300 de oameni generoși au fost oaspeții celui mai mare eveniment caritabil, organizat în sprijinul copiilor dezavantajați din țara noastră. Suma colectată este 674 900 lei
Telegram

Vineri seară, 28 octombrie, la Chișinău s-a celebrat generozitatea și solidaritatea pentru copii Moldovei și cei ai Ucrainei. Pentru al nouălea an consecutiv, CCF Moldova împreună cu soprana Valentina Nafornița au invitat oaspeții la cel mai frumos concert „Gala Generozității”, urmat de o cină cu licitație.

Circa 300 de oamenii generoși au fost oaspeții acestei seri speciale, în care muzica şi caritatea se întâlnesc pentru a schimba destinele copiilor uitați în orfelinate, dar și a miilor de copii care riscă să rămână separați de familii din cauza sărăciei și a altor vulnerabilități, precum și celor care fug din calea războiului.

Alături de remarcabila soprană Valentina Nafornița, pe scenă a urcat acordeonistul Pavel Efremov, precum și talentații muzicieni de la Moldovan National Youth Orchestra, alături de directorul Operei Naționale din București, Daniel Jinga. Seara a fost prezentată de vedeta de televiziune Lili Lozan. După concert a urmat cina festivă, însoțită de celebrele vinuri Purcari, dar și o licitație caritabilă de obiecte și experiențe deosebite, donate de parteneri, susținători generoși.

În cadrul evenimentului a fost colectată suma de 674 900 lei. Bani, care vor ajuta organizația să-și continue misiunea pentru a schimba viețile copiilor și a transforma sistemul social din Moldova, cu unul bazat pe îngrijire familială.

„Un copil crescut cu dragoste în familie va fi un adult fericit și împlinit. La rândul său, va pune umărul la binele din familia, comunitatea și țara sa – cercul va continua, viața va continua. Azi, împreună, putem face o familie puternică, pentru copilul de azi și pentru adultul de mâine”, a menționat Liliana Rotaru, Președinta CCF Moldova.

Organizarea evenimentului din acest an, a fost posibilă grație susținerii generase a partenerilor generali Satul German și Victoriabank, precum și a partenerilor Fundației Felicia, Purcari, Zepter, Madison Park. O atmosferă frumoasă ne-au adus-o cei de la Bouquette.md prin decorul elegant oferit. Desertul serii a venit prin donație de la patisera Irina Negară, completând perfect produsele Julius Meinl.

Telegram