare rezident Mediacor poate închiria maxim 3 spații pe un termen de 2 ani, cu posibilitate de prelungire cu încă un an. Oferta include 1 oficiu (2 mese de lucru) și/sau cel mult 2 studiouri de producție (echipamentul urmează a fi asigurat de rezident) per rezident.
Abonamente:
- Oficiu (la parter)
- Studio de producție (video, audio, dublare sunet ori mixaj sunet)
- Oficiu și 1 studio producție (video, audio, dublare sunet ori mixaj sunet)
- Oficiu și 2 studiouri (producție video și/sau audio și/sau dublare sunet și/sau mixaj sunet)
- 2 studiouri (producție video, audio, dublare sunet ori mixaj sunet)
Prețuri:
- oficiu la parter – 6000 MDL / lună / 2 persoane
- studio de producție video – 4000 MDL / lună / 2 persoane
- studio de producție audio – 6000 MDL / lună / 2 persoane
- studio de dublare sunet – 6200 MDL / lună / 2 persoane
- studio de mixaj sunet – 8000 MDL / lună / 2 persoane
Pe lângă faptul că rezidenții vor beneficia de numeroase facilități, aceștia vor avea și o contribuție directă asupra dezvoltării comunității creative, a abilităților studenților, a creșterii substanțiale a calității serviciilor și produselor digital media din țara noastră.
Înregistrările se pot face până în data de 28 februarie 2022, iar pentru mai multe detalii puteți accesa acest link sau contacta echipa la [email protected]
Crearea Mediacor a fost posibilă datorită parteneriatului dintre Ambasada SUA, USAID, Guvernele Suediei și a Marii Britanii, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Culturii, Universitatea de Stat din Moldova și Asociația Companiilor de Creație COR. Valoarea investițiilor care au permis construirea Mediacor constituie 3 milioane USD.