Primăvara aduce programe și oportunități noi la Tekwill Academy Kids
Elevii, părinții, reprezentanți ai Guvernului și partenerii de încredere ai Tekwill Academy Kids (TAK) și-au dat astăzi întâlnire în cadrul unei ceremonii de lansare. Evenimentul marchează începutul unei noi etape de dezvoltare, din faza de initiativă-pilot către cea de program de instruire de lungă durată.
”Cel mai recent program pe care l-am lansat, After School, ne-a determinat să ne extindem semnificativ și să creăm un spațiu special, doar al elevilor Tekwill Academy Kids, unde aceștia să se poată simți în largul lor, să studieze și să creeze într-un mediu prietenos, și să se odihnească în siguranță, într-o Academie doar a lor, a copiilor pasionați de IT” a specificat Ana Chirița, Director Executiv, Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC).
Tekwill Academy Kids: „oameni mici” testează potențialul enorm al viitorului
TAK s-a lansat în iunie 2017, prin taberele de vară, care au întrunit peste 130 de copii și adolescenți pasionați de IT, beneficiari de cursuri interactive de robotică, game design, web design și, pentru prima dată în Republica Moldova, cursuri de 3D printing. Succesul acestui proiect-pilot a motivat implementatorii să lanseze, la scurt timp, un șir de cursuri de lungă durată, ca instruire alternativă și complementară programului școlar. La mai puțin de un an de la lansare, TAK numără peste 400 de beneficiari, 14 programe și cursuri în desfășurare (robotică, matematică distractivă, game development, limbaje de programare, photoshop, dezvoltarea aplicațiilor mobile ș.a), 30 de mentori calificați, inclusiv participanți la competiții internaționale din domeniul IT.
„Ținem foarte mult la abordarea holistică a educației. Credem că o dezvoltare armonioasă a copilului și succesul în pregătirea lui pentru profesiile viitorului se țin pe echilibrul dintre disciplinele exacte și așa-numitele soft-skills. Una dintre cele mai îndrăgite activități ale elevilor sunt întâlnirile săptămânale din cadrul clubului vorbitorilor de limbă engleză, spre exemplu. Este o activitate gratuită, la care au acces toți elevii Tekwill Academy Kids. Invitații „Face Club” vorbesc despre oportunități de dezvoltare în sectorul TIC prin prisma istoriilor de succes, povestite pe înțelesul copiilor, despre țările și culturile pe care le reprezintă – SUA, Irlanda, Marea Britanie, Macedonia, Portugalia, Polonia și nu doar”, a spus Diana Nanu, Director Tekwill Academy Kids.
Începând cu luna aprilie, la multiplele solicitări ale elevilor și părinților, vor fi lansate cursul de antreprenoriat și programul ”Hai la școală”, menit să asigure o tranziție ușoară și plăcută spre programul școlar pentru copiii de 6-7 ani. În paralel, sunt pe ultima sută de metri pregătirile pentru lansarea unui complex de initiative de instruire dedicate părinților. Este vorba despre ateliere de lucru, traininguri și sesiuni de consiliere psihologică individuală, toate pentru a ajuta părinții să mențină o comunicare empatică, non-violentă și constructivă cu copiii lor și să le ofere instrumente accesibile de orientare în carieră. Iar la începutul verii, pe 1 iunie, Tekwill Academy Kids va organiza în premieră absolută Ignite Kids, prima conferință din seria evenimentelor Ignite, destinată în exclusivitate copiilor și adolescenților, care au înregistrat rezultate remarcabile în unul dintre domeniile: creativitate, tehnologii și inovație, leadership.
Tekwill Academy Kids este o inițiativă educațională, scopul căreia este instruirea copiilor și adolescenților, cu vârsta cuprinsă între 7 și 18 ani, în domeniul tehnologiei informației. TAK face parte din Proiectul „Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC”, Tekwill, implementat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și al Guvernului Suediei, în parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei. Partener media general – mama.md.
Mai multe detalii despre programele de instruire și noutățile TAK pot fi găsite pe pagina de Facebook, scriind la [email protected] sau sunând la numărul de telefon: 0797 44 448.