Ziua Învățământului Dual la Chișinău – Sute de elevi din regiunile de nord și centru ale țării au făcut cunoștință cu oportunitățile sistemului dual
După ce s-a desfășurat la Orhei și la Cahul, Ziua Învățământului Dual (ZÎD) a ajuns și la Chișinău. Circa 450 de elevi – viitori absolvenți ai treptei gimnaziale și liceale din regiunea de nord și centru a Republicii Moldova, care urmează să aleagă o cale profesională, au participat sâmbătă la eveniment ca să afle ce oportunități le oferă învățământul dual.
Cea de-a 4-a ediție a ZÎD a adunat la un loc oaspeți și parteneri precum Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC), Ambasadele Germaniei, Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, dar în primul rând partenerii duali – agenți economici și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ profesional tehnic (IÎPT) din Chișinău și raioanele Bălți, Hîncești, Căușeni, Orhei, Rezina și Dondușeni.Maxim Movilă este elev la Școala Profesională nr. 5 din mun. Bălți și concomitent lucrează la compania de producere a componentelor auto Draexlmaier:
Iulius Niconov învață la Centrul de Excelență în Horticultură și Tehnologii Agricole din Țaul și spune că învățământul dual îi va da posibilitatea să învețe profesia mai rapid și eficient.„Îmi place mult lucrul pe care îl fac. Avem condiții de muncă foarte bune, un salariu lunar și oameni buni care îți sar mereu în ajutor. Acum studiile teoretice se înțeleg mai bine. Sunt bucuros că peste doi ani de instruire voi avea un post de lucru garantat”.
Tinerii care încă nu au ales o profesie sau sunt curioși care sunt alternativele la mare căutare pe piața muncii, au avut ocazia să se înscrie în activitățile propuse si să-și descopere abilitățile și talentele ascunse în cadrul unui masterclass organizat de Centrul de Orientare și Ghidare în Carieră. Iar cei pasionați de informatică au reușit să facă primii pași în lumea codului, în cadrul atelierului de programare special conceput pentru tineri #SuperCoders, organizat de Orange și Code Factory, două dintre companiile din sectorul IT ce vor oferi în următorul an de studii locuri de studii în sistem dual. Laboratorul fizico-chimic „Mendelevium” a aprins, la propriu, atmosfera prin experimentele lor „explozive”.Directoarea de producere a companiei Georgette, Mariana Gheorghiță:„Învat în primul an de studii la profesia legumicultor și pomicultor. Eu m-am născut și am crescut la sat și știu cum trebuie să fie legumele și fructele la gust, fără chimie. Aș vrea să dăruiesc și altor oameni același gust. Pe viitor vreau să lucrez în această sferă. Aștept în curând propuneri de lucru, ca să aleg cea mai bună companie unde să activez și să mă dezvolt”.
Prezent la eveniment, șeful Direcției învățământ profesional tehnic din cadrul MECC, Silviu Gîncu, a mulțumit companiilor şi IÎPT participante și a dat asigurări că învățământul dual va continua să fie o prioritate pentru minister.„Brandul Georgette confecționează produse vestimentare pentru piața Moldovei, dar lucrează și pentru export. În prezent avem în jur de 50 de elevi care primesc instruire practică în compania noastră, în condițiile unui post de muncă real, eleve care învață în școlile profesionale partenere din Căușeni, Rezina și Orhei. Compania le oferă bani pentru masă și chirie, dar și salariul din partea firmei, pe lângă bursa pe care o primesc de la instituția de învățământ. Avantajul nostru în calitate de companie este faptul că astfel ne creștem forța de muncă proprie, elevii-ucenici deja din anul 2 de studii aduc productivitate întreprinderii. Acum în Moldova există o mare necesitate de cusătorese”.
„Sistemul nostru de învățământ nu are cele mai noi și cele mai performante utilaje, pentru că procesele tehnologice se schimbă frecvent, și atunci este binevenit ca elevul să învețe partea teoretică în școală, iar pentru partea practică să meargă la întreprindere. La nivel de progres și rezultat trebuie menționat că, dacă în 2014 am pornit cu o singură companie și 29 de elevi înscriși în sistemul dual, acum am ajuns la 85 de agenți economici și peste 1300 de elevi. Ne propunem să avem o creștere a numărului de elevi care studiază în sistem dual de cel puțin două ori în următorii trei ani. Ne bucurăm că avem sprijinul partenerilor de devoltare în acest proces”, a adăugat Silviu Gîncu.
Ambasadoarea Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Angela Ganninger, a îndemnat elevii, IÎPT și companiile să valorifice pe deplin oportunitățile învățământului dual.
„De 5 ani această formă alternativă de învățământ profesional tehnic se bucură și în Moldova de apreciere. În cadrul acestui tip de învățământ, tinerii au șansa să învețe profesia în cele mai bune și moderne condiții și să crească profesional, companiile din Moldova, dar și investitorii beneficiază de specialiști înalt calificați, iar instituțiile de învățământ pot deveni mai moderne și mai atractive prin parteneriatul cu mediul de afaceri. Scopul de bază al cooperării pentru dezvoltare a Republicii Federale Germania este de a ajuta oamenii din Moldova și de a susține pentru ei o perspectivă aici în țară”, a spus Angela Ganninger.
Directoarea Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova, Caroline Tissot, a mulțumit adolescenților care au venit în număr mare la eveniment:
„Pentru ca să se realizeze profesional, tinerii au nevoie să cunoască care sunt competențele și profesiile solicitate de angajatori. Apoi e important să decidă unde și cum vor însuși profesia. Din păcate în Moldova doar o treime din tineri sunt angajați în câmpul muncii și doar o jumătate lucrează în domeniul în care s-au format. O problemă cheie e că oferta sistemului de educație nu corespunde cu cea de pe piața muncii, fiecare a patra companie spune că nu poate găsi forță de muncă sufiecientă. Pentru a rezolva această problemă e nevoie de formarea pedagogilor, ghidarea în carieră și implicarea companiilor private în procesul de instruire, oportunități pe care le oferă învățământul dual”, a menționat Caroline Tissot.
Elevii au fost provocați de organizatori să realizeze procesele de lucru din diverse domenii ca Industria Alimentară, Transport, IT și Comunicații, Energetică, Industria ușoară și chiar Agricultură. Curioșii au învățat cum se face configurarea calculatorului, montarea și demontarea schemei de iluminat, confecționarea cablajelor asemănătoare celor care sunt folosite la crearea automobilelor, au croit și cusut poșete, au pregătit și înfrumusețat produse de patiserie și chiar au sădit căpșuni. Pentru executare reușită, fiecare a primit cartonaște pe care le-au schimbat în bilete la tombola finală. 10 cei mai norocoși s-au ales cu unul dintre premiile mult râvnite: boxe portabile, încărcătoare și căști wireless, ceasuri fitness sau chiar un telefon mobil.
Oana Vodiță, maganerul proiectului „Promovarea Învățământului Profesional Tehnic pentru o Economie Verde” implementat de GIZ:Tot în cadrul evenimentului, elevele-ucenice care fac studiile în program dual – învață la școlile profesionale din raioanele Orhei, Căușeni, Rezina și lucrează pentru brandul autohton de haine Georgette, au prezentat piesele vestimentare din colecția toamnă-iarnă 2019-2020, la care au lucrat chiar ele.„Fiind un sistem alternativ, învățământul dual este mai puțin cunoscut. Ne-am gândit că oportunitățile pe care le oferă învățământul dual trebuie să ajungă la beneficiari – aceștia sunt tinerii adolescenți, care sunt la momentul luării unei decizii pentru viitorul lor. Când am pornit campania Înveți. Muncești. Câștigi!, am distribuit prin canalele media diverse materiale la nivel național, însă este foarte important ca informația să ajungă pe viu la acești copii. Din această cauză vrem să-i punem față în față, să experimenteze profesii pe viu, să cunoască care sunt avantajele, dar și la cine pot să apeleze în cazul în care doresc să se înscrie în viitor la programul dual. Trebuie să recunoaștem că învățământul profesional tehnic nu este un sistem ieftin. Astfel, învățământul, dual prin implicarea agenților economici și faptul că aceștia preiau o mare parte din costurile instruirii, degrevează bugetul național de o mare parte din costurile legate de instruirea profesională”.
Învățământul dual reprezintă o formă alternativă de instruire profesională. Responsabilitățile de instruire și formare le revin celor doi parteneri duali – companie și IÎPT (centru de excelență, colegiu sau școală profesională). Doar maxim 50% din durata programului de instruire se desfășoară în instituția de învățământ, pe când instruirea practică în cadrul agentului economic, în condiții reale de muncă, poate ajunge până la 70%, astfel accentul fiind pus pe dezvoltarea abilităților practice ale tinerilor specialiști.
ZÎD își propune să devină o platformă de informare și cooperare comună, atât pentru tineri, reprezentanții IÎPT și ai întreprinderilor implicate în programe de instruire duală la nivel național, cât și pentru autoritățile publice.Campania Înveți. Muncești. Câștigi! a fost lansată în luna mai 2018 și are scopul de informare pe scară largă a tinerilor despre oportunitatea și avantajele învățământului dual. Aceasta este implementată de MECC, cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei GIZ, în cadrul Proiectului „Promovarea Învățământului Profesional Tehnic pentru o Economie Verde”, finanțat de către Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare a Germaniei (BMZ) și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).
Pentru informații suplimentare accesați Ziua Învățământului Dual la Chișinău și Învățământul Dual din Moldova.