Ce au descoperit cei invitați la Turul Jurnaliștilor
Timp de o zi, mai mulți jurnaliști, fotografi, dar și influenceri de la noi din țară au vizitat cinci pensiuni din Butuceni și Trebujeni, dar și locația unde sunt amplasate cele trei scene pentru Festivalul DescOPERĂ.
Prima în listă a fost Casa din Luncă, unde au gătit și gustat din cele mai delicioase păcinte tradiționale, au împletit în pănușe și s-au plimbat cu bicicleta, apropos, la fiecare pensiune în parte pot fi închiriate biciclete.
La Casa de sub Stîncă, jurnaliștii au preparat biscuiți de casă cu dulceață de trandafiri, gătită din timp de gazda pensiunii.
Peripețiile lor nu s-au terminat aici, a urmat desertul preferat de toți moldovenii, dar și de oaspeții de peste hotare: “Cușma lui Guguță” din clătite pe care l-au gatit la Vila Roz.
Această experiența nu putea să treacă fără tradiționalele sărmaluțe. Aici, de mare ajutor le-a fost gazda pensiunii Casa Verde. Tot aici s-a incins o horă dupa care au dansat și o Perinița.
A urmat cositul ierbii exact unde amenajarea celor trei scene este pe ultima sută de metri. Tot aici, au plantat flori și diferite ierburi aromate. Iar la final, gazda Eco Resort Butuceni le-a oferit jurnaliștilor posibilitatea să gătească la cotlon mămăligă și friptură, care s-au combinat perfect cu murături și vin de casă.
Gazdele pensiunilor Casa Verde, Casa de sub Stîncă, Casa din Luncă, Vila Roz, Valea Stîncii, Epoca de Piatră/Pivnițele Brănești, Eco Resort Butuceni îi așteaptă pe oaspeții festivalului, de pe 14 până pe 16 iunie, pentru a face împreună drumeții pe traseul special amenajat, vizite la biserica rupestră, plimbări cu barca, bicicleta sau căruța, master class-uri de împletit în pănușă, de sculptat în lemn, de preparare a sarmalelor și plăcintelor.
Ambasadorii DescOPERĂ îți recomandă cu încredere să vii la festival, atât pentru a asculta muzică clasică de calitate, cât și pentru a vizita locurile deosebite din regiune.
“Toată ziua am petrecut-o în satele din Orheiul Vechi, unde în perioada 14-16 iunie se va desfășura Festivalul de Muzică Clasică – Descoperă.
Sunt onorată să fiu Ambasador al acestui eveniment și din primă sursă am explorat/aflat ce vom putea face în aceste 3 zile în regiunea unde va avea loc Festivalul! Cu siguranță, merită să fim acolo toate 3 zile, unde vom fi parte a 3 concerte diferite, pe 3 scene diferite, toate în aer liber, cu invitați de talie mondială! Ne vedem la Festival”, a declarat Olga Țapordei.
“Azi ca Ambasadoare Descoperă am gătit plăcinte, sarmale, mămăligă, cușma lui guguță, am cosit și sădit flori. Tot ce o să facă orice vizitator al festivalului în aer liber DescOPERĂ. Vă recomand să mergeți neapărat în una din zilele din 14-16 Iunie dacă vreți să mâncați plăcinte care se topesc în gură, sarmale de la Dumnezeu și alte bunătăți pe care le “presori” cu un vin roșu de la împărat. Scena e aproape gata, cu o acustică cum nu este nicăieri în lume, cel puțin așa spune d-nul Anatol, de fapt vor fi trei scene în aer liber pentru fiecare zi de festival și multă voie bună”, a menționat Stella Jemna.
“Am vizitat astăzi câteva pensiuni din Trebujeni – Casa din Luncă, Casa de Sub Stâncă, Vila Roz, Casa Verde și Eco Resort Butuceni, am participat la o serie de masterclass-uri de pregătit delicii culinare tradiționale moldovenești, am văzut cum se împletește în pănuși și cum se cosește iarba acolo unde va avea loc festivalul, am vizitat scenele pentru cele 3 seri de spectacol și am încercat cele mai bune locuri pentru fotografii”, a spus Cristina Gurez.
Pentru oaspeții festivalului va fi amenjat un food cort, o zonă de joacă pentru copii, un târg de obiecte de artizanat, iar surprizele nu se opresc aici.
Așa că, nu-ți rămâne decât să-ți procuri un bilet pe iticket.md, să-ți iei o păturică, să nu uiți de prieteni și să veniți împreună la unicul festival de muzică clasică în aer liber!
Amintim că Festivalul de muzică clasică în aer liber “DescOPERĂ” revine cu a patra editie la Orheiul Vechi. Spectacolele se vor desfășura pe trei scene diferite, pe care vor urca nume celebre de la noi, precum Valentina Nafornița, Rusanda Panfili, Mihai Dogotari, dar și de peste hotare, cum ar fi Florin Guzga, Tiberiu Soare, Ljubica Vranes. Ca în fiecare an, oaspetele de onoare al evenimentului va fi dirijorul austriac Friedrich Pfeiffer.