Participă la cea mai mare conferință de arhitectură din Europa de Est
Participă la cea mai mare conferință de arhitectură din Europa de Est
Kievul va găzdui cea mai mare conferință de arhitectură din Europa de Est pe 4 și 5 octombrie 2018. Întitulată Architecture of the Future, adică Arhitectura Viitorului, conferința va fi evenimentul potrivit, unde arhitecții, urbaniștii, inginerii, dezvoltatorii și entuziaștii în domeniu, – peste o mie de participanți, – vor putea lua doza de cunoștințe noi și networking atât de necesară pentru a te dezvolta în domeniu.
Timp de două zile, invitații la eveniment, care sunt specialiști cu renume, vor împărtăși din experiența și gândurile lor despre viitorul domeniului și viitorul în domeniul arhitecturii. Spre exemplu, Khaled ElAshry, partener al evenimentului și profesor la The Bartlett School Of Architecture, va povesti despre modul în care cercetările și tehnologiile inovaționale ajută la soluționarea problemelor de dificultate gravă în proiectare, iar Oleg Drozdov, arhitect la Drozdov & Partners va spune despre noile tipuri de locuințe în cadrul unei discuții Ruralism versus Urbanism. Și acestea sunt doar câteva exemple din programul vast al conferinței. Întregul program îl găsești aici.
Curatorul AF va fi Riyad Jouck, arhitect și cercetător, fondatorul MEAN (Middle East Architectural Network) + MEAL (Middle East Architecture Lab), – practici inovative în arhitectură și laborator experimental în design.
Conferința urmează să-i întrunească pe cei, care doresc să discute despre viitorul arhitecturii, văzut prin prisma tehnologiilor avansate. De asemenea, Architecture of the Future va găzdui prima expoziție arhitecturală din Ucraina.
Detalii despre bilet le găsești pe pagina web a evenimentului. Studenții au minunata oportunitate de a obține bilete la preț redus.
Urmărește Locals.md și pagina de Facebook a evenimentului pentru mai multe materiale informative despre conferința AF.
autor: Babin Eugeniu