LOCAL ARTIST: Alexei Patrascu
Telegram

Alexei Patrascu este un tânăr artist de 29 de ani, născut la Chișinău, care face ilustrație design de imprimeuri pentru vestimentație.

Am început să desenez de când mă țin minte. În 2002, pe când aveam 14 ani, am creat echipa NRG crew alături de care am creat diverse grafiiti în Chișinău până în 2007.

Am studiat în București facultatea de grafică în perioada 2008 — 2013. În acest interval făceam și animație tradițională, care presupune desenul manual al cadrului pe hârtie sau pe pereți în stopmotion. Am câștigat premiul Aminest România (cea mai buna animație românească) în 2012.

După finalizarea studiilor în România, am plecat în Danemarca unde am început să lucrez în industria modei. Din adolescență îmi plăcea să combin hainele și știam să-mi aleg cea mai colorată cămașă cu flori.

La moment lucrez ca Illustrator și Print designer pentru menswear – compania Jack & Jones, Originals. Aici fac desene pentru toată paleta de haine, dar în cea mai mare parte pentru tricouri.

În timpul liber creez proiecte personale, precum ilustrații, desene, picturi și proiecte creative la comandă. Ilustrațiile mele au mereu diverse tematici, iar stilul îl pot defini drept unul naturalist. Nu pot evita să creez în stil figurativ uman, portrete, animale și plante. Compozițiile au atât elemente realiste, cât și imaginare, deoarece mă inspir din multe poze, dar și din memorii, imaginație sau cu ajutorul unei schițe făcute din natură. Caut să exprim idei, mesaje și emoții în arta mea.

Îmi place să experimentez atât cu ideiile, cât si cu materialele, pictez și digital (iPad Pro) și tradițional. Materialele tradiționale nu le evit niciodată, pentru că hârtia și pânza ca suport este de neînlocuit.

Sunt foarte mulți artiști care îmi plac și nu pot evidenția un număr mic dintre aceștia, dar unul din cele mai impresionante filme documentare artistice care mi-a schimbat percepția asupra artei a fost «Secter Knowledge» al artistului britanic David Hokneysi. De asemenea, un alt film este «Tim’s Vermeer», de către Tim Jenison, în care se vorbește despre utilizarea oglinzilor în crearea artei în Renaștere și după.

Am proiecte interesante și multe idei care abia aștept să le realizez. Arta este o modalitate de meditație și auto-exprimare și pentru mine este, în plus, o metodă de a transmite energie din interior. 😉

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alexei Patrascu pe Social Media:

Instagram, Facebook, Web Page

Telegram